Foto: arhiva personală
Regizorul Cristian Radu Nema a fost distins cu trofeul „Photography Artist” în cadrul Galei „TOP 100 Cannes – I Success Awards”, desfășurată în timpul Festivalului de Film de la Cannes.
Singurul fotograf român acreditat la Cannes 2025, brașoveanul Cristian Radu Nema a fost premiat pentru contribuția sa la imortalizarea celor mai interesante sau emoționate momente de pe covorul roșu al festivalului recent încheiat.
Acreditat la Cannes de peste 16 ani
În ultimii 16 ani, regizorul roman a fost singurul fotograf român acreditat oficial la Festivalul de la Cannes. Ediție de ediție a fost prezent la fața locului și a transmis românilor imagini superbe de la unul dintre cele mai importante evenimente din cinematrografie din lume.
Regizorul și fotograful Cristian Radu Nema a numit România “una dintre cele mai bune țări din lume” în discursul de acceptare a premiului binemeritat.
Doctor în Cinematografie și Media
Tonica.ro s-a numărat printre publicațiile care au fost onorate de colaborarea cu Cristian Radu Nema, cu prilejul celei de-a 78-a ediții a Festivalului de Film de la Cannes.
Parcursul profesional și educațional al regizorului român vorbesc de la sine despre experiența care îl recomandă ca reper în domeniile în care activează. Este doctor în Cinematografie și Media în cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L. Caragiale” din București și deține un masterat în producție de film din cadrul UNATC și al Facultății de Film, secția Cinematografie, fotografie, media.