Complexele fizice, probleme in relatia cu ceilalti

Complexele fizice, probleme in relatia cu ceilaltiFiecare dintre noi are mici defecte, chiar si top-modelele! Dar atunci cand aceste detalii anatomice se transforma in veritabile handicapuri sociale, este timpul sa reactionam! Ce sunt aceste neajunsuri care ne perturba existenta? De unde vin, cum ne pot afecta si mai ales cum poate cineva sa le depaseasca? Cum poate de exemplu o persoana considerata scunda dupa toate criteriile statistice ale normalitatii sa se vada „inalta” in proprii ochi?

Este societatea responsabila de adancirea unor astfel de diferente fata de niste sabloane ideale? Afecteaza acest complex mai degraba persoanele perfectioniste sau nematurizate psihologic? Cum poate o persoana prea scunda sau prea inalta sa isi surmonteze aceasta neplacere de forma si sa reusesca sa se impuna prin ceea ce o individualizeaza?

Neplacerile fizice, maladii ale narcisismului
Sunt prea slab, prea gras, prea scund, prea inalt, am nasul prea mare, degetele prea groase, picioarele prea scurte etc. Le-am auzit in jur cu siguranta, aceasta desigur in cazul cel mai fericit in care nu ni le-am spus chiar noi in fata oglinzii. Astfel de reactii vin nu dintr-un complex de inferioritate, ci din asa-numitele „maladii ale narcisismului”. Acestea isi au originea in anumite particularitati fizice, un prenume sau un nume de familie insolit, un anumit grup social pe care il respingem. Toate acestea tin de acceptarea de sine sau, mai bine spus, de aceasta incapacitate de a ne accepta. Problemele ce tin de narcisism apar in special in momente de criza, cum ar fi adolescenta, sau in perioadele in care rezistenta scade, cum ar fi doliul sau o concediere.

Stima de sine se formeaza din copilarie
Astfel de probleme de neacceptare a sinelui isi au bazele in perioada copilariei si se regasesc deci in mostenirea noastra socio-educativa. Cadrul pentru a ne iubi pe noi insine se formeaza de timpuriu, prin capacitatea copilului de a se face iubit de parintii sai. Acceptarea si sustinerea din partea parintilor ajuta la formarea unei imagini de sine pozitiva.

Pierderea in sabloane idealizate
In special prin intermediul mass-media, societatea stabileste niste norme ale frumusetii, ce au tendinta de a uniformiza alegerile noastre. Pentru foarte multe persoane, a fi diferit de norma este greu de suportat. Este insa important de retinut ca aceste norme nu creeaza probleme prin ele insele, ci pot doar sa intareasca sau sa slabeasca o stima de sine deja existenta.

Recastigati-va respectul pentru propria persoana!
Respingerea propriului corp va inceta in momentul in care va fi recastigata stima de sine si vei invata sa te accepti asa cum esti. Care sunt primii pasi?
• Priveste in jur cu mai mult realism, accepta faptul ca esti un om obisnuit, nu un sablon.
• Nu iti mai atribui esecurile complexelor pe care le ai. Daca nu ai obtinut o slujba, nu a fost pentru ca erai prea inalt, ci cel mai probabil pentru ca nu te-ai pregatit pentru interviu. Acela este planul care necesita imbunatatiri.
• Invata sa te privesti in ansamblu. Nu te mai pierde in detalii. Frumusetea ta ca om nu tine doar de spatiul pe care il ocupi pe verticala.
• Intreaba o persoana de incredere din anturajul tau ce parere are despre tine. Ascultandu-l cu adevarat, vei vedea ca o eventuala problema de inaltime este pusa pe ultimele locuri sau nu este nici macar mentionata.
Daca gradul de suferinta este prea mare poti apela cu incredere la ajutorul unui psihoterapeut.

Important este sa constientizezi tu inaintea tuturor ca nu inaltimea este cea care da tonul pentru partitura pe care o interpretezi in viata de zi cu zi. Apoi vei putea sa iti transformi nemultumirea chiar intr-o calitate. O femeie foarte scunda care reuseste sa se impuna si sa fie „la inaltime” ar putea soca chiar mai mult. La fel, o femeie foarte masiva care isi pune in valoare feminitatea ar putea sa treaca peste impresia ca intimideaza orice suflare umana cu care intra in contact.

Statistici: 60-70% dintre adolescenti nu sunt multumiti de corpul lor

Text: Irina Chelarescu
Consultant: Psiholog Oana Cernusca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *