Brad Pitt o dă în judecată pe Angelina Jolie

Actorul Brad Pitt susține că fosta lui soție și-a vândut ilegal acțiunile de la vinăria Château Miraval.

Farmaciștii Catena recomandă Cleanser & Toner 2 în 1 de la Cyclax, un gel de curățare pentru față cu o formulă delicată care îndepărtează machiajul, și impuritățile lăsând pielea curată și hidratată.



De ce a depus plângere Brad Pitt împotriva Angelinei Jolie

Actorul a depus plângere joi, în Los Angeles. Acesta o acuză pe Angelina că a vândut în secret jumătate din celebra lor cramă franceză, Château Miraval, unei companii controlate de oligarhul rus Yuri Shefler.

Brad susține că presupusa vânzare ce trebuia să aibă loc în octombrie 2021 a încălcat acordul lor conform căruia „nu și-ar vinde niciodată acțiunile din Miraval fără consimțământul celuilalt”. Dar, i-a refuzat și dreptul garantat de prim refuz, pe care susține că l-ar fi exercitat.

”Jolie a încetat de mult să mai contribuie la Miraval, în timp ce Pitt a investit foarte mulți bani în afacere, transformând-o în compania ascendentă care este astăzi”, se arată în proces.

”Încălcarea regulilor de către Jolie, dacă se va aproba, îl va priva pe Pitt de dreptul său de a se bucura de casa privată fără a-și împărtăși proprietatea cu un străin – și de a-și asigura poziția în afacerea pe care a construit-o de la zero pentru beneficiul pe termen lung al familiei sale”, scrie în dosar, numindu-l pe Shefler ”un concurent terță parte agresiv”.

Brad Pitt și Angelina Jolie au achiziționat Château Miraval, cu sediul în Correns, Franța, în 2008. Fostul cuplu a început să-și producă propriul vin rose în 2012, cu mare succes, și s-a căsătorit într-o capelă de pe moșia Côtes de Provence în august 2014.