Antonio Banderas, din nou pe bancile scolii

antonio-banderasActorul Antonio Banderas nu se pregateste pentru inca un rol din seria The Expendables, ci pentru unul ceva mai diferit… acela de fashion designer. Da, ati citit si inteles foarte bine. Banderas, in varsta de 54 de ani, a anuntat ca va pleca la Londra pentru a studia acest domeniu la Universitatea de Arte din Londra – Central Saint Martins. „Este ceva ce mi-am pus in gand sa fac de foarte mult timp, iar in Londra exista una dintre cele mai bune scoli din domeniu… asa ca voi incepe sa studiez”, a declarat actorul.



Banderas va studia domeniul modei

De fapt, fostul sot al lui Melanie Griffith a afirmat ca reintoarcerea la scoala il va face sa se simta in acelasi timp mult mai tanar. „Ma voi simti din nou foarte tanar cand imi voi sprijini coatele pe banca si voi incerca sa inteleg tot ce mi se preda”, a spus actorul. Dar sa nu va inchipuiti ca Antonio va renunta la cariera care l-a consacrat. „Sigur ca nu voi renunta la cariera profesionala, voi continua sa joc in filme si sa regizez, dar moda este cu totul si cu totul altceva”. Antonio Banderas este un actor de origine spaniola, si-a inceput cariera jucand intr-o serie de filme regizate de catre celebrul Pedro Almodovar, iar mai apoi filmele de la Hollywood i-au adus succesul. Printre acestea se numara Assassins, Evita, The Mask of Zorro, Philadelphia, Desperado etc. Si iata ca pentru Banderas zicala „Niciodata sa nu spui niciodata!” e mai mult decat potrivita.

Text: Ruxandra Dumitrescu