Andreea Raicu: Secrete de efect la 30 de ani

Beauty_cu_Andreea_RaicuCand vine vorba de Andreea Raicu schimb registrul stilistic. Acum imi permit sa astern cuvinte pretioase la superlativ: e extrem de frumoasa, arata fabulos, e talentata, naturala si modesta. Andreea traieste o viata glossy, in lumina reflectoarelor, are o cariera de succes si o multime de fani. De ce? Pentru ca merita!

TONICA: Andreea, care este complimentul pe care il primesti cel mai des?
Andreea Raicu: Cel mai des primesc complimente referitoare la aspectul meu fizic. Ma bucur insa ca sunt multi care apreciaza si naturaletea mea. Oamenii ajung foarte rar sa cunoasca persoanele dincolo de sticla, de aceea, atunci cand se intampla acest lucru, sunt placut impresionati de faptul ca sunt un om cald si natural.

TONICA: “Politia modei” nu te-a prins niciodata in ofsaid, iar criticii de moda te dau drept exemplu. Cum definesti stilul Andreea Raicu?
Andreea Raicu: Stilul meu vestimentar este urban-chic. Acord multa atentie accesoriilor, care pot scoate din anonimat orice tinuta. Sunt foarte mandra sa port haine ale designerilor romani, in special pe cele ale Irinei Schrotter si Razvan Ciobanu, pe care sa le accesorizez cat mai spectaculos, asa ca nu dau buzna in magazine la fiecare sezon. De obicei, prefer sa-mi fac cumparaturile ori de cate ori calatoresc, nu din snobism, ci pentru ca asa evit sa intalnesc si alte persoane purtand haine ca ale mele. Ce sa fac? Nu-mi plac uniformele. Cred ca nu sunt singura.

TONICA: Care este cel mai important atu fizic al tau?
Andreea Raicu: Prefer sa-i las pe cei din jurul meu sa spuna acest lucru.

TONICA: Tssshirt by Andreea Raicu. Ai vreun tricou favorit din            colectie? Ce mesaj haios iti amintesti?
Andreea Raicu: Am multe tricouri care imi plac. Cel care a avut cel mai mare succes insa a fost tricoul cu mesajul “I’m not 30. I’m 18 with 12 years experience”.

TONICA: Cum iti ingrijesti parul, pielea, tenul? Frumusetea ta are o reteta anume?
Andreea Raicu: Ma hidratez foarte mult. Beau 2-3 litri de apa pe zi. Acest lucru ma ajuta sa am o piele frumoasa si plina de elasticitate. Pentru par nu fac mare lucru gratie mostenirii genetice. Nu sunt o clienta fidela a centrelor de frumusete. Cu exceptia tratamentului cosmetic lunar, pe care il fac de ani de zile si pe care il consider vital pentru prospetimea tenului, si a mastilor de curatare si hidratare pe care mi le aplic acasa, nu am incercat niciuna dintre noile terapii in voga.

TONICA: Stiu ca ai un program foarte incarcat. Mai ai timp si de sport?
Andreea Raicu: Sportul face parte din programul meu si doar in momentele in care sunt foarte obosita renunt la exercitiile fizice. Inainte de ziua de filmare, care incepe la 8 dimineata, merg la sala. Ma ajuta sa ma mentin in forma atat fizic, cat si psihic. Desi imi este greu sa ma trezesc, la 6 dimineata sunt in picioare.

TONICA: Un nou sezon, o noua surpriza din partea ta: „Efect 30”, un serial ce va fi difuzat duminica, incepand cu data de 25 octombrie, de la ora 22.00, la Prima TV. Cum merg filmarile? Cum te simti in postura de actrita?
Andreea Raicu: Sunt fericita si emotionata in acelasi timp. Este minunat cand simti ca poti construi, cand iei de la zero un proiect intr-un domeniu cu totul nou. Ma bucur ca am posibilitatea de a ma exprima si din ipostaza de actrita si ca pot pune in valoare experienta pe care am dobandit-o in anii in care am avut emisiuni de televiziune transmise in direct. De trei luni ma pregatesc zilnic ore in sir. Iau lectii de actorie, invat nu doar sa joc un rol, ci sa creez un rol, un personaj, studiez scenariul. Satisfactiile sunt insa foarte mari, faptul ca simt rolul, ca-l pot dezvolta imi da un curaj si o motivatie fantastica. Toate astea se intampla si gratie echipei cu care lucrez, care m-a primit cu bratele deschise si mi-a acordat tot sprijinul, fara sa ma faca sa ma simt nicio secunda o novice. Imi doresc ca „Efect 30” sa devina acel motiv pentru care, intr-o anumita zi din saptamana, la o anumita ora, telespectatorii sa lase totul deoparte pentru a urmari un nou episod. Si, credeti-ma, serialul are toate premisele si toate ingredientele pentru a deveni un asemenea reper.

Andreea de nota 10

1. Cei dragi si prietenii ma alinta Bombo.

2. Pe desktopul laptopului am o poza cu un apus si doi indragostiti.

3. Cea mai buna parte a celebritatii este aprecierea publicului.

4. Un barbat adevarat stie sa-si asume lucrurile pe care le face.

5. Atunci cand conduc, imi place sa ascult muzica, in functie de starea pe care o am.

6. Prietena mea cea mai buna este mama.

7. Din portfard nu imi lipseste niciodata lip gloss-ul.

8. Mi-as dori sa petrec o zi intreaga cu prietenele mele.

9. Parfumul meu preferat are aroma de grapefruit.

10. Andreea in trei cuvinte: ambitioasa, muncitoare si independenta.

 

Text: Diana Sorescu

FOTO: Prima TV