Cum răspunzi la o dragoste care nu este reciprocă

Fie că este un prieten din copilărie, un coleg de serviciu sau o cunoştinţă recentă…..îţi place, dar nu îl iubeşt. Sau, cel puţin, nu în același mod în care o face el. Pentru a-i spune asta fără a-l jigni , există câteva formulări care nu dau greş.

Omul e nebun după tine. Da, dar iată, nu este reciproc. Să-i spui acest lucru nu este întotdeauna ușor, mai ales dacă ții la el. Primul lucuru pe care îl facem este să ne gândim la clişeele ultracunoscute spunându-i „Prefer să rămânem prieteni” (chiar dacă este total adevărat) sau chiar „Nu sunt pregătită” (care este adesea total fals.).

Pentru a limita pagubele și teama de a face față acestui moment, există câteva sfaturi.



Prevenirea

Dacă eşti aproape de un bărbat care îţi place mult, dar cu care nu doreşti să mergi mai departe, ar trebui să eviți să-l laşi să creadă că o există totuşi o ușă este deschisă. Și din moment ce bărbaților le este uneori greu să distingă „prietenia” de „mai mult decât atât”, arată-i că de partea ta lucrurile sunt foarte clare povestindu-i despre prietenul tău sau despre bărbații pe care îi ai în minte.

Fă un pas înapoi

De reținut: indiferent cât de minunată ești, există o mulțime de alte fete acolo, așa că el va trece peste asta. E de ajuns să-i că spui că nu ai sentimente de dragoste pentru el, că nu va muri mâine, eh!

Spune-i că-ţi pasă

 O să spui că nu-i va păsa, din moment ce-i vei refuza avansurile. Deloc! Dacă nu arăți că ești sensibilă la ceea ce ți-a spus, pe de altă parte, ar însemna chiar că îî trânteşti ușa  în față, ignorându-i sentimentele. Dacă nu ți-a cucerit inima, cel puțin va crede că a ajuns puţin la ea și, prin urmare, contează pentru tine. Și asta, dacă chiar ții la el, vă va face bine amândurora.

Spune-i că îi apreciezi curajul 

A-i spune cuiva că îți place cu adevărat sau chiar că îl iubești este un pic ca plonjarea într.un abis – ai nevoie de mult curaj. Împărtășindu-și sentimentele cu tine, s-a expus și a riscat un refut, totul pentru că a crezut că ar putea avea șansa să fie lângă tine. Și asta are un nume: curaj. Deci, arătându-I că apreciezi acest curaj , vei reduce considerabil acest moment de jenă pentru el (deci pentru amândoi).

Spune-i adevărul

Evită cu orice preţ exprimarea: „Nu sunt pregătită”. Dacă nu sună neapărat fals, lasă totuşi un strop de  speranță iar el poate continua să spere, în secret sau nu. „Nu sunt pregătită” este de fapt foarte adesea sinonim cu „nu ești cel potrivit”, deoarece în general suntem pregătițe, practic, pentru „cel potrivit”. Dacă nu funcționează cu el acum, asta înseamnă adesea că nu va funcționa deloc cu el. Așadar, fii sinceră și spune-i doar că „din mai multe motive nu va funcționa” cu el.

Explică-i

Evităm acest lucru dacă nu ne cere mai multe explicaţii, pentru că ne poate pune într-o situație, cel puţin  incomodă. Dar dacă ne pune întrebarea, atunci are nevoie de răspunsuri. Cel mai bine este să-i explici așteptările tale și să-i arăți că nu sunt compatibile cu ale sale, evitând totodată să spui prea multe și să folosești diplomația. Și în plus, s-ar putea să-ţi ia o povară de pe suflet.

Nu folosi un ton dramatic

Ei bine, nu este un moment bun să preliungim discuţia, aşa că vom evita să-l facem să se simtă și mai jenat, mai demn de milă. Îi arătăm că ne dăm seama de cât curaj a avut nevoie să facă acest lucru, dar pe un ton ferm, fără loc de interpretări. Şi nu uita să îi adresezi şi un zâmbet, doar pentru a încălzi atmosfera dintre voi.

Nu-i cere să rămâneţi prieteni

“Dar putem rămâne prieteni, dacă vrei!” Această propoziție este ca şi cum ai pune sare pe rană. Sincer, cine vrea să audă acea frază care îl face pe om să se simtă automat ca cel mai urît om din lume („ha ok, vrei să fim apropiaţi, dar nu atât de apropiaţi. Păi de ce, pentru că sunt urât?” „). Și din moment ce i-ai frânt deja inima, nu îi cere mai mult de atît! Așa că explică-I că înțelegi dacă are nevoie de timp să i-a distanţă, dacă vrea. Și pentru tine va însemna de asemenea co uşurare!

Cristina Dudău

Foto Biba Magazine