Poodle toy pentru școala-online

Ela Crăciun, sau SuperMom cum este cunoscută vedeta în mediul online, a decis să le facă celor trei copii ai săi o bucurie odată cu începerea anului școlar. Și, după mai bine de două luni de căutări, a cumpărat un pui de cățel dintr-o rasă foarte rară în România, dar extrem de lăudată în toată lumea.

Este vorba de un Poodle Toy. Un cățel extrem de simpatic și de inteligent, dintr-o rasă care câștigă de cele mai multe ori concursurile de frumusețe și de dresaj canin.

Poodle Toy este numit de multe persoane drept cățelul teleghidat întrucât pare un patruped de jucărie prin aspectul său și modul său de depasare.



Vrei sa stii cum sa ai grija de tine si de copilul tau in fiecare etapa a vietii lui?

Am pregatit 8 carticele, pe segmente de varsta, de la preconceptie si sarcina pana la 15 ani, cu informatii certificate de medici de specialitate

„Începerea școlii a fost și este încă foarte stresantă pentru copii, așa că am vrut să le fac o bucurie pentru a aprecia mai mult statul în casă, în zilele când fac lecții online. Cei mici și-au dorit de mult timp un cățel mic, care să stea în casă, și cu care să se joace ca și cum ar fi unul de jucărie. Am zis că un Poodle Toy ar fi ideal pentru ei, numai că mi-a fost foarte greu să găsesc un pui în România. Am căutat luni bune până l-am găsit, însă a meritat efortul. Este absolut adorabil.

Copii i-au zis Goggie și cred că așa îi va rămâne numele. Acum trebuie să găsim dresor care să îl învețe să se comporte civilizat, dar și trucurile pentru care cei din rasa lui sunt renumiți. Și eu m-am atașat foarte mult de el. Doarme cu mine în cameră de multe ori. Celălalt cățel al familiei, din rasa Akita, este la munte, acasă la părinții mei, pentru că, fiind un patruped mare, are nevoie de spațiu. Acum trebuie să ne obișnuim cu mogâldeața asta. Presimt că Alesia va dori să îl toaletăm lunar, să îl tundem în fel și chip atunci când va mai crește. Ne așteaptă vremuri interesante!”, spune amuzată Ela Crăciun.