Aparatul dentar invizibil

Aparat dentar invizibil pentru Sarbatori de neuitatConceptia conform careia aparatul dentar poate fi purtat doar de catre copii este demontata de intrarea pe piata a noului aparat dentar lingual, care se poate utiliza si dupa varsta de 45 de ani. Noutatea consta atat in prelungirea potentialei varste de purtare, cat si in faptul ca acesta se monteaza pe partea interioara a dintilor, aspectul estetic avand astfel de castigat. 
Multi oameni au dintii inghesuiti sau incovoiati. Aparatul ortodontic reprezinta o modalitate de a indrepta sau a deplasa dintii, pentru a imbunatati aspectul si functionalitatea dintilor. Poate, de asemenea, sa aiba efecte asupra sanatatii dintilor, a gingiilor si a articulatiilor maxilarelor pe termen lung, prin distribuirea presiunii muscaturii pe toata suprafata dintilor.

In functie de diagnosticul stabilit, uneori este necesar ca tratamentul ortodontic sa se inceapa foarte devreme, chiar si la 5-6 ani. Cat despre varsta maxima, „atata timp cat pacientul are dinti suficient de bine implantati pentru a suporta miscari ortodontice, tratamentul ortodontic poate incepe la orice varsta. Pentru a realiza lucrari protetice care sa „tina”, de cele mai multe ori este absolut necesara rearanjarea dintilor pentru a putea sustine lucrari corecte”, sustine Dr. Iana Dila, medic specialist ortodont.

Tratamentul corect inlatura evolutia afectiunilor danturii
Tratamentul fix (cu bracketi) a luat amploare abia dupa 1989. Inainte se incerca tratamentul cu aparate mobile si la adulti (din lipsa existentei materialelor si a informatiei), deloc indicat la adulti. Desi avansat ca tehnica, tratamentul fix prezinta anumite dezavantaje, printre care: efect estetic scazut, restrictii alimentare severe, descimentari frecvente, igienizare ingreunata, tratament cu durata relativ mare, rezultate imperfecte. Lipsa igienei, consumul de dulciuri si sucuri indulcite, la care se adauga o igiena precara, pot duce la aparitia problemelor dentare. Igienizarea dupa fiecare masa este absolut obligatorie prin periute speciale, apa de gura, dus bucal. Un tratament corect inlatura sau incetinste evolutia afectiunilor danturii. In functie de faza tratamentului, controalele periodice se efectueaza o data la 3-6 saptamani. Dupa inlaturarea aparatului dentar este absolut necesar un dispozitiv de contentie, care poate fi fix (lipit pe dinti) sau mobil (se poarta noaptea) pentru a evita revenirea dintilor la forma initiala.

Bracketii transparenti ofera confort psihic
In unele cazuri bracketii metalici pot scurta durata de tratament, insa nu semnificativ. „Noi incurajam purtarea de bracketi transparenti, pentru ca ofera un confort psihic sporit pacientului. Sunt foarte atractivi, iar pacientii ii compara cu „cristale pentru dinti”, spune Dr. Iana Dila. Cat depsre costuri, acestea variaza intre 1 200 si 3 500 de euro.

Alternativa bracketilor este aparatul lingual Incognito
„Incognito este un aparat high-tech pentru pacientii care prezinta orice tip de malocluzii. Este complet invizibil, usor de curatat si de intretinut. Acesta este proiectat special pentru fiecare pacient in parte, ceea ce inseamna nu doar faptul ca se potriveste perfect pe dintii fiecaruia, ci si obtinerea celor mai bune rezultate. Atat bracketii, cat si arcurile aparatului Incognito sunt fabricate in mod individual cu ajutorul celei mai noi tehnologii. Designul remarcabil, perfect plat, al bracketilor din aliaj de aur (anti-alergic) ofera confort maxim pacientului si adaptare rapida a vorbirii”, sustine specialistul ortodont. Astfel, confortul pacientului, atat fizic, cat si cel emotional, este garantat, rezultatele fiind vizibile inca din primele zile de la montarea dispozitivului. Pozitia dintilor este modificata tridimensional, prin intermediul firelor arcuite, conectate individual, iar primele imbunatatiri in aspectul danturii se vor vedea in scurt timp de la inceperea tratamentului, fara ca aparatul sa fie vizibil la exterior. Incognito poate fi purtat incepand cu varsta de 12 ani, aceasta varianta de tratament putandu-se utiliza si dupa 45 de ani. Timpul de purtare se injumatateste la 1 an-1 an si jumatate, iar pretul este de aproximativ 5 000 de euro pentru ambele arcade dentare.

Text: Ema Macovei
Consultant: Dr. Iana Dila,
Medic specialist ortodont al clinicii DENT ESTET