
Ambasadorul campaniei este Andreea Marin, care de altfel a fost si cea care a luptat pentru ca vaccinul sa poata fi introdus gratuit la noi in tara.
„Din nefericire, in Romania doar 2% dintre parinti isi permit sa-si vaccineze copiii impotriva acestui inamic nevazut, pneumococul. Luptam pentru dreptul copiilor romani de a fi vaccinati inca din septembrie 2012, cand am pus bazele acestei Coalitii.“, a declarat Andreea Marin, Presedinte al Fundatiei „Pretuieste Viata“ si ambasadorul campaniei CNP 2013. De altfel, vedeta a tinut sa precizeze ca mamicile care au nelamuriri sau vor sa afle mai multe despre acest vaccin, se pot adresa fundatiei pe care o conduce pentru a primi toate raspunsurile necesare.
„In Uniunea Europeana, 23 de state au introdus deja vaccinul pneumococic in calendarul de imunizari gratuite ale copiilor in primul an de viata. Am cautat cele mai bune solutii sa putem implementa si in Romania un program de vaccinare pneumococica, de care vor beneficia in fiecare an aproximativ 200.000 de copii nascuti in anul respectiv“, a declarat ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu.
Provocate de o bacterie numita Streptococus pneumoniae, bolile pneumococice pot varia de la otite medii acute, pneumonii, sinuzite, conjunctivite, pana la bacteriemii, sepsis sau meningite si pot provoca sechele grave in randul copiilor care au suferit un episod de boala, precum retard mintal, tuburari de comportament, tulburari de vedere si auz, si nu in ultimul rand epilepsie. In tarile care au pus in aplicare vaccinarea pneumococica de rutina a copiilor, in cadrul unui program national de imunizare, incidenta bolii pneumococice s-a redus in mod constant si substantial. Medicii prezenti la conferinta au declarat ca efectele adverse apar foarte rar in cazul acestui vaccin si ca nu reprezinta niciun pericol pentru cei mici.
Text: Bianca Badescu








