Cum să ne îngrijim singure părul, ca la salon

Trecem printr-o perioadă de criză, iar asta ne-a dat tuturor planurile peste cap. Odată cu instalarea stării de urgenţă, am fost nevoite să renunţăm la rutina noastră şi să ne izolăm. Acum, când ştim că mai avem multe zile de stat în casă, încercăm tot felul de tratamente” de îngrijire, astfel încât să reuşim să ne menţinem la fel de frumoase până când vom reuşi să ne întoarcem la vieţile noastre.  

Îngrijirea părului este una dintre preocupările noastre din aceste zile. Pentru a respecta întocmai paşii unui ritual de îngrijire a părului acasă, fără să mai simţim atât de tare nevoia de a merge la salon, am vorbit cu Denisa Hazaparu, hairstylist și master colorist.

Iată ce informaţii am aflat de la ea:

1. Ce fel de tratamente naturale pentru păr îşi pot face femeile singure acasă? Există câteva tips & tricks de care trebuie să ţină cont? Recomanzi astfel de tratamente? 

Abordarea subiectelor în ceea ce priveşte părul, de obicei, este una superficială şi bazată pe foarte multe mituri, deşi este una dintre “problemele” majore ale femeilor din toată lumea. Părul este atuul nostru şi ne dorim ca acesta să fie frumos, să se aranjeze bine şi să fure privirile celor din jur. De aceea o sa vin cu explicaţii concrete care vă vor ajuta să cunoaşteţi mai mult complexitatea acestuia.

Nu sunt adepta tratamentelor naturiste. Anumite alimente vor face mai bine părului dacă le introducem în dietă, împreună cu un stil de viaţă sănătos, decât dacă le punem direct pe păr. Acestea sunt : somonul, nucile, ouăle, avocadoul, stridiile, cartofii dulci, morcovii, spanacul, lintea, iaurtul şi laptele, afinele.

Ingredientele aplicate pe păr nu vor pătrunde în firul de păr, unde este nevoie. Ele pot da doar un efect cosmetic de moment. Dar dacă se doreşte un astfel de tratamente, recomand, în primul rând, identificarea problemei părului sau a scalpului, pentru că există posibilitatea ca anumite ingrediente să nu fie benefice unui anumit tip de păr sau scalpului. Produsele profesionale de top au extracte din ingrediente naturale şi, prin tehnologii specifice, ele capătă o formă şi o structură moleculară care poate fi absorbită de păr.

Firul de păr are o structură complexă: trei straturi şi trei tipuri de legături care menţin părul sănătos. Primul ar fi cortexul, care dă tăria firului de păr şi elasticitatea. Aici se găsesc proteinele principale ale părului – melanina şi cheratina. Cortexul poate fi agresat doar prin vopsit, decolorat, produse de îndreptare sau prin ondularea permanentă. Această agresiune poate să rupă legăturile de sulf, care menţin forma şi tăria părului.

De exemplu, când avem pierderi de proteină şi apare ruperea legăturilor dintre lanţurile de proteină, părul îşi pierde elasticitatea şi poate ajunge până la a avea un aspect ”de gumă”. Pentru a se regenera, va avea nevoie de tratamente pe baza de proteină.
În al doilea rând, avem stratul de lipide, care este responsabil de greutatea şi de hidratarea firului de păr. Dacă acesta este în echilibru, cuticula firului de păr se va putea închide. Un păr uscat pocneşte uşor, se încurcă repede şi are un aspect tern. Pentru a-l repara, părul are nevoie de lipide, iar pentru asta recomand o mască de păr pe bază de uleiuri şi produse leave-in, pentru a restabili hidratarea părului.



În ultimul rând, avem cuticula, responsabilă de aspectul neted şi strălucitor al firului de păr. Ea este foarte sensibilă şi reactionează la pH-ul substanţelor cu care intră în contact. Ea se va deschide în contact cu substanţele cu un pH mai mare de 4,5-5,5, şi se închide în contact cu produse cu un pH mai mic decât 4,5-5,5. Aceasta se va deschide la contactul cu apa, şamponul, vopseaua s.a.m.d.

În momentul în care părul este udat, se vor rupe legăturile de hidrogen, care vor fi refăcute în momentul în care uscăm părul. Părul ud este foarte sensibil, de aceea este important ca de fiecare dată după ce părul este udat, să fie uscat cu uscătorul de păr, pentru a-şi recăpata tăria şi vitalitatea.

Alte legături care se rup în acest moment sunt cele ionice, care se destabilizează din cauza pH-ului ridicat al apei sau al şampoanelor. Un şampon din comerţ va avea un pH mai ridicat decât unul profesional, şi agresiunea va fi puţin mai ridicată. Cu cât cuticula se deschide mai mult, din cauza produselor de o calitate inferioară, cu atât culoarea va curge mai repede, în cazul unui păr vopsit.

