Top 5 parfumuri de vara pentru femei

decupat_principala_parfumuri de varaPoarta-te cu parfumurile tale exact asa cum te porti si cu garderoba in fiecare sezon. Daca te intrebi mai exact cum… iti spunem noi: schimba-le! Este foarte posibil ca in zilele fierbinti de vara sa nu mai fii la fel de incantata de notele si mirosul parfumului pe care-l folosesti iarna. Stim sigur ca femeile iubesc parfumurile, iubesc sa li se spuna ca miros irezistibil, dar uneori uita ca intr-o dimineata calda de vara nu trebuie sa faca exces.



Arome care dau refresh verii

In primul rand, un parfum de vara trebuie sa fie light, aerat, delicat si fresh. Este foarte important de stiut ca parfumurile se intensifica la caldura, asa ca nu varsa toata sticla de parfum pe piele si haine. Apoi, tine cont de faptul ca foarte multe branduri lanseaza editii limitate pentru perioada verii si nu o fac fara scop. Daca nu ai plecat inca in concediu, alege sa porti la birou parfumuri cu note fresh, si anume note marine, note de iarba proaspat spalata de picaturi reci de roua, arome simple de ceai verde, verzi de busuioc, o adevarata incantare olfactiva care nu va deranja pe nimeni in jurul tau, simple si, in acelasi timp, placute.

Parfumuri cu note de citrice

Parfumurile cu note de citrice sunt perfecte pentru a fi purtate vara, pe malul marii, se asorteaza cu rochiile vaporoase si camasile din in sau bumbac subtire. Vara aceasta opteaza pentru parfumurile care au la baza note de lime, lamaie, grepfrut, mandarine, kiwi, portocale. Reinterpreteaza vara in propriul tau stil, alege astfel de combinatii si vei vedea cum in jurul tau vor roi zambete si toata lumea se va bucura. Notele citrice sunt usor intepatoare si te vor revigora intr-o dupa-amiaza placuta si dogoritoare de vara.

shutterstock_350389004444444444Note florale seducatoare

Notelor florale nu le poate rezista absolut nimeni. Alege parfumurile care sa permita soarelui „sa explodeze” pe pielea ta. Arome de trandafiri, note de iris, liliac, petunii, gardenii, tuberoza, flori de cires, violete, flori de camp, muscate te vor invalui in esentele lor provocatoare, fine si imbietoare. Impreuna creeaza arome delicate, elegante, feminine, romantice si pasionale. Trebuie sa fii atenta la notele de baza si la cele secundare, pentru ca, de obicei, parfumurile florale sunt cele care se sprijina pe una sau doua note florale predominante.

Fructe delicioase

Parfumurile cu note fructate sunt de-a dreptul gurmande. Din nou, trebuie sa fii foarte atenta la notele principale si la combinatii, pentru ca unele arome fructate pot fi foarte dulci. Recomandate sunt notele de fructe de padure, prune, pere, piersici, mai putin cele de capsuni, mango, cocos, fructul pasiunii, pepene galben, care sunt mai grele si mai dulci. De asemenea, vanilia (destul de prezenta in formulele parfumurilor) trebuie sa dispara din aceste combinatii. Parfumurile cu mirosuri tentante de fructe evoca Gradina Raiului, asa ca vara aceasta iti poti permite sa porti un parfum senzational cu arome fructate.

Esente lemnoase in parfumurile tale

Cand spunem esente lemnoase, ne referim la pin, brad, eucalipt, artar, lemn de prun, stejar, mesteacan, bambus, castan si cam atat. Impreuna alcatuiesc o adiere placuta pe pielea ta vara aceasta si aduc un strop din racoarea muntilor oriunde vei fi. Bucura-te sezonul acesta de o padure de brazi, de mirosul proaspat al diminetilor de vara petrecute intr-o cabana departe de zgomotul orasului.

Stai cat mai departe de aromele orientale care sunt foarte grele chiar si pentru serile de vara!

Text: Ruxandra Dumitrescu