Bogdan Nicolai – jurnalist, prezentator, scriitor: „Femeia castiga, in sfarsit, ceea ce merita de multa vreme“

Isi doreste o familie mare si unita si multi copii, iar pentru asta are toata rabdarea din lume. Asta ne-a marturisit Bogdan Nicolai, pe care il cunosti, cu siguranta, din cel putin o ipostaza: om de radio, jurnalist, scenarist la emisiunea „Vocea Romaniei”, scriitor sau prezentator al unei emisiuni online despre provocarile relatiilor de cuplu. Iata cum vede dragostea si viata in doi un barbat cu mult umor, pe care viata nu l-a scutit de lectii.



Tonica: Exista lucruri de care ar trebui sa tinem cont atunci cand ne dorim sa intram intr-o noua relatie?

Bogdan Nicolai: La inceput, nu poate fi decat o ruleta ruseasca. Dupa mai multe relatii, ajungi sa simti cand ai intalnit pe cine trebuie, adica persoana care sa nu te plictiseasca.

Mai avem rabdare in ziua de azi sa construim o relatie sau renuntam prea usor?

Chiar daca acum sunt atat de concentrat pe cariera, mi-am dorit dintotdeauna o familie mare si unita, cu multi copii. Pentru asta, am toata rabdarea din lume.

Care sunt, in opinia ta, cele mai grave greseli pe care le fac oamenii intr-o relatie de cuplu?

Una singura: sa se minta unul pe celalalt si pe ei insisi ca este iubire adevarata atunci cand nu este. Ce poate fi mai grav de atat?

Care crezi ca este actiunea cu cel mai mare impact pe care o poate face un cuplu pentru a-si consolida relatia?

Sa faca dragoste?

Crezi ca tehnologia a schimbat profund viata de cuplu?

Dragostea este unul dintre putinele lucruri care nu au fost schimbate de internet. Aici, totul este cum a fost dintotdeauna. Folosit corect si in doze normale, internetul ar trebui doar sa faca totul mai simplu pentru cei doi, sa comunice mai usor, sa-si gaseasca vacanta perfecta, sa-si trimita fotografii cand sunt departe unul de celalalt etc.

Crezi ca mai exista relatii croite dupa tiparul „si au trait fericiti pana la adanci batraneti”?

Deocamdata, avem multe exemple superbe oferite de batranii pe care ii vedem iubindu-se ca la inceput. Ei au reusit. Ramane de vazut ce putere si ce metode vom avea noi, cei mai tineri, sa mentinem flacara aprinsa.

Ce inseamna pentru tine sa fii fericit in relatia de cuplu?

Lumea este arhiplina de oameni care doar par buni, dar, de fapt, sunt macinati de invidie, de rautate, de intentii ascunse. Asta ii face tristi, urati, obositi, bolnavi, plictisitori, plus ca se dau de gol usor, pentru ca o minte intunecata de ura nu este o minte lucida, deci nici atenta la a nu se deconspira. Sa fiu fericit in cuplu inseamna sa nu simt absolut nimic fals in persoana de langa mine.

Cat de important consideri ca este umorul intr-o relatie de cuplu serioasa?

Iti voi raspunde tot printr-o aparenta contradictie: stiu si cupluri triste care sunt fericite.

Se vorbeste tot mai mult despre o inversare a rolurilor barbat-femeie in societatea actuala. Resimti in vreun fel aceasta schimbare sau crezi ca este vorba, mai degraba, despre pasi facuti spre normalitate?

Nu cred ca este vorba de o inversare a rolurilor, ci de o echivalare a lor. Pas cu pas, femeia castiga, in sfarsit, ceea ce merita de multa vreme: mai multi bani, mai multa putere, mai mult respect, dreptul la educatie si la o viata independenta.

Care sunt proiectele de suflet la care lucrezi acum si ce planuri ai pentru viitorul apropiat?

Scriu si vreau din nou sa public versuri.

Text: Iulia Mirica

Foto: Arhiva personala