Lifestyle > Travel

Ce îi supără pe românii care călătoresc cu avionul? Vezi lista nemulțumirilor

Odată cu automatizarea tot mai accentuată a industriei aviației și creșterea continuă a costurilor, relația dintre pasageri și companiile aeriene a devenit tot mai tensionată. Tot mai mulți călători se confruntă cu lipsă de sprijin în momente critice, de la achiziția biletului până la sosirea la destinație. Aceste date reiese și dintr-o analiză realizată de Vola.ro, axată pe cele mai frecvente 5 situații deranjante pentru pasagerii români.

5 minute timp de citire
Share on Facebook Share on WhatsApp


Ce îi supără pe românii care călătoresc cu avionul? Vezi lista nemulțumirilor

Astfel, românii care călătoresc cu avionul s-au declarat deranjați de următoarele situații:

Lipsa unui ajutor real și ușor accesibil

Una dintre cele mai frecvente nemulțumiri este dificultatea de a contacta un operator uman în cazul unei urgențe sau întrebări. Multe companii aeriene oferă doar un sistem automatizat, cu meniuri vocale greu de navigat sau chatbot-uri care nu oferă răspunsuri relevante. Timpul de așteptare este adesea foarte mare, iar datele de contact sunt greu de găsit. Studiile arată că aproape 60% dintre pasagerii unei companii low-cost au avut dificultăți în a contacta serviciul clienți, iar o treime nu au primit deloc sprijin.

Anulările și întârzierile de zbor

În ultimii ani, anulările și întârzierile de zbor au devenit una dintre cele mai frustrante probleme pentru pasageri. Cu toate că reglementările europene oferă un cadru legal pentru despăgubiri și rerutare, aplicarea acestora este deseori anevoioasă. Pasagerii se confruntă cu timp de așteptare ridicat, lipsa unor informații clare din partea companiilor aeriene sau imposibilitatea de a contacta rapid un operator uman.

Mai neplăcut este că, în lipsa unor servicii suplimentare de protecție, cei afectați sunt nevoiți să își reorganizeze singuri planurile de călătorie, să suporte costuri suplimentare și, adesea, să accepte pierderea vacanței. În astfel de situații, lipsa unei soluții rapide și eficiente amplifică disconfortul și incertitudinea.

Beauty Box-ul lunii iulie: gama Rilastil Sun System


Pierderea bagajelor

Volumul tot mai mare de zboruri și perioadele aglomerate, indiferent de sezon, cresc semnificativ riscul pierderii sau întârzierii bagajelor. Fie că este vorba de transferuri între companii aeriene sau de întârzieri în manipularea bagajelor la sol, pasagerii ajung adesea la destinație fără bunurile lor personale.

Deși companiile aeriene au obligația de a oferi asistență și compensații, în practică, procesul de recuperare este lung, birocratic și consumator de timp. Pentru călătorii nevoiți să achiziționeze haine, produse de igienă sau alte obiecte de bază, disconfortul fizic și emoțional este dublat de cheltuieli suplimentare care nu sunt întotdeauna rambursate integral.

Situații birocratice care pot costa timp și bani

Corectarea unei greșeli de tastare în numele pasagerului sau reemiterea unei cărți de îmbarcare pot părea chestiuni banale, dar pentru multe companii aeriene, ele devin ocazii de a aplica taxe suplimentare. 

O literă greșită într-un bilet de avion poate costa între 25 și 160 de euro, în funcție de compania aeriană. De exemplu, companiile de linie percep taxe de corectare începând de la 25 de euro. În cazul companiilor low-cost, corectarea unei greșeli de nume poate ajunge până la 160 de euro, dacă se face la aeroport sau prin chat. În plus, reemiterea biletului poate fi refuzată fără documente adiționale sau apeluri repetate. 

Mai mult, dacă ai uitat să faci check-in online, unele companii taxează acest lucru cu până la 55 de euro pe pasager, direct în aeroport.

Michael Douglas și Catherine Zeta-Jones, tablou rar de familie


Plata locurilor alăturate, chiar și pentru familiile care călătoresc cu copii

Studiile și numeroase reclamații recente evidențiază o practică tot mai frecventă și frustrantă pentru pasageri: familiile cu copii sunt deseori separate în timpul zborurilor sau obligate să plătească taxe considerabile pentru a sta împreună. Situația devine cu atât mai dificilă în cazul familiilor cu mai mulți copii, unde toți cei mici vor, în mod firesc, să stea lângă unul dintre părinți sau un alt adult apropiat. 

În unele țări europene, reglementările sunt și mai clare: în Italia, companiile aeriene trebuie să așeze familia în același rând, iar nerespectarea regulii poate atrage amenzi între 10.000 și 50.000 €. În Spania, în 2024, au fost sancționate taxele abuzive pentru rezervarea locurilor alăturate, cu penalizări totale de 179 milioane de euro. În SUA, legea obligă companiile să așeze gratuit copiii sub 13 ani lângă un adult însoțitor.

„Tot mai mulți pasageri se confruntă cu lipsa de suport în momente critice, costuri ascunse, probleme birocratice sau lipsa transparenței în alegerea locurilor. Aducem aceste practici în atenția publicului și, mai important, să arătăm că există soluții reale”, precizează Claudia Tocilă, Director de Marketing Vola, cu referire la existența unui pachet complet de soluții care oferă nu doar un zbor, ci și control, siguranță și un partener de încredere de la început până la sfârșit.



REVISTELE NOASTRE
Mergi la început Back to top