Candice Swanepoel, Marilyn Monroe si Max Factor

candice-swanepoelDaca va intrebati ce legatura exista intre supermodelul Candice Swanepoel, Marilyn Monroe si brandul de produse de beauty Max Factor, va spunem noi. Directorul de creatie al brandului, Pat MacGrath, a transformat-o pe frumoasa Candice Swanepoel intr-o stea hollywoodiana pentru o noua campanie cu… buze rosii, sprancene arcuite si mult eyeliner. Lookul pe care il adopta Monroe cu buzele de un rosu intens, pielea cu textura cremoasa si un machiaj dramatic al ochilor se pare ca domina industria frumusetii de astazi, chiar daca era la moda si in anii ’40.



Lookul Max Factor

Acesta este lookul care defineste cel mai bine notiunea de glamour, iar rujul de un rosu intens continua sa fie una dintre cele mai populare si indragite nuante in randul femeilor din toata lumea. Anul acesta, brandul Max Factor implineste 80 de ani de cand se afla pe piata si inca mai comercializeaza produsele pe care frumoasa Marilyn le indragea. Rujul rosu, eyelinerul si rimelul cu efect de gene false sunt produsele de make-up care nu ar trebui sa-i lipseasca niciunei femei. Nu este pentru prima data cand Max Factor transforma o frumusete a zilelor noastre intr-o frumusete legendara precum Audrey Hepburn sau Farrah Fawcett. Cat despre Candice, blonda este model de origine sud-africana si a devenit cunoscuta mai ales in urma defilarilor pentru brandul Victoria’s Secret. In anul 2012, a ocupat locul 10 in topul celor mai bine platite modele intocmit de catre o cunoscuta revista de profil.

Text: Ruxandra Dumitrescu