Vestea a fost confirmată vineri seara de purtătoarea de cuvânt a lui Taylor Swift …iar apoi, pe ecranele uriașe amplasate în exteriorul Madison Square Garden, a apărut mesajul “JUST&T MARRIED!”. Practic, două cuvinte au fost suficiente ca internetul să intre în modul “nu mai vorbim despre altceva azi”

Taylor Swift, una dintre cele mai cunoscute artiste pop ale momentului, s-a logodit în august anul trecut cu Travis Kelce. Jucătorul de fotbal american este de trei ori campion în Super Bowl. De atunci, fanii au încercat să afle când și unde urma să aibă loc nunta, până când cei doi și-au unit destinele pe 3 iulie 2026, la Madison Square Garden din New York.
Deși artista și fotbalistul au vorbit foarte puțin despre eveniment, reprezentanta artistei a oferit publicației People un comunicat care dezvăluie câteva dintre momentele petrecute în interiorul celebrei arene. Iată ce se cunoaște până acum.
Adam Sandler a oficiat ceremonia
În piesa „Wi$h Li$t”, inclusă pe cel mai recent album, Taylor Swift își imagina viața de familie alături de Travis Kelce, vorbind despre copii și despre casa lor ideală.
Artista a explicat că inspirația pentru melodie a venit de la personajul interpretat de Adam Sandler în filmul „Happy Gilmore”, care avea un loc imaginar în care se refugia în momentele dificile. Travis Kelce a avut și el o apariție în continuarea filmului „Happy Gilmore”, lansată anul trecut.
Potrivit TMZ, Adam Sandler a fost cel care a oficiat ceremonia de căsătorie și a interpretat, într-un moment special, un cântec emoționant și plin de umor, reluând rolul său din filmul „The Wedding Singer”. Actorul a vorbit în trecut despre relația apropiată cu cei doi, spunând că Taylor este extrem de amabilă cu familia lui, iar Travis este un om cald, politicos și foarte amuzant.
Ținutele de nuntă
Potrivit comunicatului transmis publicației People de reprezentanta lui Taylor Swift, ținutele mirilor au fost realizate de Christian Dior Haute Couture.
Fanii au presupus luni la rând că Taylor Swift va spune „da” într-o creație Dior. Au avut dreptate. Acestea au fost create de Jonathan Anderson, în colaborare directă cu Taylor Swift și Travis Kelce. Rochia marchează prima creație haute couture de mireasă semnată de designer pentru o celebritate de talie mondială. Pantofii au fost realizați la comandă de Christian Louboutin. Taylor Swift a completat apariția cu bijuterii Cartier.
Alaiul de nuntă
Mulți se așteptau ca Gigi Hadid, Selena Gomez sau alte prietene apropiate ale lui Taylor Swift să apară în rolul de domnișoare de onoare. În schimb, cei doi au renunțat complet la această tradiție și au ales o formulă mult mai personală. Taylor l-a avut alături pe fratele ei, Austin Swift, care a fost cavalerul ei de onoare.
De cealaltă parte, Travis Kelce l-a ales pe fratele său, Jason Kelce, în rolul de cavaler de onoare. Potrivit reprezentantei artistei, nu au existat nici domnișoare de onoare și nici alți cavaleri de onoare. Alegerea a pus accentul pe familie și pe cercul restrâns de persoane apropiate, în ton cu atmosfera intimă a ceremoniei.
Meniul
Ce alegi pentru o nuntă la care toată lumea vrea să fie invitată? Taylor Swift ar fi mers pe mâna unuia dintre restaurantele sale preferate din New York, Zero Bond. Invitații au fost serviți cu preparate italiene, sushi și gustări rafinate. Barurile au fost amplasate în mai multe zone ale locației, astfel încât nimeni să nu fie prea departe de un pahar.
Decorul
Cum transformi una dintre cele mai cunoscute arene din lume într-o grădina de poveste? La nivelul inferior al Madison Square Garden a fost amenajată o seară impresionantă, înconjurată de vegetație.
Andrea Swift, mama artistei, I-ar fi întâmpinat acolo pe invitați dupa ceremonie. Cei prezenți au spus că spatial seaman mai degrabă cu o pădure decât cu interiorul unei arene.
Iar surprizele nu s-au oprit aici.
Printre flori și alei, invitații au avut parte și de jocuri de carnaval, pregătite special pentru petrecere.
Adevărul din spatele fotografiilor virale
Joseph Kahn, regizorul unor dintre cele mai cunoscute videoclipuri ale lui Taylor Swift, a fost printre invitații prezenți la ceremonie. După ce imaginile generate cu AI au început să inunde internetul, acesta a intervenit pe X pentru a lămuri situația.
Every picture I’ve seen of the wedding is fake. Trust me, AI would break if you tried to prompt it.
— Joseph Kahn (@JosephKahn) July 4, 2026
„Toate fotografiile de la nuntă pe care le-am văzut sunt false. Credeți-mă, inteligența artificială ar ceda dacă ați încerca să îi dați un astfel de prompt.”
a spus regizorul
Kahn a transmis că toate fotografiile care circulă online sunt false și nu surprind momente reale de la nuntă. Mai mult, a glumit spunând că nici inteligența artificială nu ar putea recrea atmosfera din Madison Square Garden. Mesajul său a venit în timp ce imaginile continuau să fie redistribuite pe platforme precum X, Instagram și TikTok, unde mulți utilizatori le-au considerat autentice.
Taylor Swift și nunta pe care AI-ul a organizat-o deja
Cine ar fi crezut că o nuntă poate avea două albume foto în aceeași zi?… Unul real, văzut doar de invitați, și altul inventat de internet. Pentru mulți utilizatori, diferența aproape că a dispărut.
Imaginile au fost redistribuite în mii de postări, au ajuns în articole și au stârnit dezbateri despre cât de ușor poate fi confundată ficțiunea cu realitatea. Când o fotografie pare perfectă, adevărul ajunge, uneori, pe locul doi.

Sursă imagini: taylorswift














