Anxietatea profesionala. Ce este si cum scapam de ea?

Anxietatea_profesionala

Cuvantul „anxietate” isi face tot mai des loc in vocabularul omului modern. Stilul de viata usor haotic, provocarile zilnice, schimbarile la nivel de societate, cerintele peste limita de la locul de munca, toate acestea lasa o amprenta negativa asupra psihicului uman. Astfel apare anxietatea, iar aceasta se poate manifesta in toate domeniile vietii. Aproximativ jumatate din populatie sufera de aceasta stare afectiva nociva, femeile fiind mult mai predispuse decat barbatii.



Ce este anxietatea profesionala?

Anxietatea profesionala se manifesta la locul de munca si este o stare emotionala caracterizata prin sentimente de frica, de neliniste, de incapacitate si de presiune continua. Aceasta poate avea manifestari si de ordin fizic ca dureri de cap, tensiune, palpitatii, transpiratii, ameteli, tremor si stari accentuate de irascibilitate. Cauzele care pot conduce la anxietate profesionala sunt, de cele mai multe ori, cerintele solicitante, termenele limita, schimbarile care intervin intr-o companie, instabilitatea locului de munca, nerecunoasterea meritelor de catre superiori, dar si dorinta de a fi cel mai bun.

Cum stii daca suferi de anxietate profesionala?

Pe langa manifestarile de mai sus, persoanele care se confrunta cu anxietatea profesionala construiesc un anume tipar. Acestea, de obicei, nu au incredere in fortele proprii si au un grad scazut al stimei de sine, nu reusesc sa-si asume responsabilitati sau sa preia initiativa si au nevoie constanta de indrumator. O astfel de stare neconstientizata conduce, in timp, catre esec profesional, persoana in cauza fiind tentata mereu sa-si schimbe locul de munca si sa stea in umbra. De punctat ca anxietatea, intr-o doza mica, este benefica angajatului deoarece il stimuleaza si ii creste productivitatea.

Tipuri de anxietati profesionale

Anxietatea profesionala poate fi incadrata ca subafectiune, aceasta facand parte din manifestarile anxietatii, denumita medical neurotism. Psihologii au concluzionat ca exista mai multe tipuri de anxietate profesionala, in functie de teama care sta la baza sa. Astfel, se remarca teama de a nu gresi care apare, in general, la persoanele perfectioniste, iar acest fapt le poate impiedica sa evolueze, teama de superior care creeaza o panica absurda ce scade capacitatea de munca si teama de a vorbi in public care creeaza frustrari, vinovatie si neincredere in propriile forte. De asemenea, teama de performanta creeaza manifestari anxioase persoanelor care se tem sa-si piarda locul de munca si acestea sunt cele mai predispuse sindromului Burnout, sindromul de epuizare si oboseala cronica.

Cum tratam anxietatea profesionala?

Multe persoane trec cu vederea manifestarile, punand totul pe seama altor factori, motiv pentru care primul pas spre vindecare este constientizarea problemei. Apoi, in functie de teama pe care o resimtiti, trebuie sa-i cautati si sa-i analizati radacinile. De foarte multe ori, anxietatea profesionala apare ca urmare a unor intamplari marcante din copilarie sau de la locul de munca anterior. Dizolvarea acestor tipare mentale impinge automat catre vindecare. Pe de alta parte, gandurile noastre negative pot fi responsabile de generarea unor situatii anxioase, astfel ca gandirea pozitiva si optimismul sunt arme eficiente in aceasta lupta. De asemenea, este recomandat sa se apeleze la un psihoterapeut care, prin tehnici si exercitii specifice, va va ajuta sa va descoperiti temerile reale si sa va mobilizati, astfel incat sa puteti depasi aceasta stare emotionala toxica nu doar pentru sanatatea psihica, ci si pentru cea fizica.

Text: Madalina Manole