Ce surprize sa ii pregatesti iubitului de Valentine’s Day

shutterstock_124549813

Sunt oameni spontani, care gasesc tot timpul motive sa-i surprinda pe cei pe care ii iubesc, pe cand altii planuiesc surprizele cu mult timp inainte si le pastreaza doar pentru ocazii speciale, cum ar fi Ziua Indragostitilor. Daca esti dintre cele care sarbatoresc Valentine’s Day, ai vrea sa iti surprinzi iubitul si nu stii cum, iata cateva idei!

Toata lumea cunoaste si se asteapta la deja clasicele cine romantice, petale de trandafir presarate prin casa, bai cu spuma lumanari si alte asemenea gesturi. Asa ca interesant ar fi sa depasesti aceste tipare si sa reusesti sa iti surprinzi cu adevarat iubitul.



Actiuni romantice in doi

shutterstock_173445392

Daca nu le stii deja, primul pas ar fi sa afli mai multe despre pasiunile lui, despre lucrurile pe care si-ar dori sa le faca si inca nu a avut ocazia sa le incerce. Fie ca isi doreste sa practice tir, fie ca vrea sa sara cu parasuta sau sa faca un curs de echitatie, poti sa il ajuti sa isi indeplineasca dorinta. Ia-l cu tine intr-o mica plimbare si du-l in locul cu pricina fara sa ii spui unde mergeti. Cu siguranta va fi placut surprins sa vada ca ajunge intr-un loc in care visa demult sa fie… si in plus, este alaturi de tine!

Ai prefera sa plecati departe de agitatia orasului ca sa sarbatoriti Valentine’s day? Atunci de ce nu-i faci o surpriza si il duci intr-un loc inedit, cum ar fi Hotelul de Gheata de la Balea Lac? Poti opta pentr o camera normala in hotel sau pentru un igloo, doar pentru voi doi. Romantismul va fi amplificat de frig, care nu o sa va lase sa va dezlipiti unul de celalalt toata noaptea.

Vrei sa ii indeplinesti dorintele de Valentine’s, dar vrei sa fie el cel care ti le spune cu exactitate, ca nu cumva sa dai gres? Atunci cumpara-i un carnetel de cupoane de dragoste. Intr-un astfel de carnet gaseste cate un tichet pentru tot felul de actiuni in doi: masaj, intalnire romantica in oras, mic dejun la pat, cina speciala gatita acasa, aventura de dupa-amiaza si multe altele. Iar tu trebuie sa fii cea care ii “rascumpara” cupoanele. Poti gasi astfel de carnetele in librarii sau poti face chiar tu unul personalizat.

Surprize de Valentine’s Day pentru acasa

shutterstock_124232215

Sunteti de mai mult timp impreuna si ati strans o multime de amintiri frumoase? Ce-ar fi sa ii faci un album cu cele mai frumoase poze cu voi doi si cu locurile in care ati fost? Pe spatele fiecarei poze scrie-i anecdote, poezii sau pur si simplu cuvinte care sa exprime ce ai simtit in momentele acelea si de ce au fost speciale pentru tine.

Organizeaza-i o vanatoare de comori. Pune-i biletele cu indicii ascunse prin casa, care sa-l indrepte catre comoara – cadoul de la tine. Iar cadoul poti fi chiar tu… intr-o lenjerie sexy.

Te pricepi la gatit? Atunci ai putea sa ii faci iubitului tau o surpriza dulce. Poti pregati cateva prajituri cu ravas, in care sa inserezi mesaje prin care sa ii spui de ce il iubesti si care sunt lucrurile care iti plac cel mai mult la el. Sau prepara-i turte dulci pe care sa-i scrii scurte mesaje de dragoste. Iar daca gatitul nu este punctul tau forte, poti pur si simplu sa cumperi bomboane pe care sa le ambalezi in hartiute colorate cu mesaje de dragoste, sa le pui intr-un borcan simpatic si sa i le daruiesti.

Text: Bianca Badescu