Celebrities

Banderas s-a vindecat de COVID-19 şi pregăteşte un musical

Luna trecută, Antonio Banderas a fost testat pozitiv cu COVID-19, chiar de ziua sa (vezi AICI). Actorul spaniol, însă, şi-a revenit rapid şi promite realizarea unui musical cât mai curând.  

1 minut timp de citire
Share on Facebook Share on WhatsApp


Banderas s-a vindecat de COVID-19 şi pregăteşte un musical

Antonio Banderas a reapărut în public pe 27 august la Festivalul de Film din Malaga, după 21 de zile de convalescenţă. Actorul a declarat într-o conferinţă de presă că “se simte bine” şi că “a avut noroc”. Starul spaniol a dezvăluit că are “chef de muncă” şi că se pregăteşte de reluarea proiectelor. El trebuie să-şi continue filmările alături de Penelope Cruz şi Oscar Martinez pentru “Competencia oficial”.

Banderas îşi foloseşte timpul liber pentru pregătirea noului musical “de anvergură”, cum l-a numit chiar el, al cărui titlu nu a dorit să-l dezvăluie. A declarat, însă, că musicalul este un punct de reper al scenei americane şi că îl va realiza cu ajutorul aceleaşi echipe cu care a lucrat la spectacolul “A Chorus Line”.

Noul spectacol se va juca la Teatro del Soho din oraşul său natal, Malaga, începând cu toamna lui 2021, speră actorul…



REVISTELE NOASTRE
Mergi la început Back to top