Christian Louboutin explica de ce pantofii sai nu sunt confortabili

christian-louboutinDesi toate femeile din lume isi doresc sa-i poarte creatiile, Christian Louboutin este “acuzat” ca face pantofi incomozi, dupa cum a admis chiar designerul.

“Oamenii spun ca sunt regele pantofilor care provoaca durere”, a declarat Louboutin.

Acesta spune doar ca el nu este preocupat de gradul de confort al pantofilor sai, pentru ca are alte prioritati: “Nu vreau sa creez pantofi «durerosi», dar nu este jobul meu sa fac ceva confortabil. Incerc sa fac tocurile inalte cat de confortabile posibil, dar prioritatea mea este designul, frumusetea si partea sexy a pantofilor. Nu sunt impotriva lui, dar confortul nu este prioritatea mea”. Cu alte cuvinte, nu ne putem dori pantofi spectaculosi, dar care sa fie si foarte confortabili. Iar daca stam sa ne gandim mai bine, pantofii Louboutin au devenit cunoscuti nu pentru comoditatea lor, ci pentru design.

Anul acesta, Louboutin aniverseaza 20 de ani de cariera, in care vedete foarte apreciate pentru modul de a se imbraca si considerate repere de stil, precum Victoria Beckham si Sarah Jessica Parker, i-au purtat pantofii. Cu toate acestea, designerul nu a reusit inca sa intre in gratiile Ducesei de Cambridge, pe care toti designerii isi doresc sa o imbrace si sa o incalte, si care a fost criticata de curand pentru ca nu poarta pantofi suficient de indrazneti. Louboutin insa a fost foarte bland in comentariile despre aceasta: “Are toate posibilitatile din lume la indemana. Este o tanara foarte eleganta. Nu i-as da niciun sfat – nu are nevoie, poate sa aleaga pentru ea. Este o fata mare acum”.

Poate ca totusi Kate prefera pantofii confortabili, in detrimentul celor care ies in evidenta prin design:).

 

Text: Bianca Badescu