De fiecare dată când deschidem această cuticulă, trebuie să ne asigurăm că o închidem la loc, cu ajutorul produselor cu un pH scăzut, cum ar fi măştile de păr şi produsele leave-in, aici putem vorbi şi de ingrediente naturale, precum sucul de lămâie sau oţetul. Tot pentru sigilarea cuticulei avem nevoie să uscăm părul cu o temperatură medie, cu aerul foehn-ului dinspre rădăcină până la vârfuri. De asemenea, trebuie să încercăm netezirea acestuia cu mâna sau cu o perie, şi să nu dormim cu părul desprins şi, sub nicio formă, cu el ud.

Pentru îngrijirea corectă a părului trebuie să luăm în considerare toate aceste aspecte, dar şi multe altele, cum ar fi istoricul lui în ceea ce priveşte culoarea, obiceiurile pe care le-am avut în ultimii ani. De aceea, nişte tratamente naturiste e posibil să funcţioneze sau nu. De exemplu, dacă îi dăm prea multă proteină părului, însă aceasta nu are nevoie, va întări părul şi poate să ducă la ruperea lui, pentru că nu îi asigurăm şi hidratarea de care are nevoie.
Produsele şi tratamentele se recomandă de către un specialist, o persoană care are  cunoştinţele necesare privind produsele de pe piaţă.

Părul are nevoie de un ritual complex, fie că este vopsit sau natural. Dacă îl vopsim, ne asigurăm că avem informaţii despre produsele cu care îl vopsim şi despre acţiunea lor, pentru a-i menţine integritatea.

Totodată, produsele de păr se aleg în funcţie de nevoia scalpului, a firului de păr şi, abia la final, în functie de dorinţa noastră de styling. Din kit-ul pentru păr al oricărei femei nu ar trebui să lipseacă un şampon, o mască, un produs leave-in, un ulei, una-două produse destinate styling-ului, de preferat ar fi ca acestea să fie profesionale, alese în funcţie de nevoile părului, un uscător şi o perie”, povesteşte hairstylistul.

https://www.instagram.com/p/B-eRLj1phNO/

2. Cum le recomanzi femeilor să-şi îngrijească părul în perioada de izolare, având în vedere că nu se pot tunde sau vopsi la salon? Care ar trebui să fie ritualul pentru o femeie creaţă, dar pentru o femeie cu părul uşor ondulat?

„În această perioadă ar trebui să nu fie tentate să ia prima vopsea de la raft. Niciun produs care deschide şi acoperă părul alb nu este nici bio, nici natural. Dacă este fără amoniac, nu înseamnă că nu agresează părul. Vopseaua ajunsă pe lungimi, de mai multe ori, poate să strice iremediabil părul. Dacă totuşi trebuie să îl vopsească, sfaturile stilistului sunt importante, pentru că îndrumă către cea mai bună variantă. La fel şi în ceea ce priveşte tunsoarea. De exemplu, o foarfecă neascuţită corespunzător va strica şi mai mult vârfurile.

Cât despre spălarea părului… Dacă până acum nu am avut timp să ne ocupăm de spălarea lui corectă, aplicarea tratamentelor specifice şi de o uscare corespunzătoare, acum avem tot timpul să facem asta.

Părul ondulat sau creţ este mai uscat prin natura lui. De aceea este nevoie de o hidratare intensivă a acestuia. Este nevoie de un şampon hidratant sau unul pentru nevoia scalpului. Şamponarea, atât pentru părul creţ cât şi pentru cel drept, se va face pe scalp, pe sub păr, cu o cantitate mică de produs, şi se repetă până când fiecare părticică a scalpului este complet degresată.

Pentru măştile de păr… se aplică o cantitate mică de produs cu care se masează părul, pe şuviţe individuale până când părul devine moale şi nu se mai încurcă. În cazul unui păr creţ/ ondulat masca poate să fie una hidratantă sau o mască special creată pentru păr creţ
Recomand folosirea unor cantităţi mici de produs pentru a fi uşor de clătit. Părul trebuie clătit până când acesta scârţâie şi nu mai e alunecos.

Clătirea se face masând fiecare părticică a scalpului, dar si pe lungimi, indiferent dacă părul este drept, ondulat sau creţ. În orice situaţie, pentru părul creţ, ondulat, vopsit sau decolorat – recomand după spălare un tratament leave-in de hidratare.

Produsele care se aplică după spălat pot fi sub formă de spray, cremă, spumă, gel, etc. Şi aceastea se împart în două categorii. Produse de îngrijire/ tratamente şi produse de styling. Produsele de styling : spumă, gel de volum, geluri, creme, loţiuni pentru bucle, sprayuri care ajută la netezirea părului, produse care îl protejează de umiditate, ceară, fixativ şi şampon uscat. Ele vin cu mai multe grade de fixare. Atunci când părul este mai fin, vom folosi produse cu un grad mai mic de fixare. Dacă părul este gros, are nevoie de un factor de fixare mai mare. Pentru părul creţ avem nevoie de produse specifice. De exemplu:

