Pune-ti in evidenta ochii

Pune-ti in evidenta ochiiOchii sunt printre primele lucruri pe care le observi la o persoana, asa ca ar fi pacat sa nu stii cum sa ii pui in valoare. Un machiaj corect in functie de culoarea, forma ochilor, dar si de restul trasaturilor fetei va evidentia frumusetea naturala si va masca, deopotriva, micile imperfectiuni. In machiaj, regulile nu suntchiar atat de stricte, insa uneori este nevoie sa apelezi la mici trucuri pentru a te simti cu adevarat increzatoare.

Ca sa obtii o privire seducatoare, subliniata, trebuie insa sa stii sa alegi corect astfel incat sa fii in centrul atentiei.

Machiajul in functie de forma ochilor

Ochii rotunzi. Daca esti posesoarea unei perechi de ochi rotunzi, trebuie sa creezi impresia de alungire. Utilizeaza creionul dermatograf pe linia superioara si inferioara a genelor, iar in partea superioara ea trebuie sa depaseasca coltul ochiului. Machiaza ochiul cu nuante in degradé, iar efectul va fi unul rafinat.

Ochii migdalati. Ideea este ca privirea sa fie intensa, iar pentru a machia ochiul care are aceasta forma, este indicat sa folosesti mai multe nuante ale aceleiasi culori sau chiar nuanta irisului. Daca vrei ca ei sa para mai mari, este indicat ca dermatograful sa fie aplicat pe jumatatea superioara a liniei genelor. Rimelul se aplica in mod obisnuit.

Ochii mici. Daca ai ochii mici, nici sa nu te gandesti sa aplici creion negru in jurul lor. Opteaza pentru fardurile pastel, sidefate, care sa reflecte lumina, astfel incat acestia sa para mai mari. Si poti accentua cu o nuanta de fard mai inchisa decat culoarea de baza, iar rimelul se aplica doar pe varful genelor.

Ochii proeminenti. Ochi mari, pleoape mari, cam asa poti recunoaste ochii proeminenti. Pentru a estompa senzatia ca ochii ies din orbite, trebuie aplicata o culoare mai inchisa aproape de gene, iar pe masura ce machiezi ochiul inspre sprancene, intensitatea trebuie sa paleasca. Opteaza pentru un rimel maro, pentru a accentua efectul de umbrire al ochiului.

Machiajul in functie de culoarea ochilor

Ochii verzi. Daca vrei sa iti scoti in evidenta ochii verzi, alege auriu, bej, crem, ciocolatiu, vernil, verde electric, roz, lila, pruna, tonurile de gri, galben si portocaliu, in functie de momentul zilei, bineinteles. Apeleaza la ajutorul unui eye-liner metalizat, iar efectul va fi cel asteptat.

Ochii negri. Ochii negri sunt deosebiti si sunt cel mai bine pusi in valoare de nuantele inchise de fard: pruna, indigo, ciocolatiu, gri inchis. Nu este insa indicat sa le folosesti doar pe acestea deoarece vei intuneca privirea. Nuantele deschise pot fi si ele folosite cu incredere, mai ales daca sunt usor sidefate: vernil, roz pudrat, auriu, gri perlat.

Ochii albastri. Pentru a scoate in evidenta albastrul ochilor, opteaza pentru culori mate in timpul zilei: lila, aramiu, galben, piersica, turcoaz, iar pentru machiajul de seara poti folosi nuante electrizante, creion dermatograf negru sau tus. Rimelul negru nu trebuie sa lipseasca nici el. Daca iti place sa fii jucausa, alege sa aplici mascara colorata cand mergi la un party cu fetele.

Ochii caprui. Ochii caprui sunt probabil cel mai des intalniti, insa posesoarele lor sunt foarte norocoase, deoarece aproape orice nuanta este potrivita. Auriu, verde, kaki, portocaliu, roz, bej deschis, de la nuantele neon, pana la cele inchise, mate, sidefate sau pastelate, ochii caprui pot fi foarte usor pusi in evidenta.

Nu uita nici de sursa de lumina la care te expui! Daca ea este galbena, foloseste tonuri de bleu, violet, roz, verde; daca este fluorescenta, machiajul trebuie realizat in culori calde; daca te expui la lumina de halogen, machiajul trebuie sa fie unul simplu, de zi; iar daca iei cina cu iubitul la lumina lumanarilor, foloseste culorile sidefate.

Text: Ruxandra Raica

Consultant: Make-up artist Alice Crall – http://www.alicemua.blogspot.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *