Alessia, noua revelatie a muzicii house

Alessia, noua revelatie a muzicii housePrima sa piesa a fost in limba greaca, “Boro Na Sou Po”, si i-a adus premiul “New Entry Top Hit”, la Romanian Top Hits, iar primele single-uri in limba romana au fost foarte apreciate de public, avand fiecare peste 3 milioane de vizualizari pe canalul Youtube. Ati ghicit vedeta? Va mai dam un indiciu: printre cele mai apreciate piese in limba romana se numara piesa “Hacker de sentimente“. Ati ghicit, astazi stam de vorba cu Alessia si vorbim despre cariera sa muzicala, planuri de viitor si nu numai.

 

 



Cel mai recent single al tau, intitulat “Hacker de sentimente“, a fost foarte bine primit de catre public. Ce ne poti spune despre aceasta piesa?

Este o piesa scrisa de mine si Catalin Dascalu, orchestrata de GrooveBox (KaRO si Radu), despre baietii care au intoteauna replici inteligente, care se folosesc de complimente, eleganta si sarm pentru a pune stapanire, cu mult? subtilitate, pe gandurile fetelor. Am incercat sa fac o caracterizare mai pe scurt a unui hacker de sentimente al zilelor noastre, ca sa stim cu cine avem de-a face.

 

Multi dintre fanii tai, in urma piesei lansate, se autointituleaza… hackeri de sentimente. Care este povestea single-ului si ce anume te-a inspirat cand ai dat acest nume piesei?

M-a inspirat secolul asta al vitezei in care ne aflam si experientele din adolescenta in care eram si eu indragostita de un hacker de sentimente.

 

Primele single-uri in limba romana au fost foarte apreciate de public, atat “Ploua”, cat si “Hacker de sentimente” avand fiecare peste 3 milioane de vizualizari pe canalul Youtube. Ce ne poti spune despre aceasta experienta?

Alessia, noua revelatie a muzicii houseSunt primele piese lansate oficial, dar eu mai am si alte piese in limba romana pe care sper sa le pot relansa la un moment dat. Ma bucur sa vada atatea vizualizari, inseamna ca muzica mea e ascultata si asta nu poate decat sa ma faca foarte fericita. Pentru ca “Hacker de sentimente” s-a bucurat de aprecierea publicului am inregistrat si o varianta acustica care poate fi ascultata pe canalul Red Clover Sessions (Click AICI pentru a vedea).

 

Primul tau hit a fost in limba greaca, “Boro Na Sou Po”, si ti-a adus premiul “New Entry Top Hit”, la Romanian Top Hits. Te-ai gandit sa mai lansezi piese in limba greaca?

Am planuit deja impreuna cu echipa mea lansarea primei mele piese cantata in totalitate in limba greaca care va fi lansata direct in Grecia si speram sa fie un succes.

 

Daca ai avea ocazia sa colaborezi cu o vedeta internationala, care ar fi aceea si de ce?

Nu ma pot hotari, mi-as dori sa colaborez cu multi artisti internationali.

 

Ai  renuntat la blondul care te-a consacrat si ti-ai vopsit jumatate din podoaba capilara roz. In cele din urma, ai renuntat de tot la blond si ai adoptat o culoare care te prinde foarte bine. Consideri ca, in cariera, schimbarile radicale de look sunt o necesitate?

Schimbarile de look le fac in functie de starea mea care se pare ca este destul de schimbatoare. Fac ce simt, look-ul este important pentru un artist, iar schimbarile vin de la sine, odata cu evolutia acestuia.

 

In ceea ce priveste aspectul tau, aparitiile scenice, schimbarile de look, ai o echipa care se ocupa de aceste lucruri sau iei singura toate deciziile?

Am o echipa destul de mare care se ocupa de toate lucrurile astea, dar merg pe ideile mele adaptate de ei.

 

Cat te importanta este imaginea pentru un artist?

Din pacate in tara noastra imaginea conteaza 70%, lucru care nu mi se pare tocmai corect avand in vedere faptul ca noi muncim foarte mult in studio si in sala de dans, iar unii apreciaza doar “ambalajul”, felul in care arati.

 

Ce faci pentru a arata bine? Sport, tratamente cosmetice, diete?

Merg la sala aproape zilnic unde lucrez impreuna cu echipa mea la show, sunt destul de atenta la ce mananc, beau multa apa, dar din pacate nu imi ajunge timpul si pentru tratamente cosmetice.

 

Alessia, noua revelatie a muzicii houseCe crezi ca nu stiu cititorii despre tine si ti-ar placea sa afle?

Nu m-am gandit la un singur lucru deoarece sunt foarte multe lucruri pe care cititorii nu le stiu despre mine, dar m-am decis ca anul acesta sa fac ceva in acest sens si pregatesc o serie de filmari din viata mea personala in care ei ma vor cunoaste exact asa cum sunt eu.

 

Ce ne pregateste Alessia in viitorul apropiat: o piesa noua, un album, un videoclip?

Pregatesc un single si videoclip si totodata prima colaborare din cariera mea.

 

Un gand pentru cititoarele noastre Tonica…

Aveti incredere in voi si indrazniti sa faceti tot ce visati!

 

Text: Andreea Popescu