Ce face copilul tau vara?

Ce face copilul tau vara?In prezent ar trebui sa fie mult mai usor sa organizezi timpul unui copil. Doar exista atatea “inventii”: play station, I-pod, calculator, Internet si alte minunatii “cool”. Dar oare e asa? Ce face copilul tau atunci cand vine vara?

Daca e vorba de un copil mic, atunci exista patru solutii: unul dintre parinti sta cu copilul, bunicii sau cineva din rudele foarte apropiate (de incredere) il supravegheaza, fie copilul frecventeaza o gradinita cu un program prelungit sau, cea mai raspandita solutie ar fi angajarea unei bone.

Eternele si fascinantele tabere
Pentru cei mai mari exista multe oferte de vacanta: tabere la Navodari, la Predeal, la Cheile Rasnoavei, la Bran-Moeciu etc. Sunt multe scoli de vara sau mai nou, programele “after school”, unde copilul invata o limba straina la alegere si tot optional poate face sah, arte martiale, pian, arte plastice, dans sportiv, teatru si alte activitati interesante.
 
Vacanta… cu cheia la gat?
Varianta copilului “cu cheia la gat” nu prea o mai auzi, mai ales in orasele mari. Dar poate fi inventata sintagma “singur acasa”. Adica sa butoneze telecomanda televizorului in cautarea senzationalului, sa fie lipit toata ziua de monitorul calculatorului si sa-l vezi non-stop cu castile in urechi. Nu cred ca asta iti doresti.

… la bunici?
Vacanta la bunici a ramas o optiune valabila pentru multe familii. Fie ca sunt la tara (asculta povesti spuse de bunici, invata sa dea mancare animalelor, pot adormi in fan citind cartile preferate), fie ca sunt in acelasi oras (fac impreuna cumparaturi, se plimba prin parcuri), bunicii pot fi un real ajutor pentru parinti atunci cand vine vacanta de vara. Pentru majoritatea bunicilor, nepotii sunt mai importanti decat copiii lor (parintii), de aceea evident ca e o placere pentru ei sa aiba sansa sa petreaca mai mult timp cu nepotii. Dar daca nu are bunici?

… cu cei de varsta lui?
Copilul trebuie sa petreca timpul si cu cei de varsta lui. De aceea sunt bine venite taberele, pentru ca “in felul acesta socializeaza, se desprinde de familie, devine mai responsabil, are mai multa autonomie. De asemenea, e foarte important ca parintele sa tina cont de nevoile si de preocuparile copilului. De exemplu, sa faca activitati sportive, daca are voie si daca ii place” te sfatuieste d-na doctor Georgeta Niculescu (psiholog).

… cu cartea in mana?
E bine sa existe un anumit program, chiar si in vacanta, tocmai pentru ca acest lucru ii organizeaza mai eficient timpul. De exemplu, printre benzile desenate preferate se pot “strecura” si cateva carti “obligatorii”. Doamna psiholog Niculescu sustine ca totusi “este destul de important sa fie stimulat sa citeasca si poate nu neaparat o anumita carte, ci ceva ce-i place”.

… cu bona?
Nu e prea usor sa angajezi o bona doar pentru perioada verii. E nevoie sa existe perioada de acomodare, care adesea dureaza 2-3 luni. In plus, si bona trebuie sa se “integreze” oarecum in familie: trebuie sa-i cunoasca pe cei mai importanti dintre membrii familiei si sa afle care sunt preocuparile, interesele, “obiceiurile” copilului.

… alaturi de tine?
Vacanta de vara nu trebuie privita ca pe un chin. E perioada in care poti petrece mai mult timp cu copilul tau, poti comunica mai mult cu el. E important sa-i fii alaturi mai ales in perioada pubertara, atunci cand se produc anumite schimbari, atat la nivel emotional, cat si asupra fizicului. “In general parintii nu prea au timp. E de inteles acest lucru. Dar vacanta de vara poate fi un bun prilej de a-ti cunoaste mai bine copilul si de a incerca sa armonizezi relatia dintre voi”, ne spune doamna psiholog. Asa ca orice ar fi, organizati-va si o mica vacanta alaturi de el: jucati-va impreuna (fie ca faceti castele de nisip, fie ca numarati furnicile pe trotuare), mergeti la munte (cautati impreuna locuri frumoase si faceti poze, vizitati locuri turistice) sau la mare (luptati-va cu valurile si bucurati-va de soare), plimbati-va prin parcuri (discutati, bucurati-va de natura), mergeti la teatru, la circ, inscrieti-va impreuna la sedinte de inot sau tenis. Pot fi atat de multe lucruri facute impreuna! Chiar si vara. Chiar si in vacanta. Descopera-ti copilul si bucura-te de el!

Text: Inga Stoian
Consultant: Psiholog Georgeta Niculescu