Copiii obezi pot suferi un declin intelectual pe masura ce inainteaza in varsta

erstock_243204252Obezitatea la copii poate afecta performanta acestora la matematica, sugereaza un nou studiu realizat la Universitatea din Missouri. Cresterea greutatii corporale poate avea ca efect scaderea coeficientului de inteligenta, este concluzia unui studiu realizat de o echipa de cercetatori.

Obezitatea infantila a crescut dramatic in ultimii 40 de ani si a fost legata de aparitia multor probleme de sanatate, dar niciodata de nivelul de inteligenta al copiilor obezi.
„Rezultatele ilustreaza relatiile complexe dintre greutatea copiilor si intelectul acestora”, a declarat Gable Sara, profesor asociat in cadrul Departamentului UM de Nutritie si Fiziologie, care a condus studiul.
Studiul a fost realizat pe un esantion reprezentativ la nivel mondial, implicand mai mult de 6.250 de copii. Acestia au fost urmariti inca de la gradinita si pana in clasa a cincea. In tot acest interval de timp, parintii au furnizat informatii cercetatorilor despre familiile lor, profesorii au raportat competentele copiilor si starile lor emotionale pe parcursul zilelor, iar copiii au fost cantariti si masurati.
In urma analizelor facute, savantii au constatat ca la micutii a caror obezitate s-a mentinut de la inceputul gradinitei si pana in clasa a cincea, gradul de inteligenta a fost unul considerabil mai mic decat la copiii cu o greutate normala. Subiectii supraponderali au prezentat si o rata cu 37,5% mai mare a declinului functiei cognitive fata de persoanele cu o greutate normala. Greutatea unei persoane este considerata normala daca IMC este cuprins intre 18,5 si 25, in timp ce un IMC de 30 este considerat semn al obezitatii morbide, potrivit Rompres.
In cazul baietilor la care obezitatea s-a manifestat mai tarziu, astfel de diferente nu au fost gasite. Pentru fetele care au devenit obeze mai tarziu, performantele matematice scazute au fost doar temporare. La ambele sexe, in situatia in care obezitatea a persistat pe o perioada lunga de timp, au fost semnalate stari negative precum tristete, depresie, neliniste etc.
„Studiul nostru sugereaza ca persoanele afectate de obezitate in copilarie, mai ales cea care persista de-a lungul claselor primare, pot suferi un declin intelectual pe masura ce inainteaza in varsta”, potrivit BBC.

Text: Andreea Popescu