Regele Charles a fost diagnosticat cu o formă de cancer, anunță Palatul Buckingham

Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a fost diagnosticat cu cancer și se va retrage din îndatoririle publice în perioada în care urmează un tratament, a anunțat luni Palatul Buckingham.

Actualizarea a venit după ce Charles, în vârstă de 75 de ani, a fost luna trecută la un spital din Londra pentru o procedură de corectare a prostatei mărite. Au fost efectuate teste și au dezvăluit o „formă de cancer”, a declarat palatul într-un comunicat luni. O sursă regală a declarat pentru CNN că forma de cancer detectată nu a fost cancerul de prostată, dar nu a precizat mai multe.

Tipul de cancer nu a fost dezvăluit – nu este cancer de prostată, ci a fost descoperit în timpul tratamentului său recent pentru o prostată mărită. Regele a început “tratamente regulate” luni și va amâna îndatoririle publice pe durata acestora, a declarat Palatul.

Monarhul, în vârstă de 75 de ani, “rămâne în totalitate pozitiv în privința tratamentului său și așteaptă cu nerăbdare să revină la îndatoririle publice în întregime cât mai curând posibil”, a adăugat acesta. Nu sunt oferite detalii suplimentare cu privire la stadiul cancerului sau la un prognostic.

Charles i-a informat personal pe ambii săi fii despre diagnosticul său și se spune că Prințul de Wales este în contact regulat cu tatăl său. Ducele de Sussex, Prințul Harry, care locuiește în Statele Unite, a vorbit cu tatăl său și va călători în Marea Britanie pentru a-l vedea în zilele următoare.

Regele s-a întors la Londra de la Sandringham în Norfolk luni dimineața, iar palatul spune că a început tratamentul ca pacient extern. Deși va suspenda evenimentele sale publice, Regele va continua să își îndeplinească rolul constituțional ca șef de stat, inclusiv cu lucrări administrative și întâlniri private.

Se înțelege că întâlnirile sale săptămânale cu prim-ministrul Rishi Sunak vor continua și vor fi față în față, cu excepția cazului în care medicii sfătuiesc să limiteze astfel de contacte.

Există un mecanism constituțional pentru când șeful statului nu poate să își îndeplinească îndatoririle oficiale – în această circumstanță pot fi numiți “consilieri de stat” să îl înlocuiască pe monarh.

Foto: hepta