Cezara Dafinescu, despre iubiri trecatoare

197K9366In viata nu ne ies toate asa cum ne-am dori, dragostea poate pali uneori fara a fi din vina niciunuia dintre parteneri. Actrita Cezara Dafinescu a avut parte in viata de experiente atat placute, cat si neplacute, si tocmai pentru ca a trecut prin ele ni le poate povesti si noua, astazi.

Ce ti-e scris in astre in frunte ti-e pus si nu poti schimba cursul, oricat de mult ai incerca. Viata trebuie luata ca atare, traita si cu bune si cu rele, iar in dragoste deceptiile nu au cum sa nu apara.

Cu inima pe jar

Eram deja studenta in anul III si uitasem incidentul petrecut la o ora de curs din anul I, cand, ca sa scap de ironiile colegilor, am spus ca-mi place George M. Cum aratam foarte bine, eram curtata de multi baieti, care de care mai frumosi… eu insa tanjeam in continuare dupa cel ce-mi pusese inima pe jar si se juca mereu cu dragostea mea. Ne intalneam din cand in cand, totul era minunat… apoi disparea din peisaj! Auzeam apoi de o noua cucerire de-a lui, apoi… din nou… liniste, din nou impacare! In paralel incercam si eu sa-l fac gelos si ma intalneam cu cate cineva, neaparat ravnit de femei, ca barfele sa ajunga la urechile iubitului meu infidel. In perioada de care vreau sa va vorbesc, ma intalneam cu unul dintre cei mai frumosi actori, Alexandru R. Si lui ii placea sa se… expuna, asa ca deseori dupa cursuri, seara, ne faceam aparitia  la restaurantul  hotelului Athene Palace. Legatura noastra dura de cateva luni, iar pentru mine nu era decat un mod de a ma distra incercand sa uit. Va povestesc toate astea ca sa incercati sa intuiti starea mea de spirit la momentul intalnirii ce avea sa-mi marcheze viata pentru  urmatorii 23 de ani.

Nu pot, m-am logodit!”

Era seara, aveam repetitie pe scena clasei, cu o piesa in care jucam toate “frumoasele lui Moni”, cum ni se spunea. Eram in prag de examen, toti eram nervosi, emotionati, preocupati de reusita. Deodata usa se deschide si in intunericul salii isi face aparitia o silueta de barbat, blond, inalt. In culise incep susotelile, toate fetele incep sa joace. Cu mai mult aplomb, replicile  incep sa zboare… intreaga atmosfera se anima! Preocupata de rol, abia la sfarsit am aflat ca in sala se afla… George M. Incidentul a trecut fara sa-i dau prea multa importanta. La examen insa, in randul I l-am descoperit pe George. Ma privea insistent, admirativ! Dupa examenul de actorie, obisnuiam cu totii sa serbam evenimentul acasa la colega noastra Ioana Craciunescu, unde, bineinteles, a fost invitat si… George… si asa am facut cunostinta. Din acea seara, m-a sunat zilnic la telefon, apoi ne-am intalnit zilnic, legatura mea cu Alexandru s-a terminat si, dupa o luna,  eu si George ne-am logodit! Asa se face ca, atunci cand, dupa obisnuita absenta, timp in care mai consumase o aventura, „iubitul meu” m-a chemat la o intalnire, am putut sa-i spun fericita si triumfatoare: “Nu pot! M-am logodit.“

Asa au vrut astrele

George, dupa succesul repurtat cu filmul SERATA, a fost distribuit intr-un serial de televiziune, unde interpreta rolul Stefanita Voda. Intre timp, la Cluj, unde era actor, jucase cu mare succes in… “Caligula”, de Camus, in regia lui Vlad Mugur, si tot in regia lui pregatea “Hamlet” (pe care, de altfel, din cauza cenzurii comuniste nu a mai apucat sa-l joace). Era in culmea gloriei si fusese invitat de Radu Beligan sa faca parte din trupa Nationalului. Asa se face ca, proaspat venit in Bucuresti, i-a facut o vizita fostei lui profesoare, Zoiake. Cum auzise ca in clasa ei sunt cele mai frumoase fete, profitase de repetitia dinaintea examenului pentru a ne… “viziona”! Dupa terminarea repetitiei, Zoe l-a intrebat: “Ei, cine iti place?”  Iar George i-a raspuns: “Fata blonda”! “Adevarat?” I-a replicat Zoe?! „Stii ca te asteapta de doi ani?!” Apoi i-a povestit intamplarea de la ora de curs din anul I.

Tot acest dialog mi l-a povestit George, cand, indragostit lulea, mi-a cerut mana. Ne-am casatorit in acelasi an, parca totul era prestabilit! Asa hotarasera astrele. Acum, cand, dupa ani, incerc sa analizez tot ce s-a intamplat cu noi atunci, inteleg, pentru a cata oara, ca NIMIC NU E INTAMPLATOR!  

Cand dragostea se stinge

Recitesc amuzata un interviu dat unei reviste si incerc sa inteleg cate ceva. Poate intelegeti voi mai bine!? Va transcriu interviul!

Despre George M. “Nu stiu  cand si cum s-a stins dragostea noastra”

Totul in viata vine pe neasteptate si sunt sigura ca asa se intampla pana la sfarsitul ei! De George m-am indragostit in anul  doi de facultate. Mai intai, vazandu-l in filme! Apoi, destinul a facut sa ne intalnim aievea si sa formam un cuplu, in viata si, mai tarziu, si  pe scena. El a fost „Fat Frumosul” pe care il asteapta orice fata sa vina pe un cal alb… si, pentru ca era mai matur decat mine, in mare parte mi-a modelat cariera cu experienta lui. Alaturi de el am invatat ca adevarata inteligenta este asemenea unui izvor, de-a pururi nou, fermecat, adevarata inteligenta este mereu coplesita de uimire. Am invatat de la el ca libertatea nu este dreptul de a face ce vrei, ci de a face ce se cuvine. Ea este asumarea unui risc. Inseamna raspundere, si de aceea majoritatea oamenilor se tem de ea.

Dar mai cu seama, George m-a invatat ca in teatru trebuie sa intri pe usa din fata. Ii voi fi mereu recunoscatoare pentru tot ce mi-a dat, dar… Sentimentele noastre, chiar si cele mai puternice, mor… si te uiti la femeia care ai fost acum cativa ani cu indiferenta si curiozitatea cu care privesti o femeie straina. Nu stiu cand si cum s-a stins dragostea noastra. Destinul nostru atarna de un gest, de un cuvant, la inceput cel mai mic efort este de ajuns sa-l tina in loc, apoi trebuie sa pui in miscare un mecanism gigant. Cum spunea Andre Maurois in “Climate”: “Banuielile cuibarite in sufletul cuiva, asezate in sir ca minele una dupa alta, nimicesc iubirea prin explozii succesive.” O mare dragoste nu reuseste sa lege de tine fiinta iubita, daca nu stii, in acelasi timp, sa-i umpli viata cu o bogatie de sentimente mereu reinnoite. Cu George am ramas prietena. Suntem doi oameni care s-au iubit candva, au un copil impreuna si nu e vina noastra daca sentimentele s-au mai schimbat cu trecerea anilor. A-l renega pe George ar insemna sa ma reneg pe mine, pentru ca, intr-o perioada a vietii mele, el a fost… ALESUL!

 

Text: Ruxandra Raica