– Dacă avem un păr creţ care se umflă foarte mult şi vrem să îi domolim volumul, avem nevoie de un produs de styling cu o funcţie de netezire, iar după vom folosi un produs care ajută la formarea buclelor. În cazul acesta vom folosi un uscător cu difuzor. Aşezăm părul în forma pe care ne-o dorim şi uscăm complet părul pe forma capului, fără să ţinem părul în difuzor şi fără să îl ciufulim.
– Dacă avem un păr creţ fără volum, îi punem un produs care să potenţeze buclele şi un produs pentru volum, la rădăcină. Uscarea se va face 30-40% pe forma capului şi apoi se poate usca părul “cu capul în jos” sau cu părul în difuzor, pentru mai mult volum. Din nou, trebuie să avem grijă să nu ciufulim buclele.
– Un păr foarte uşor ondulat, aproape drept se îngrijeşte cu un produs pentru crearea buclelor, o spumă cu fixare uşoară şi un spray cu sare de mare. Îl vom usca pe secţiuni cu tot părul strâns în difuzor. La final, pentru fixare putem folosi un fixativ fără gaz sau o ceară lichidă.
– Părul rebel, puţin ondulat, dar care se doreşte drept, se spală ca în instrucţiunile de mai sus. Se aplică un produs de netezire şi se usucă de la rădăcini până la vârfuri, cu mâna prin el. El trebuie să se simtă moale. Pentru a finaliza styling
ul, putem folosi uscătorul cu o perie rotundă sau o placă la o temperatură de maximum 180 grade pe secţiuni de 3-4 cm. Placa sau ondulatoarele nu vor strica părul dacă acesta este pregătit cum am spus mai sus şi dacă părul este foarte bine clătit!

Dacă după uscare părul este foarte aspru, acesta nu a fost bine pregătit şi nu recomand folosirea căldurii în acest caz. Dacă placa sau ondulatorul scoate fum sau abur, va fi din cauza excesului de produs de pe păr sau din cauza că încă mai este umed, acest lucru va strica iremediabil părul. Mare atenţie şi la calitatea plăcii/ondulatorului”, ne sfătuieşte Denisa.

3. Ce fel de produse ar trebui să folosească o persoană cu părul drept şi fără volum?

„Pentru persoanele cu păr drept, spălarea se va face la fel ca în cazurile de mai sus. Atunci când părul sau scalpul nu are o nevoie specifică, recomand un şampon pentru păr fin, pentru volum, sau detoxifiant, pe bază de carbon. Pentru lungimi, dacă nu există o nevoie specifică a părului, cum ar fi reconstrucţia pentru păr cu un cortex deteriorat sau hidratare intensivă şi protecţie a culorii pentru părul vopsit, recomand o mască sau un balsam cu o textură uşoara, dar şi produsele pentru strălucire care, în general, au o acţiune delicată asupra cuticulei.

Ca produse de styling, recomand un produs pentru volum, aplicat atât pe rădăcină cât şi pe lungimi, dar într-o cantitate moderată. După ce s-a uscat părul, se poate aplica un fixativ uşor pe câteva cărări la rădăcină, iar din trusă nu ar trebui să lipsească un şampon uscat şi nici uleiul. Acesta din urmă se aplică cu o pompiţă, pe vârfuri, ori de câte ori părul pare uscat. Astfel nu va duce la îngrăşarea părului”, continuă să ne recomande Denisa.

4. Ce tunsori, stylinguri şi ce culori se poartă vara asta?

„Eu insist, de câţiva ani, că trendul va fi “PĂRUL SĂNĂTOS” şi ceea ce ţi se potriveşte. Cred cu tărie că un ritual potrivit de îngrijire a părului acasă, este folosirea corectă a ustensilelor, împreună cu folosirea tratamentelor profesionale, cum ar fi vopsirea şi decolorarea, care trebuie să fie întotdeauna efectuate de profesionişti calificaţi, instruiţi corespunzător, care ştiu să folosească produsele pe care le aplică.

Alegerea unei tunsori care se aranjează uşor, în funcţie de structura şi textura părului fiecărei persoane este cea mai bună opţiune. Alegerea unei culori care să complimenteze trăsăturile, iar procesul de obţinere a acesteia să nu ducă la degradarea lui este foarte importantă. De asemnea, şi alegerea cu atenţie a produselor pentru vopsirea părului, dar şi pentru îngrijirea lui.

Tehnologiile, ustensilele şi produsele au evoluat foarte mult. În ziua de azi, ele nu vor mai degrada părul, ci modul incorect în care ele sunt folosite. Nişte produse de o calitate superioară, folosite corect, nu vor deteriora părul. Nici decolorarea părului făcută într-un mod corect, cu ajutorul unor produse bune, nu va mai deteriora părul. Însă, din păcate, acestea nu au cum să fie ieftine. Părul este cel mai important accesoriu al nostru şi trebuie să-l păstrăm sănătos pentru toată viaţa”, încheie proprietara salonului de înfrumuseţare.

Denisa are peste 12 ani experienţă în domeniu, reuşind, până la vârsta de 23 de ani, să aibă propriul salon, iar şase ani mai târziu să înfiinţeze Academia de frumuseţe D’Hairapy Education la care şi predă.

Text: Bettina Cristea

Photo: Instagram, Freepik, arhiva personală a Denisei Hazaparu