Bradley Cooper se ocupă de educația fiicei lui, acasă

Bradley Cooper este în autoizolare de câteva luni şi nici în prezent nu îşi părăseşte locuinţa. Actorul a vorbit într-un interviu despre motivele pentru care stă în izolare de câteva luni: „Locuiesc cu mama mea, cu fiica mea şi cei doi câini şi nu am ieşit deloc din casă. Mama mea împlineşte 80 de ani şi este bolnavă, deci nu pot lăsa pe nimeni în casă şi nu pot ieşi din casă fiindcă dacă se infectează, s-a terminat!”



Lecții de înot în cadă

Astfel, Bradley se ocupă de educaţia fetiţei, glumind că i-a făcut o grădiniţă în curtea spaţioasă a casei. „Ne trezim şi facem lecţii de înot în cada cu apă.” – adaugă actorul din „A star is born”.

Despre actorul din „A star is born”

Bradley a devenit tată pentru prima oară în 2017 când era căsătorit cu modelul Irina Shayk. Cei doi s-au despărţit după 4 ani de relaţie, dar cu toate acestea, colaborează și contribuie împreună la creşterea fiicei lor.

Text: Iulia Mirică

Foto: Hepta