Foto credit: Hepta
Covorul roșu de la Cannes a fost scena perfectă pentru evoluțiile vestimentare ale vedetelor internaționale. Aparițiile în pereche au făcut deliciul publicului iubitor de fashion. Fie că a fost vorba despre cupluri care se iubesc sau de cupluri profesionale, reunite doar pentru promovarea unei pelicule în care au jucat, următoarele perechi s-au prezentat impecabil în fața admiratorilor de pretutindeni.
Scarlett Johansson & Colin Jost
Scarlett Johansson a captivat publicul la premiera filmului “Vie Privée”, purtând o rochie bleu ciel, fără bretele, semnată Prada, cu două trene discrete. Ținuta a fost completată de bijuterii De Beers cu diamante de peste 62 de carate, inclusiv cercei “Essence of Nature Drop”, un inel cu un diamant galben-verde de 2,15 carate și trei brățări “Classic Eternity Line”. Machiajul a fost accentuat de un ruj roșu intens, adăugând un plus de glamour. Colin Jost a fost un partener pe măsură, completând perfect apariția cuplului pe Croazetă.
Robert Pattinson & Jennifer Lawrence
Actorii Robert Pattinson și Jennifer Lawrence au apărut împreună pentru a promova premiera filmului “Die, My Love”, o dramă psihologică care spune povestea unei femei care trece prin depresie postpartum. Jennifer a făcut furori într-o rochie Dior voluminoasă, realizată din mai multe straturi, și cu trenă, care i-a lăsat umerii goi. Rochia a fost inspirată de o creație Dior din 1949, reinterpretată pentru ediția Cannes de anul acesta. Deși a călcat pe trena partenerei sale de film de câteva ori, Robert Pattionson a fost de fiecare dată galant și a ajutat-o pe Jennifer să-și manevreze rochia.
Rihanna & A$AP Rocky
Rihanna a făcut senzație la Cannes, ca oriunde apare, afișându-și cu mândrie sarcina într-o rochie Alaïa, turcoaz cu decupaje îndrăznețe.
Foto credit: Getty Images
Artista a strălucit efectiv la premiera filmului “Highest 2 Lowest”, în care soțul ei, A$AP Rocky, joacă alături de actorul Denzel Washington. A$AP Rocky a fost perechea perfectă și din punct de vedere vestimentar, purtând un costum negru Saint Laurent și ochelari de soare Ray-Ban.
Jason Momoa & Adria Arjona
Jason Momoa și Adria Arjona au atras toate privirile la premiera celei de-a doua părți a seriei “Andor”. Arjona a purtat o rochie verde-smarald, cu umerii dezgoliți, semnată Saint Laurent, completată de pantofi Vendome Slingback și bijuterii discrete.
Foto credit: Hepta
Momoa a ales un costum roz pal, cămașă albă descheiată și cizme maro, adăugând o notă de nonconformism grație ochelarilor de soare și coafurii sale caracteristice.
Adrien Brody & Georgina Chapman
Actorul Adrien Brody și iubita sa, creatoarea de modă Georgina Chapman, au participat la Cannes cu ocazia premierei filmului “Vie Privée” (Viață privată), o dramă cu Jodie Foster în rol principal.
Foto credit: Hepta
Cei doi formează un cuplu din anul 2021, după ce Georgina a divorțat de regizorul Harvey Weinstein, condamnat la închisoare după mai multe acuzații de viol. Georgina a arătat superb grație rochiei în nuanțe de roșu, cu volane diafane, la care a optat să poarte părul prins într-un coc de balerină. Alături i-a stat Adrian, elegant în costumul negru clasic, cu papion, și drăgăstos nevoie mare.
Zoe Saldana & Marco Perego
Actrița de culoare Zoe Saldana a optat pe covorul roșu, cu ocazia participării la premiera filmului “Mission Impossible”, pentru o rochie mulată și neagră de la Saint Laurent, acompaniată în mod surprinzător de o jachetă bomber din piele neagră.
Marco Perego și-a pus în valoare look-ul de rocker purtând un costum elegant cu papion.
Heidi Klum & Tom Kaulitz
Fostul top model Heidi Klum a arătat incredibil la cei 51 de ani ai săi, îmbrăcată într-o rochie strălucitoare Ellie Saab din colecția Haute Couture 1001 Seasons.
Foto credit: Hepta
Rochia cu trenă, de un roz argintiu, a avut un decolteu amețitor, lăsând la vedere și umerii vedetei. Partnerul de viață al supermodeului, în vârstă de 35 de ani, a pozat mândru alături de aleasa inimii sale, îmbrăcat într-un costum negru și cămașă albă deschisă la primii nasturi, nonșalant și relaxat.