Cand dimensiunile mamei sunt mai presus de sanatatea copilului

insarcinata2Pentru tine, ca femeie, ce este mai important: sarcina sau silueta ta? Odata ce decizi sa faci un copil, trebuie sa fii constienta de faptul ca in pantecele tale se afla un suflet care traieste prin tine, iar tu trebuie sa traiesti pentru el. Nu inteleg de ce exista femei care, pe perioada sarcinii lor, decid sa recurga la tot felul de medicamente, diete, proceduri care de care mai daunatoare atat organismului lor, cat si al celui mic doar pentru a-si pastra formele.

Inainte de a incepe acest material as dori sa aduc la cunostinta tuturor mamelor (in devenire) la ce riscuri se supun in momentul in care dimensiunile corpului lor au prioritate in fata sanatatii copilului lor.

•    “Un studiu a scos la iveala faptul ca un indice mic de masa corporala, respectiv sub 18,5, creste cu 72% riscul de a pierde copilul in primele trei luni de sarcina”, informeaza BBC News Online.
•    “Dieta in timpul sarcinii este riscanta pentru bebelusul tau: cel mic risca sa sufere mai tarziu in viata de obezitate, de boli cardiovasculare si de diabet, potrivit unui studiu recent. Bebelusul a carui mama a tinut dieta in timpul sarcinii risca sa sufere alterari de ADN, de unde rezulta si riscurile enumerate mai sus.”
Ei bine, daca in timpul sarcinii considerati ca procedati bine atunci cand decideti sa reduceti numarul alimentelor calorice din meniul zilnic, va ganditi si la efectele negative cu care se va confrunta cel mic, la maturitate?

Cand ele au, dar nu apreciaza
Acum putin timp m-am intalnit cu o fosta prietena din copilarie, care m-a surprins si socat in acelasi timp cand mi-a spus: “Sunt insarcinata in luna a patra”. Uitandu-ma la chipul ei si la ochii aceia stralucitori in care se citea fericirea oricat de orb ai fi, imi dadeam seama ca nu este o gluma si ca este cat se poate de adevarat ca este insarcinata. Uitandu-ma la corpul ei, slab, in minte imi veneau aceleasi intrebari in mod repetat: “Unde tii copilul? In pantecele tale? Tu ai pantece? Ai burta cat a mea sau chiar mai mica decat a mea… unde este copilul?”. Din pacate, in ziua de astazi pana si societatea contribuie la aceasta problema prin promovarea ca ideal al femeii insarcinate care arata exact la fel ca inainte doar ca are burtica. Stiu ca ea asa a fost mereu, slabuta, dar totusi, unde este burtica rotunda, aripioarele si poftele acelea pe care orice femeie insarcinata le are? Sunt constienta ca si cresterea greutatii mamei depinde in totalitate de tipul somatic al femeii inainte de sarcina, dar nici chiar asa.
Conform studilor efectuate recent in Marea Britanie, femeile insarcinate care nu iau in greutate corespunzator dezvoltarii supun copilul la riscuri mari. Acest lucru duce la aparitia problemelor (de auz, de vaz si de invatare) la maturitate – cu mai mult de 50%. De asemenea, femeile care nu ating greutatea optima a perioadei de sarcina in care se afla se pot confrunta cu anemii severe si nastere inainte de termen, iar mai tarziu in viata cu osteoporoza. Asadar, cu cat mai slaba este o femeie insarcinata cu atat riscurile cresc!

Mananca, mananca, mananca…
Perioada de sarcina este printre putinele perioade in care femeia poate sa nu mai numere caloriile. Cu toate acestea, faptul ca o femeie se straduieste mult dupa o sarcina sa slabeasca i-a determinat pe medici sa demareze studii pentru a observa daca nu se poate evita ingrasarea gravidei fara ca fatul sa aiba de suferit. Rezultate? NU. Trebuie sa spun ca aceasta teorie conform careia exista metode prin care fatul ajuta o femeie sa slabeasca este total falsa. Intr-adevar, o viitoare mama poate slabi in timpul sarcinii doar daca isi supravegheaza cantitatea de calorii consumata, lucru ce are un efect negativ puternic asupra copilului.
Intr-adevar, nevoile nutritionale se modifica si o femeie insarcinata are nevoie de mai multe substante nutritive ca de obicei. Asadar, dieta zilnica a unei gravide mai trebuie sa includa:
•    Carbohidrati: paine, orez, ovaz, porumb, grau, paste fainoase, mei, secara, legume bogate in amidon cum ar fi cartoful;
•    Alimentele lactate: lapte, branza, iaurt;
•    Carne si produse din carne, peste, alternative: carne, peste, oua, nuci, fasole;
•    Fructe si legume: zarzavaturile cu frunze inchise la culoare sunt bogate in vitamina A, fructele citrice, rosiile sunt furnizoare de vitamina C. Este bine sa mancati zilnic minimum 3 portii de fructe si legume proaspete.
! Introdu in dieta ta zilnica cate un aliment din fiecare dintre grupele alimentare de mai sus si nu vei avea probleme nici pe perioada sarcinii, nici dupa.

Text: Andreea Popescu