Anda Adam… de nota 10!

anda adam A tinut prima pagina a publicatiilor si a fost supusa unor incercari grele, dar asta nu a oprit-o din ceea ce face cel mai bine: muzica! Anda Adam ne-a acordat in exclusivitate un interviu in care ne vorbeste despre proiectele sale viitoare, dar si despre planurile pe care le are pentru Ziua Indragostitilor cu iubitul sau. Aflati mai multe in randurile de mai jos.

 



Buna, Anda. Felicitari pentru succesul inregistrat cu cel mai recent single al tau, “Daca ar fi”. Ce ne poti spune despre aceasta piesa?

Buna! Multumesc frumos pentru aprecieri. “Daca ar fi” reprezinta o noua colaborare cu echipa HaHaHa Production, alaturi de care am lansat si hitul anterior, “AMO”. Ma bucura nespus de mult faptul ca are un asemenea succes si ca a depasit 7 milioane de vizualizari pe YouTube. Cred ca au prins atat piesa in sine, cat si mesajul pe care il transmit – faptul ca multi dintre noi se regasesc in versurile ei.

 

Dat fiind ca Ziua Indragostitilor se apropie cu pasi repezi, cu ce te gandesti sa-ti surprinzi fanii: cu un nou single, cu un nou videoclip etc.?

Lucram in prezent la un nou single pe care il vom lansa cat de curand. Sper inainte de Sfantul Valentin. Daca nu, oricum, in aceasta primavara fanii mei vor avea parte de o noua piesa pe care sa o fredoneze. Sunt coplesita de mesajele lor de sustinere si de dragostea pe care mi-o transmit zi de zi. Pagina mea de Facebook a devenit nu doar o cale de comunicare directa cu ei, dar si un refugiu al meu atunci cand simt dorinta de a sta alaturi de cei pe care ii iubesc si care ma apreciaza.


Cum merge relatia ta cu Catalin Tira?

Suntem fericiti si linistiti. In sfarsit, de Craciun, dupa un an extrem de aglomerat, am simtit ca ma pot bucura de sarbatori si de libertate. Am mers impreuna la munte, iar de Revelion el a fost alaturi de mine la concert.  2014 a inceput pentru mine cum nu se poate mai bine: pe scena, in fata fanilor mei, si alaturi de iubitul meu. Pentru Catalin si pentru mine, cariera este cea mai importanta, ne sustinem unul pe celalalt si niciodata nu vom lasa nimic sa afecteze drumul nostru si profesionalismul cu care ne tratam meseriile pentru ca iubim atat de mult ce facem. Suntem profesionisti si tratam lucrurile ca atare. Cariera e cariera, viata personala e viata personala.

 

Esti o femeie demna de toata admiratia si tocmai de aceea meriti toata iubirea unui barbat. Cum arata barbatul perfect, dar si viata de cuplu perfecta din punctul tau de vedere?

Puternic, frumos din toate punctele de vedere, inteligent, ingrijit, sincer, loial si cu simtul umorului. Viata de cuplu perfecta? Impreuna, cu demnitate si iubire, la bine si la rau. O relatie in care sa stim sa comunicam, sa ne completam daca suntem firi diferite si sa putem trece peste orice impas uniti si increzatori in ceea ce avem. 

 

{besps}2014/februarie/slide1|width=450|height=675{/besps}

 

Tu esti o sportiva desavarsita si esti constienta de importanta sportului in viata ficaruia. Pe langa sport, cat de importanta este alimentatia? Exista vreun truc alimentar care te ajuta sa arati asa bine?

Alimentatia corecta este foarte importanta. Din fericire, avem acces la atat de multe surse de informatie, putem apela la nutritionisti, la specialisti, astfel ca nu avem scuze atunci cand spunem ca nu avem timp sau nu stim cum sa slabim sau sa ramanem in forma. Eu sunt mai tot timpul pe drumuri, conduc jumatate de zi pana la concerte, cant si apoi conduc inapoi spre casa. Apuc sa dorm cat dorm, iar a doua zi, gasesc cumva doua ore sa merg la sala. Iar cu acest program dezordonat cu siguranta ca mi-ar fi mai la indemana sa mananc fel de fel de produse de tip fast-food sau din benzinarii. Dar nu, chiar daca mi-este mai greu, am grija sa iau la mine ce este sanatos. In loc sa rontai chipsuri, imi iau legume feliate, in loc de biscuiti cu crema sau rondele de paine prajita, imi iau migdale si iaurt. Daca vrei sa ai grija de organismul tau, atunci trebuie sa te ambitionezi sa faci toate aceste lucruri care sa ajunga sa fie un ritual zilnic, un stil de viata pe care sa iti faca placere sa il urmezi, de care nu sa te plangi. 

 


In timpul filmarilor la emisiunea „Te cunosc de undeva”, ti-ai schimbat look-ul de nenumarate ori. Te-ai gandit sa iti schimbi look-ul definitiv si in viata reala?

In ultimii 15 ani am fost bruneta, roscata, blonda, satena. Este bine ca un artist sa se reinventeze si sa vina tot timpul cu ceva nou in fata publicului. Asta nu inseamna insa ca, de la un sezon la altul, trebuie sa iti schimbi radical, de exemplu, culoarea parului. Momentan, imi place nuanta din prezent. Cu siguranta, vor fi schimbari de look in viitor, dar nu cred ca atat de radicale.  

 

Un gand pentru cititoarele noastre Tonica…

Va doresc un an bun din toate punctele de vedere, in care sa acordati si mai multa atentie relatiilor cu cei dragi. Sa petreceti mai mult timp alaturi de ei, sa faceti sport, sa mancati sanatos si sa cititi in continuare Tonica pentru ca de aici obtineti informatii despre cum sa va mentineti frumosi si plini de viata.

 

Text: Andreea Popescu