Adda iti arata ca poate sa te cucereasca cu muzica ei!

11De la „Minti murdare” la “Iti arat ca pot”, parcursul frumoasei artiste Adda a fost unul  de-a lungul caruia a reusit sa castige incredere in vocea si in visurile ei. Canta, scrie si compune texte atat pentru ea, cat si pentru alti artisti, e tanara si are un ras colorat. Este o aparitie fresh in peisajul muzical autohton si promite foarte mult. Inca o data… Adda!

 



Buna, Adda. Ai debutat cu „Minti murdare”, dupa care au urmat “Bani din cer”, “Petre” si “Iti arat ca pot”. Prin ce schimbari ai trecut din punct de vedere profesional?

Am invatat sa lucrez in echipa, sa compun si, astfel, mi-am dat seama care este directia muzicala pe care vreau sa o urmez ca artist.

 

Care este targetul piesei “Iti arat ca pot” si ce te-a inspirat in compunerea textului?

M-am uitat in jur si am vazut ca sunt foarte multi oameni cu potential, dar care nu fac niciun pas din frica si, apoi, m-am uitat la mine. Am avut o perioada cand nu aveam incredere in vocea mea si in visurile mele. M-a inspirat trecutul meu si faptul ca am ales sa plec de acasa la 19 ani, intr-un oras imens, unde nu cunosteam pe nimeni. Nu mi s-au dat multe sanse, dar pana la urma universul m-a adus in locul potrivit… la DeMoga Music, si continuarea o stiti.

 

Scrii si compui texte si pentru alti artisti. Ne poti spune cu cine ai colaborat pana acum si cu cine ti-ar placea sa mai colaborezi?

Am scris pentru Andreea Banica, Paula Seling, CRBL, Hi-q, Amna etc. As vrea sa scriu pentru Andra, Voltaj, Elena Gheorghe… sunt multi si ar fi frumos sa lucram impreuna. M-as vedea si in niste feat-uri, cu Guess Who, Cabron.

 

Care este identitatea ta din punct de vedere muzical?

Mi se spune des ca eu sunt fata aia care ”invata de bine” sau ”multumesc ca mi-ai salvat viata”. Ma emotioneaza foarte mult mesajele pe care le primesc si in care oamenii imi spun ca ii ajut sa treaca peste ceva sau sa ia decizii. Cand le-am spus parintilor mei ca vreau sa fac muzica si doar muzica, a trebuit sa ii conving cu argumente bune, dar singurul lucru pe care l-am zis a fost: eu m-am nascut ca sa ofer oamenilor ceva, ceva care sa ramana, ceva care sa le trezeasca emotie, vointa si putere. Cred ca asta e rolul meu in peisajul muzical, desi eu sunt o zapacita, cateodata, cand vina vorba de viata mea. :)))

 

Ce gen de muzica iti place sa asculti in timpul liber, in ce te regasesti?

Ascult muzica in functie de starea mea de spirit. Imi plac Amy Winehouse, Rihanna, Beyonce, Katie Melua etc. Sunt mult mai multi.

 

22Ce urmeaza dupa piesa „Iti arat ca pot” si cand va fi gata albumul tau?

Urmeaza doua colaborari anul acesta. Dar mai multe veti afla la momentul oportun. Voi lansa si un album. Momentan sunt intr-un turneu de promovare, alaturi de Shift, Jerry Co, Liviu Teodorescu, Sanziana de la Vocea Romaniei si Sorana, un artist nou DeMoga Music.


Unde te pot gasi toti cei care vor sa-ti transmita mesajele si incurajarile lor?

Ma pot gasi pe facebook Adda Official sau pe YouTube.

 

Ne poti reda chiar aici unul dintre versurile tale preferate?

Da… de la Guess Who: “In viata tre’ sa ai si planu’ B/ Eu m-am blocat la planul A/ 24 /24 cu muzica”.

 

Spune-ne, te rugam, ceva despre tine, ceva ce fanii tai nu stiu inca.

Hmm… Am un ras foarte colorat si imi place ciocolata foarte mult, cel mai mult… :))

 

Povesteste-ne, te rugam, putin si despre WTF Tour.

Wtf Tour este un turneu de promovare, initiat de DeMoga Music si Sprint Media. Suntem 6 artisti si bifam 20 de orase din Romania, cu un show ce imbina mai multe genuri muzicale. Suntem o gasca mare, care promite niste seri faine, ca intre prieteni.

 

Transmite-le un gand cititorilor Tonica…

Sa ramaneti frumosi in suflet, sa visati si sa aveti incredere in voi. Sa iubiti tot ce va inconjoara si sa ascultati muzica! 

 

Text: Ruxandra Raica