Cum se mentine tanara actrita Julia Roberts, aleasa „cea mai frumoasa femeie“ pentru a cincea oara

 

Frumoasa actrita Julia Roberts a fost desemnata de prestigioasa revista People „cea mai frumoasa femeie din lume“ pentru a cincea oara. La 49 de ani, vedeta a reusit sa-si conserve tinereţea, iar genele bune nu sunt singurele care au ajutat-o in acest sens.

Lista celor mai frumosi oameni din lume este anuntata anual de revista americana People, iar Julia Roberts a reusit performanta de a fi actrita care a primit de cele mai multe ori acest titlu, surclasand nume ca Jennifer Aniston si Michelle Pfeiffer. Roberts a aparut pentru prima data pe coperta People in aceasta ipostaza in anul 1991, la varsta de 23 de ani, la scurt timp dupa rolul de succes din filmul „Pretty Woman“.



7 secrete de frumusete dezvaluite de make-up artist-ul Printesei Diana

„Sunt foarte flatata. Cred ca acum este momentul meu de varf din acest punct de vedere“, a declarat actrita dupa ce a aflat ca este considerata cea mai frumoasa femeie.

Directorul editorial al revistei People, Jess Cagle, a motivat alegerea Juliei Roberts mentionand ca la 49 de ani actrita arata mai bine ca niciodata:„Frumusetea ei vine si din increderea in sine, din inteligenta si umorul care o caracterizeaza, din abilitatea de a evolua pastrand cele mai bune atribute ale sale, dar si din talentul cu care creeaza personaje si spune povesti menite sa ne transpuna in locuri noi.“

Secretele frumusetii Juliei Roberts

Cat despre secretul tineretii si prospetimii sale, Julia Roberts a povestit ca face lucruri de bun-simt. Iata care sunt secretele sale de beauty, dezvaluite chiar de ea:

1. Foloseste cat se poate de des o crema hidratanta buna si nu uita sa se demachieze, dar este constienta ca ar putea sa depuna mai mult efort pentru a avea grija de ea. In ceea ce priveste operatiile estetice, Julia Roberts nu a apelat la astfel de interventii si, pe cat posibil, isi doreste sa imbatraneasca natural, conditie pe care a pus-o si in momentul in care a acceptat sa fie imaginea produselor Lancôme. Recunoaste insa ca i-a trebuit ceva timp sa se obisnuiasca cu gandul ca va imbatrani indiferent daca ii place sa nu acest lucru.

Ingredientul banal din bucatarie „cu lipici” la frumusete

2. Nu ignora importanta cremei cu factor de protectie atunci cand iese afara, pentru ca are o piele sensibila. Nu uita sa-si dea cu crema si cei trei copii.

3. Foloseste tus pentru ochi si rimel ca sa-si puna in valoare trasaturile, iar clestele special pentru gene i se pare de neinlocuit. „Rimelul ma ajuta sa par odihnita, iar daca nu am timp sa ma machiez atunci am grija sa am la mine o pereche de ochelari de soare“, a marturisit Roberts.

Beneficiile somnului de frumusete

4. Isi ingrijeste dantura, constienta de importanta unui zambet frumos. Dar, in mod surprinzator, actrita nu apeleaza la produse pretentioase, ci se spala zi de zi cu bicarbonat de sodiu, un obicei pe care l-a invatat de la bunicul sau, si merge regulat la stomatolog.

5. Prefera parfumurile cu arome lemnoase, mai ales de patchouli, o planta originara din Asia. Evita parfumurile mult prea dulci.

6. Are grija la alimentatie, fiind o adepta a produselor bio si fara gluten. Mananca sanatos si a reusit sa-si invete si cei trei copii sa aiba o alimentatie echilibrata si sa nu evite legumele.

Vrei sa afli ritualurile de frumusete ale campioanelor Monica Rosu, Camelia Potec, Irina Deleanu si Ana Maria Popescu? Atunci da click aici!

Text: Oana Baltoc

Sursa foto: Hepta