Petreceti clipe de neuitat in 2: patru idei numai bune de pus in practica

Aceasta perioada din an este mult asteptata, in special de femei, caci, incepand cu Ziua Indragostitilor si Dragobete si terminand cu 1 si 8 Martie, doamnele si domnisoarele sunt in centrul atentiei si abia asteapta sa se lase surprinse de partener. Daca doriti sa petreceti momente deosebite impreuna, iata cateva idei de cadouri spectaculoase si inedite care, cu siguranta, vor deveni de neuitat.



Top 5 cadouri pe care sa nu i le faci unei femei

Cina romantica

Cina romantica este un adevarat laitmotiv al noptii de 14 februarie, data cand se celebreaza Sfantul Valentin, asa ca acest obicei nu se va demoda niciodata, ba mai mult va ramane chiar in topul preferintelor. Acum, mai mult ca oricand, inimioarele, petalele de trandafiri si declaratiile de dragoste soptite siropos la lumina lumanarilor in compania unui pahar de vin rosu, pe o muzica fierbinte, abunda si dau frau liber imaginatiei. Si pentru a surprinde pe deplin, decorul romantic poate prinde un contur mult mai sofisticat daca se desfasoara intr-un cadru deloc intim. Alegeti un restaurant diferit decat o faceti de obicei si un meniu nou care sa incite papilele gustative. Optati pentru locuri care ofera un plus de satisfactie privirii, de exemplu, restaurantele aflate pe malul unui lac sau aflate la inaltime si care permit un view al intregului oras. Recomandarea noastra este restaurantul Noa Restoclub, un spatiu inedit aflat pe Calea Victoriei, construit in jurul conceptului de restaurant-club.

Idei de cadouri originale in luna iubirii

Poveste cu poze

Pentru ca tablourile plac tuturor si nu exista casa care sa nu aiba peretii astfel impodobiti, acesta ar putea deveni un cadou foarte apreciat, mai ales de catre femei, care vor fi profund impresionate sa-si vada propria poveste de dragoste scrisa cu…poze chiar de catre iubit. Da, despre asta este vorba. Un colaj cu poze care sa aminteasca de momentele importante din viata voastra si care sa fie cuprins de o rama intr-o forma deosebita sau chiar de mai multe rame mici intr-un cadru…in forma de inima. Nu uitati sa scrieti pe spate si o declaratie de dragoste.


Relaxare deplina

Ce poate fi mai placut decat o zi petrecuta la un centru SPA? Acest tip de cadou a prins din ce in ce mai mult teren in ultimii ani si avantajul este ca poate fi folosit atat de Ziua Indragostitilor, caz in care partenerii merg impreuna, cat si de Ziua Femeii, caz in care partenera se poate relaxa singura. Aceste centre pun la dispozitie diverse terapii de detensionare, tratamente de beauty, tipuri de masaj, sauna, jacuzzi dar si piscine cu apa termala si aromoterapie. Pe de alta parte, ce femeie nu si-ar dori ca de ziua sa sa fie rasfatata cu un pasaport catre frumusete? Puteti obtine vouchere-cadou la saloanele de infrumusetare care sa ofere intocmai tratamentul facial sau corporal pe care partenera si-l doreste de foarte mult timp.

Topul celor mai inedite cadouri de Sfantul Valentin

Flori, ciocolata si declaratii de dragoste

O femeie va fi intotdeauna impresionata de un buchet de flori, indiferent ca vine din partea iubitului, a copilului, a colegului de munca sau a prietenei din copilarie. Orice cadou insotit de flori capata un plus de valoare si traduce stima si recunostinta celui ce il ofera. Daca ii alaturam si o cutie de bomboane vom fi vinovati de cel mai dulce zambet primit vreodata. Ziua Martisorului, 1 Martie, este momentul potrivit pentru a surprinde astfel o persoana draga, cu atat mai mult, cu cat alaturati si o mica bijuterie insotita de o declaratie sincera a sentimentelor ce i le purtati.

Daca alegi cadoul online, iata un ghid de shopping care te va ajuta! Click aici!

Text: Madalina Manole