Top 3 destinatii de vis pentru a petrece Pastele

Top-3-destinatii-pentru-petrecerea-Pastelui-PRINCIPALA

Pastele, alaturi de Craciun, este cea mai importanta sarbatoare crestina si, conform traditiei noastre, ar trebui petrecuta in sanul familiei. Dar, daca nu va doriti sa ramaneti acasa, puteti sa va faceti bagajul si, impreuna cu cei dragi, sa porniti intr-o minivacanta de Paste. Cu toate ca prima recomandare ar fi Ierusalimul, locul unde se afla Mormantul Sfant, locul unde, in Noaptea de Inviere, Lumina coboara intr-un mod misterios din ceruri si locul in care puteti urma intocmai Drumul Crucii parcurs de Iisus insusi, noi va propunem sa va petreceti sarbatorile pascale chiar in Romania. Astfel, in continuare, va invitam sa descoperiti 3 dintre cele mai fascinante destinatii autohtone care surprind atat datorita traditiilor si obiceiurilor practicate, cat si datorita frumusetii peisajelor.



Pastele la Gura Humorului

Bucovina este, poate, cea mai frumoasa zona de la noi din tara in care datinile pascale din strabuni sunt respectate intocmai. In primul rand, traditia oualor incondeiate este la ea acasa si se sarbatoreste in cadrul unui festival specific desfasurat chiar in Gura Humorului. Acest micut orasel de provincie, ce dateaza din anii 1400, atrage prin arhitectura sa, dar si prin faptul ca este foarte accesibil turistilor, situandu-se la doar cativa kilometri de Suceava. In plus, aici puteti vizita manastirea Humorului si manastirea Voronet, celebra pentru „albastrul de Voronet” al peretilor sai si supranumita „Capela Sixtina a Estului”, si chiar puteti asista la slujbele tinute in Saptamana Mare si Saptamana Luminata. De asemenea, in imprejurimi gasiti cunoscutele manastiri Sucevita, Moldovita si Putna, cunoscuta si ca „Ierusalimul Neamului Romanesc”, dar si Sinagoga Mare, lacas de cult al evreilor, si Cimitirul Evreiesc. In Bucovina au loc in aceasta perioada de targuri, expozitii si festivaluri de profil, concursuri de incondeiat oua, parade ale portului popular traditional, concerte si spectacole, astfel incat va garantam ca nu veti avea timp sa va plictisiti. De asemenea, in noaptea de Inviere, va puteti delecta cu un obicei bucovinean care presupune aprinderea focurilor de veghe pe dealuri si coline. Locuitorii se strang, apoi, in jurul tortelor si povestesc viata lui Iisus sau deapana amintiri.

Pastele in Borsa

Tot in nordul tarii, caci acolo se pare ca traditiile au ramas neintinate, de asta data pe meleaguri maramuresene, se afla orasul Borsa, o localitate ce dateaza inca din anii 1300 si care surprinde vizual vizitatorul atat prin constructie, cat si prin relief. Turismul este foarte bine dezvoltat in aceasta zona, astfel ca va puteti caza in nenumarate hoteluri si pensiuni. In plus, programul de vacanta va va fi foarte incarcat. Astfel, puteti vizita celebra Cascada Cailor, considerata una dintre cele mai frumoase varsari de apa si cea mai inalta cascada din tara noastra, Varful Pietrosu, Pestera haiducului Buftiuc, Lacul Iezer, Caldarea Puzdrele, dar si manastirea Moisei si Preluca Tatarilor, situate in Pasul Prislop. De asemenea, atat in oras, cat si in imprejurimile sale, se poate vizita si, totodata, participa la slujbele pascale, zona fiind renumita pentru biserici si manastiri de lemn. Maramuresul este o zona care se poate mandri cu un numar impresionant de parcuri si rezervatii naturale, deci nu ezitati sa va relaxati pe meleagurile sale. Daca timpul va permite, puteti calatori in apropiere si puteti vizita celebrul Cimitir Vesel de la Sapanta. Cat despre traditiile de Paste, acestea au fost foarte bine conservate, aproape toti locuitorii respectand cu sfintenie postul si datinile aferente. Daca alegeti sa va petreceti sarbatorile pascale in Maramures, va subliniem o datina specifica zonei, si anume faptul ca, in Joia Mare, copiii arunca, simbolic, cu pietre in casele evreilor, ca o pedeapsa pentru faptul ca L-au rastignit pe Mantuitorul Iisus.

Pastele in Tara Barsei

Top-3-destinatii-pentru-petrecerea-Pastelui-SECUNDARA

Coboram pe harta si ne oprim in Tara Barsei. Aici aveti o varietate de obiective turistice care cu siguranta va vor incanta si, in plus, ofertele de cazare sunt variate, fiind disponibile pentru toate gusturile si bugetele. Tara Barsei sau Depresiunea Brasovului este o regiune cu puternice accente istorice, care va va incanta cu peisaje de basm si va va dezvalui traditii si obiceiuri deosebite cu puternica amprenta ungureasca. Puteti colinda prin orase istorice ce pastreaza inca izul de cetate, ca Brasov, Bran, Rasnov, Moieciu, si puteti vizita Cetatea Rasnov, Castelul Bran, Biserica Neagra, ruinele Castrului Cumidava, Pestera Valea Cetatii si multe altele. Cat despre traditii, pe langa incondeierea oualor in timpul targurilor special organizate cu prilejul Pastelui, targuri din care nu lipsesc preparatele culinare pentru degustat si porturile traditionale, nu putem sa nu amintim ca in Brasov exista un obicei unic in toata Europa. Este vorba de Sarbatoarea Junilor care are loc in duminica Pastelui si care presupune defilarea tinerilor prin centrul orasului. Astfel sunt comemorati flacaii luati cu forta de acasa si supusi antrenamentelor dure pentru apararea Cetatii Brasovului. Parada se incheie cu o petrecere campeneasca la Pietrele lui Solomon. De asemenea, in Tara Barsei se mai desfasoara, in a doua zi de Paste, un obicei unic, numit Plugarul. Aceasta este o serbare folclorica cu tenta agrara care trimite tinerii pe la casele fetelor nemaritate si, in final, ii reuneste pe toti la o chermeza.

Text: Madalina Manole