CUVÉE GUY DE POIX – vinul, Omul, povestea.

CUVÉE GUY DE POIX – vinul, Omul, povestea.Cramele S.E.R.V.E. lanseaza cu ocazia aniversarii celei de-a 20-a recolte, Cuvée Guy de POIX, un vin exclusivist creat in onoarea si memoria contelui Guy de POIX, cel care a iubit atat de mult Feteasca Neagra cultivata in Romania incat a adoptat tara ei de provenienta.

Lansarea Cuvee GUY DE POIX marcheaza astfel aniversarea a 20 de ani de la infiintarea cramelor S.E.R.V.E., primul producator privat de vinuri din Romania.

Cuvée Guy de POIX este un vin cu o poveste deosebita ce merita consumat pentru celebrarea momentelor speciale din viata. Vinul are un miros complex, de fructe negre bine coapte, piper, ciocolata neagra si vanilie si un gust persistent de condimente, sustinut de tanini eleganti si bine structurati cu un potential de invechire de minim 10 ani. Aceste caracteristici il plaseaza in categoria vinurilor destinate colectiilor private sau unei distributii exclusive.

 



Povestea omului si vinului GUY DE POIX

Francezul excentric, Guy de POIX, stomatolog de meserie si pasionat de vinuri prin genealogie si inclinatie, lasa in urma 600 ani de experienta de familie si un domeniu (Domaine Peraldi) pe care il gestiona in Corsica si porneste in 1994 in cautarea aventurii lumii noi inarmat cu “World Athlas of Wine” al lui Hugh Johnson. Elimina relativ repede de pe lista “lumea noua” Chile, Australia, Noua Zeelanda (din cauza distantei) si Iugoslavia (din cauza razboiului) si ajunge in Romania mai mult dintr-o intamplare intr-o perioada in care Romania avea alocata “numai 6 randuri in atlas”.

In periplul romanesc inceput in 1994 impreuna cu cea care avea sa ii devina partener de afaceri si de viata, Mihaela de POIX, s-a intalnit intr-o dupa amiaza de toamna brumoasa cu o Feteasca Neagra de Dealu Mare, facuta de un oenolog tanar (Aurel Rotarescu), intr-un an cu grindina care nu “lasase” decat 2t la hectar, intr-o crama utilata la nivelul anilor 1950. Vinul cu toate ca inca “crud”, l-a vrajit pe Contele Guy de POIX si de aici s-a nascut… povestea.

CUVÉE GUY DE POIX – vinul, Omul, povestea.Vita de Feteasca Neagra a fost selectionata timp de trei ani pentru calitate si tipicitate, probabil singura clona eminamente romaneasca ramasa dupa ‘89, careia S.E.R.V.E. i-a dedicat pepiniera sa din Ceptura. Prima vie de Feteasca Neagra a fost plantata in 2004 pe o parcela cu expunere sud-estica, dar recunoscuta pentru ca testa tenacitatea si rabdarea viticultorului. Sapte ani mai tarziu, intr-un an 2011 cu o toamna calda si uscata care a “placut” viei, Feteasca Neagra s-a exprimat in toata splendoarea capricioasa a soiului. Strugurii culesi cu dragoste de parinte de mainile celor care o vazusera crescand, triati sever in vie, astfel incat sa se obtina doar o sticla la butas, sub atenta ingrijire a lui Aurel Rotarescu, sunt astazi Cuvée Guy de POIX, un vin-omagiu adus celui care si-a legat destinul de Feteasca Neagra – Contele Guy de POIX.

 

Text: Alina Lupa