Carmen Iohannis sau Brigitte Macron: ce stil vestimentar iti place mai mult?

Recenta intalnire la nivel inalt dintre presedintele Frantei, Emmanuel Macron, si presedintele roman Klaus Iohannis, ne-a oferit ocazia sa observam stilurile vestimentare ale celor doua prime doamne, Carmen Iohannis si Brigitte Macron, pe alocuri asemanatoare.

La intalnirea de la Cotroceni, Prima doamna a Frantei a optat pentru o tinuta moderna, formata dintr-o rochie cu detalii din piele, deasupra genunchilor, peste care a purtat un blazer cu fermoar, ambele de culoare neagra, la care a asortat o geanta si o pereche de pantofi tot de culoare inchisa.

În schimb, Carmen Iohannis a purtat o rochie scurta bleu ciel, cu decupaje la nivelul umerilor, creatie a cunoscutului designer Eli Lasnean, unul dintre creatorii de moda autohtoni preferati de sotia presedintului Iohannis.

Eli Lasnean a si postat pe pagina personala de Facebook un mesaj in care recunoaste ca este incantata si emotionata pentru ca s-a ocupat de tinutele lui Carmen Iohannis.

„Astazi, o zi plina de emotii si satisfactii… Tinutele Primei Doamne, Carmen Iohannis, au fost foarte apreciate si am primit multe felicitari…”, a scris designerul.



Tinute moderne

De altfel, Carmen Iohannis a avut mai multe tinute pregatite pentru aceasta vizita de stat importanta, printre care si o rochie alba, de vara, scurta pana deasupra genunchilor, si prinsa in talie cu cordon, la care a purtat sandale, outfit etalat in timpul vizitei facute la Muzeul Satului „Dimitrie Gusti” din Capitala.

Interesant este ca atat prima doamna a Romaniei, Carmen Iohannis, cat si prima doamna a Frantei, Brigitte Macron, prefera rochiile si fustele care le pun in valoare siluetele zvelte si picioarele tonifiate.

Text: Oana Baltoc

Foto: Hepta