Invitația la prezentarea Dior pentru primăvara-vară 2027 a sosit cu două nuci în cutie. Sunt nuci wénwán, pe care colecționarii chinezi le rostogolesc în palmă ani la rând, până când coaja aspră capătă luciu și se netezesc. Jonathan Anderson a pornit de la acest gest și a construit o colecție despre timp. Mai exact, despre ce face timpul cu lucrurile pe care le ții aproape.
Show-ul a avut loc pe 29 septembrie, în Jardin des Tuileries, la începutul Săptămânii Modei de la Paris. Pista traversa bazinul din Tuileries, transformat de ceață și arbori de camfor într-un peisaj de grădină la primele ore. Arborii urmează să fie replantați în grădină.
Colecția a fost dedicată Mathildei Favier
Mathilde Favier a murit pe 17 august, la 57 de ani, într-un accident rutier în vestul Franței. Era alături de partenerul ei, producătorul de film Nicolas Altmayer. Venise la Dior în 2011, după anii petrecuți la Prada, și conducea relațiile publice ale casei. Pentru jurnaliști, cliente și vedete, ea era primul chip al casei, întâlnit înaintea hainelor. În august, Anderson o descria prin căldura și energia ei, numind-o cea mai pozitivă și încurajatoare persoană pe care o cunoscuse.
O colecție dedicată cuiva dispărut cu șase săptămâni înainte putea aluneca ușor în solemnitate. Anderson a ales lumina. Hainele sunt ușoare, pastelate, aproape vesele. E decizia corectă și singura care seamănă cu femeia omagiată.
Doliul lui Anderson se poartă în culori de dimineață
Paleta ține de o grădină la primele ore: liliachiu, roz pal, alb, albastru pudrat, crem. Petalele de voal sunt strânse în jachete, fuste și eșarfe. Anderson le așază adesea pe un singur umăr, ca și cum tocmai ar fi căzut acolo. Ghirlande de flori coboară din păr pe o singură parte a capului. Fustele roz se deschid ca trandafirii.
Trimiterea la linia Corolle din 1947, cu care Christian Dior și-a lansat casa, e limpede. Tivurile rămân crude, destrămate. Imprimeurile trec în registru pictural: flori albastre trase parcă cu pensula, trandafiri magenta printre frunze verzi.
O fustă florală cu contururi topite trimite la Monet. Poșetele de plasă sunt împodobite cu petale de georgette sau cu eșarfe cu franjuri, purtate ca un buchet cules în drum spre casă.
Fotografiile arată o grădină, hainele spun altceva
Imaginea care a circulat după show este cea a florilor tridimensionale și a siluetelor construite ca niște plante. Dar acestea apar doar în câteva ținute și funcționează mai ales ca imagini-manifest. Grădina din feed stă pe o mână de piese foarte fotogenice. Asimetria, deși importantă în vocabularul colecției, este folosită punctual, nu ca regulă.
Materia reală a colecției este transparența. Voalul, organza, tricotul diafan și dungile străvezii revin constant. Croiala se vede prin țesătură, iar fustele de organza cu volane abia au greutate. Aerul leagă colecția mai strâns decât nuca sau lebăda.
Structura garderobei spune restul. Jachetele, sacourile și paltoanele domină, în timp ce rochia are un rol mai mic decât ar sugera imaginile romantice ale show-ului. Diorul lui Anderson este, înainte de toate, o casă a jachetei, coerentă cu moștenirea sacoului Bar. Fustele scurte apar mai des decât cele midi. Casa care a coborât tivul în 1947 arată acum mai mult picior.
Carourile, dungile și pepitul se suprapun ici și colo. Tocmai acolo se simte cel mai bine amestecul de rigoare și joacă asociat Mathildei Favier. Colecția arată delicată în fotografii, dar construcția ei este mult mai pragmatică. Sub petale există o garderobă făcută din piese separate, jachete, fuste și straturi ușoare. Romanticismul este imaginea. Garderoba este mecanismul.
Nuca rămâne ideea puternică a colecției
Tradiția wénwán are o logică precisă. Cele mai prețuite perechi sunt cele aproape identice, fiindcă simetria perfectă aproape nu există în natură. Luciul lor vine din anii de atingere. Anderson traduce principiul în asimetrie, dar fără să o transforme într-un artificiu repetat până la epuizare.
O rochie albă cu decolteu drapat coboară mai jos pe o parte, cu dantelă gri care străbate mătasea. O fustă plisată alb-negru e înnodată pe șold, cu marginea zdrențuită. O rochie galben-unt pe un singur umăr se prelungește într-o trenă laterală. Tivurile în colțuri de batistă înclină silueta.
Gestul desface metodic New Look-ul, cu proporțiile lui calculate la centimetru. Nu îl distruge și nici nu încearcă să îl ironizeze. Îi scoate simetria din echilibru suficient cât să îl facă din nou interesant. Printre accesorii apare o minaudieră argintie în formă de nucă, o glumă bine plasată.
Celălalt pol este lebăda. În a doua jumătate a show-ului a defilat o trusă-vanity în formă de lebădă. Obiectul își găsește ecoul în haine, pentru cine îl caută: un palton alb tivit cu negru, o jachetă albă de satin cu guler închis peste pantaloni argintii.
Lebăda propune frumusețea care arată terminată din prima clipă. Nuca propune frumusețea câștigată în timp. Anderson le pune față în față și lasă nuca să aibă ultimul cuvânt.
Povestea ambalează o garderobă foarte vandabilă
Aici colecția își atinge plafonul. Tivul destrămat al unei case de lux e executat de ateliere care pot coase orice fără cusur. Imperfecțiunea devine tehnică, iar tehnica are preț de etichetă. Nucile, lebăda și petalele construiesc narațiunea. Jacheta croită peste un strat transparent construiește vânzările. Asta nu scade colecția. O face mai lucidă decât pare la prima vedere.
Există, totuși, o contradicție imposibil de ignorat. Metafora nucii cere ani, iar hainele de sezon sunt construite într-un sistem care cere noutate peste șase luni. Anderson vorbește despre frumusețea produsă de timp într-una dintre industriile cel mai puțin dispuse să aștepte. Poate tocmai aici ideea devine interesantă.
Aceasta este a treia colecție sezonieră de prêt-à-porter feminin a lui Anderson pentru Dior. Stilul lui începe, literal, să capete patină. La început vedeam foarte clar unde se termina arhiva Dior și unde începea Jonathan Anderson. Granița începe să fie mai puțin evidentă.
Omagiile de modă închid de obicei o persoană într-o siluetă de arhivă. Anderson i-a preluat Mathildei Favier temperamentul. Un jachetă moale peste o fustă de șifon, o rochie cu fundă încrețită ca o garoafă. Nu încearcă să o transforme într-un personaj solemn.
Frumusețea propusă aici aparține lucrurilor ținute mult timp în palmă. Pentru o casă care tocmai a pierdut pe cineva ținut aproape cincisprezece ani, alegerea are greutate.
Sursă imagini: Dior, Getty Images
