Beauty > Make-up

Sydney Sweeney, apariție angelică la premiera sezonului 3 „Euphoria”

Sydney Sweeney a avut o apariție memorabilă pe covorul roșu la premiera seoznului 3 al serialului Euphoria, alături de colegii de distribuție.

6 minute timp de citire
Share on Facebook Share on WhatsApp


Premiera sezonului 3 al serialului Euphoria a fost unul dintre cele mai așteptate evenimente din industria TV, iar aparițiile de pe covorul roșu nu au dezamăgit. După o pauză de peste patru ani, distribuția s-a reunit la celebrul TCL Chinese Theatre din Los Angeles, unde vedetele au strălucit în ținute spectaculoase. Totuși, una dintre cele mai comentate apariții a fost, fără îndoială, cea a actriței Sydney Sweeney.

Sydney Sweeney, apariție de senzație într-o rochie albă vintage

Actrița în vârstă de 28 de ani, cunoscută pentru rolul Cassie Howard din serial, a ales o ținută care i-a pus perfect în valoare silueta. Sydney Sweeney a purtat o rochie mini albă semnată de Pierre Cardin, o piesă vintage din arhivele celebrului designer.

Rochia a fost croită astfel încât să îi evidențieze talia, iar detaliul central, o fundă supradimensionată plasată în zona abdomenului, a oferit un aer sofisticat și în același timp modern. Umerii cu efect de capă au completat silueta și au transformat întreaga apariție într-una memorabilă.

Look-ul a fost completat de pantofi eleganți, cu accente strălucitoare, și bijuterii rafinate de la Effy Jewelry, care au adăugat un plus de eleganță întregii ținute.

În plus, alegerea unei rochii vintage semnate de Pierre Cardin nu este întâmplătoare. În ultima perioadă, tot mai multe vedete de la Hollywood se orientează către piese de arhivă, considerate nu doar sustenabile, ci și extrem de valoroase din punct de vedere stilistic.

Machiajul care a completat perfect look-ul

Pe lângă ținută, machiajul a fost un alt element intens apreciat de fani. Melissa Hernandez, makeup artistul actriței, a publicat pe Instagram un videoclip în care a arătat pas cu pas cum a realizat look-ul pentru premieră.

Machiajul a fost unul fresh și luminos, cu accent pe gene lungi și un ten impecabil, completat de un ruj nude. Întregul rezultat a pus în valoare trăsăturile naturale ale actriței, fără să încarce look-ul. Pentru baza machiajului, ea a ales produse profesionale de la Armani Beauty, iar vedeta a fost fondul de ten Luminous Silk în nuanța 5.3.

De asemenea, coafura realizată de Glen Coco Oropeza a constat în bucle lejere, care au completat perfect stilul elegant și feminin al apariției.

Motivul care a dus la divorțul dintre Sharon Stone și Phil Bronstein


Reacțiile fanilor nu au întârziat

Chiar dacă actrița nu a publicat imediat imaginile pe contul personal, fotografiile de pe covorul roșu au devenit rapid virale. Fanii au reacționat imediat în comentarii, lăudând apariția vedetei.

Mesajele au fost pline de entuziasm, mulți descriind-o drept „superbă” și „angelică”, în timp ce ținuta albă a fost considerată una dintre cele mai reușite ale serii.

Alte vedete care au strălucit pe covorul roșu

Deși Sydney Sweeney a fost în centrul atenției, și ceilalți membri ai distribuției Euphoria au impresionat prin aparițiile lor.

Zendaya a optat pentru o rochie neagră tip halter, semnată de Ashi Studio, accesorizată cu bijuterii de la Chopard. Machiajul smokey eyes și coafura pixie au completat un look dramatic și elegant.

Alexa Demie a ales o rochie vintage spectaculoasă, semnată de Bob Mackie. Ținuta, în nuanțe de negru și argintiu, cu detalii geometrice, a fost completată de un machiaj natural și bucle lejere.

La rândul ei, Hunter Schafer a atras privirile într-o rochie strălucitoare semnată de Roberto Cavalli, care i-a evidențiat silueta. Look-ul a fost completat de un machiaj în tonuri soft și o coafură simplă, dar elegantă.

Evenimentul a demonstrat încă o dată impactul uriaș al serialului asupra industriei modei și entertainmentului, fiecare apariție fiind atent analizată de fani și critici.

Selena Gomez și-a schimbat complet look-ul


Revenirea mult așteptată a serialului „Euphoria”

Noul sezon al serialului Euphoria este, fără îndoială, unul dintre cele mai așteptate proiecte TV ale anului, mai ales după pauza de peste patru ani care i-a ținut pe fani în suspans. Premiera este programată pentru 12 aprilie, iar producătorii promit o continuare mai matură, cu povești mai intense și personaje aflate în etape diferite ale vieții.

Potrivit informațiilor apărute până acum, sezonul 3 va aduce un salt temporal semnificativ, ceea ce înseamnă că personajele nu vor mai fi în liceu, ci vor fi surprinse într-o perioadă de tranziție către viața de adult. Această schimbare le va permite scenariștilor să abordeze teme și mai complexe, de la relații complicate și identitate personală până la presiunea succesului și problemele emoționale cu care se confruntă tinerii.

Cine este Sydney Sweeney

Dincolo de succesul uriaș din Euphoria, Sydney Sweeney și-a construit o carieră solidă și variată, reușind să demonstreze că nu este doar un „one role star”. Actrița a atras atenția criticilor încă dinainte de „Euphoria”, prin apariții în seriale apreciate precum The White Lotus, unde a interpretat-o pe Olivia Mossbacher.

De asemenea, Sydney Sweeney a avut roluri notabile în producții precum Sharp Objects sau The Handmaid’s Tale, unde a demonstrat că poate aborda personaje complexe, cu o încărcătură emoțională puternică. Aceste apariții au contribuit semnificativ la ascensiunea sa în industrie și i-au consolidat reputația de actriță versatilă.

În ceea ce privește filmul, Sydney Sweeney a început să fie din ce în ce mai prezentă pe marile ecrane. A jucat în comedia romantică Anyone But You, unde a surprins publicul cu un rol diferit față de cele dramatice, dar și în thrillerul The Voyeurs, care i-a pus în valoare latura intensă și misterioasă, cât și ăn drama The Housemaid.

Pe lângă activitatea din film și televiziune, Sydney Sweeney este implicată și în producție, consolidându-și astfel poziția în industrie.

Sursă imagine: Getty Images



REVISTELE NOASTRE
Mergi la început Back to top