Cum se transforma creierul femeilor in perioada sarcinii

res-Mama si copil - Cum se transformă creierul femeilor în perioada sarciniiNu doar corpul femeilor se transforma in perioada sarcinii, ci si creierul lor. Poftele, schimbarile de dispozitie, ametelile si greturile fac din aceasta perioada una destul de agitata. Dar ce se intampla cu adevarat cu creierul femeilor atunci cand raman insarcinate si de ce apar aceste schimbari?



Apar poftele bizare

Poftele sunt cea mai frecventa problema a gravidelor, care apare in peste 60% din cazuri. Este, de asemenea, subiectul preferat de gluma atunci cand ne referim la perioada sarcinii. Este normal sa poftesti la diverse alimente; aceasta senzatie apare, in general, ca un semnal al organismului care incearca sa atraga atentia ca are nevoie de anumiti nutrienti. Dar poftele se acutizeaza in perioada sarcinii. Pe langa poftele pentru alimente pe care femeia le consuma si inainte, pot aparea pofte neasteptate pentru diverse legume, fructe sau mancaruri care nu faceau parte din dieta sa.

In general, femeile gravide au pofta de alimente amarui in primul trimestru de sarcina, iar pofta pentru alimente acre si sarate creste pe masura ce se apropie de al treilea trimestru. Nu este total clar de ce apar aceste schimbari de preferinte in timpul sarcinii, insa se banuieste ca pleaca de la anumite carente. De exemplu, pofta de alimente sarate poate indica o nevoie crescuta de sodiu. Aparitia acestor pofte tine se pare si de cultura din care face femeia parte. De exemplu, femeile din Tanzania poftesc cel mai mult la carne si mango atunci cand sunt gravide, in timp ce americancele poftesc la dulciuri si sucuri de fructe. O alta explicatie a acestor pofte ar putea fi legata de schimbarile hormonale care apar in sarcina.

Exista insa si pofte mai bizare, cum ar fi pofta de a manca var, pamant sau hartie. Acesta este un semn al unei deficiente nutritionale mai serioase, de obicei de fier, si ar trebui consultat un doctor in acest caz.

Dispozitia se schimba mai des

Doar gandindu-ne la schimbarile de dispozitie provocate de hormoni in perioada menstruatiei ne dam seama usor de ce femeile gravide nu sunt uneori foarte echilibrate emotional. In primele saptamani de sarcina, nivelul estrogenului si progesteronului creste rapid. Pana in cea de-a sasea saptamana, nivelul ajunge sa fie de trei ori mai mare fata de momentul de varf al ciclului menstrual. Acesti hormoni au efecte puternice asupra modului de functionare a creierului. De aceea, femeile sunt irascibile in primul trimestru de sarcina si incep sa fie mai linistite in al doilea, cand creierul se acomodeaza cu aceste schimbari. De asemenea, stresul este crescut in perioada sarcinii din cauza schimbarilor prin care femeia trece. Apar ingrijorari legate de sanatatea fatului, frica de nastere si tot felul de alte ganduri care o fac pe gravida iritabila. Cercetarile au aratat ca sprijinul din partea familiei imbunatateste starea fizica si mentala a gravidei.

Stangaciile se inmultesc

Multe femei povestesc, mai in gluma, mai in serios, ca unul dintre primele semne ale sarciii a fost faptul ca au devenit mai stangace: fie le cadeau obiecte din mana, fie rasturnau lucruri prin casa sau se impiedicau. Iar stangacia are o explicatie: nivelul hormonului numit relaxina creste. Acesta relaxeaza incheieturile, ligamente si muschii si ajuta pelvisul sa se dilate. Astfel, se crede ca aceasta relaxare duce la momentele de stangacie in timpul sarcinii.

In plus, pe masura ce pantecul creste, centrul de gravitatie al femeii se modifica. La fel se schimba si receptorii neuronali legati de postura, incluzandu-i pe cei vizuali si vestibulari. Lobul parietal, regiunea creierului care integreaza informatia primita de la ei, trebuie sa se adapteze la randul sau, pentru a trimite semnalele corecte necesare coordonarii si mentinerii echilibrului.

Text: Bianca Badescu