Timiditatea si consecintele ei la maturitate

Timiditatea si consecintele ei la maturitateTimiditatea si inhibarea sociala sunt, in general, atribuite unui blocaj psihologic, care este stabilit ca urmare a restrictiilor mediului in care traim. Daca, de exemplu, un copil este in mod repetat certat pentru comportamentul sau iar parintii si educatorii il considera inadecvat, atunci acest comportament tinde sa fie inhibat pentru restul existentei sale.

Pentru acelasi motiv, cei care au primit putina dragoste, indiferenta sau respingere de la persoanele importante care le-au populat copilaria pot fi victimele timiditatii, a nesigurantei, a fricii de a nu fi pe plac altora.

Persoana care nu este timida a putut experimenta, de la primele momente ale vietii sale, un sentiment cald de siguranta, securitate si stabilitate si putem afirma ca aceste experiente fundamentale ar putea construi increderea in sine. Acestea fiind spuse, noi adaugam ca, in acest domeniu, exista oameni, de fapt, care au primit afectiune si atentie excesiva si ca acest lucru i-a facut sa devina prea timizi. Salvand tinerii chiar si de la cea mai mica incercare, cel mai mic obstacol din calea lor, inchizandu-i intr-un bol de cristal nu este educativ. Acest lucru poate provoca prabusirea emotionala. Acesti copii, intrucat au fost foarte iubiti si excesiv de protejati, nu mai sunt capabili sa-si dezvolte apararea personala si, la prima deziluzie, cad, fara a avea taria morala sa se mai ridice. Un exemplu clasic al acestor esecuri sunt dependentii de droguri, alcoolicii, cei care sufera din cauza locului de munca, familiei, vietii in general, fara a se razvrati nicodata. Practic, aceasta este o alegere autodistructiva, care doar pare sa vizeze supravietuirea.

Cand o persoana incepe sa simta aceste sentimente de inferioritate si de supunere fata de altii? Potrivit lui Adler, unul dintre primii studenti ai lui Freud, este normal ca un individ, un copil, care este la inceputul vietii sale psihologice, sa se simta un pic „greoi” si prost adaptat la diverse situatii care pot aparea. Acest sentiment de inferioritate primordiala este depasit, conform lui Adler, daca se schiteaza cel putin trei conditii pozitive: ajungerea la maturitate fizica, mentala si emotionala; realizarea unui bun nivel de autonomie si, in final, constientizarea propriului potential.

Aceste trei conditii, in general, se prezinta in adolescenta tarzie, dar sunt multi oameni care, experimentand ceva deosebit de negativ, nu pot ajunge niciodata la un sentiment sanatos de autoevaluare, acestia continuand sa se simta nesiguri si inferiori altora in intreaga viata. Un timid are o convingere in care crede cu fermitate: ca orice ar face, toti ochii lumii sunt atintiti pe el si sunt gata sa-l judece (ceea ce este foarte gresit). Marea lui frica, obsesia lui este aceea de a nu fi in masura sa ofere intotdeauna o performanta excelenta, de a face o impresie proasta si de a fi judecat gresit. De fapt, limitarea sa reala este aceea ca isi judeca comportamentul intr-un mod atat de hipercritic.

Viata sociala a timidului este, prin urmare, foarte saraca, deoarece orice situatie externa ??care il poate pune in centrul atentiei este evitata cu grija, in timp ce, dimpotriva, in familie si in alte medii protejate, timidul poate compensa, punand in aplicare un comportament autoritar si arogant, compromitand astfel calitatea relatiilor de familie.

Reactiile timidului la toate acestea pot fi de doua tipuri: de supunere sau de agresivitate. De altfel, este bine cunoscut faptul ca in spatele succesului multor oameni din divertisment si politica se pot ascunde timizi care au inceput si au castigat o lupta dificila cu ei insisi.

 

Text: Alexandra Lupu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *