Diana Matei: „Detest rutina si am aceasta dorinta de a-mi exploata toate laturile personalitatii mele”

Diana Matei: „Detest rutina si am aceasta dorinta de a-mi exploata toate laturile personalitatii mele”Munceste mult, este perseverenta, imbina cu succes muzica si teatrul, poate trece cu usurinta de la un gen de muzica la altul – asta pentru ca are o voce incantatoare si, in plus, este adepta live-ului, lucru cam rar in showbiz-ul zilelor noastre. Are multe de spus in muzica romaneasca, asa ca va propun ca impreuna sa o descoperim pas cu pas pe Diana Matei…

 

Tonica: Esti o persoana foarte bine pregatita in ceea ce priveste domeniul in care activezi. Ce inseamna munca pentru un artist?

Cred ca, in afara talentului care este nativ, munca este cea care formeaza un artist si nu numai,  putem extrapola si putem spune asta despre orice specialist, in orice domeniu. Studiile, spre exemplu, fac parte tot din munca ta, din formarea ta de baza, iar apoi, experienta pe scena, orele de repetitii fac ca totul sa capete o forma coerenta. Talentul este de cele mai multe ori inutil fara munca, pur si simplu se pierde in timp, daca nu e sustinut.

 

Tonica: Stim ca ai un proiect impreuna cu actorul Silviu Biris. Cum ai ajuns sa colaborezi cu el? Spune-ne mai pe larg despre ce este vorba!

Colaborarea noastra s-a nascut avand un numitor comun, pe Marian Cleante. Acum ceva vreme, Silviu a initiat un proiect prin care dorea sa reinvie muzica de altadata, alaturi de un taraf. Prima data, taraful s-a numit Taraful Bucuresti din care faceau parte Marian si alti componenti care astazi nu se mai regasesc in formula tarafului. Eu colaboram cu Marian ca solista vocala si asa a ajuns Silviu sa ma cunoasca. I-a placut vocea mea, faptul ca pot trece cu usurinta de la un gen muzical la altul si, mai cu seama, ca sunt adepta live-ului si asa am ajuns sa avem acest proiect comun.

{besps}articole_februarie/dianamatei|width=400|height=400{/besps}

 

Tonica: Ai absolvit Liceul “Dinu Lipatti”, ai urmat Conservatorul, iar acum iti faci Doctoratul si esti anul 2 la UNATC. Esti genul acela de persoana careia ii place sa se perfectioneze continuu? 

Detest rutina si am aceasta dorinta de a-mi exploata toate laturile personalitatii mele. Acesta a fost si unul din motivele pentru care am  ales sa ma inscriu la teatru, pentru ca ma ajuta sa ma transpun mai usor in situatii de viata, sa fiu empatica cu oamenii din jur, asa reusind sa ii inteleg mai bine. In plus, cred ca un actor traieste mai multe vieti prin intermediul rolurilor, viata lui fiind mai intensa si mai plina de trairi. 

Tonica: De cate ori apari pe sticla, dai dovada de modestie si de foarte mult bun-simt. Care crezi ca este cheia catre inima publicului? 

Multumesc frumos! Cred ca publicul te iubeste daca esti natural, daca cumva se identifica cu tine, daca pari uman fara puseuri de infatuare, cand nu-ti faci un tel din a demonstra ca esti perfect, fapt ce, din start, arata ca incerci sa falsifici cumva realitatea. In viata niciunui om, implicit a niciunui artist, nu este totul roz.

 

Tonica: Esti imaginea unui centru estetic, pe o anumita linie de produse. Cum iti ingrijesti pielea si parul?

Sunt foarte atenta cu  parul si pielea mea. In afara produselor de par Label M, folosesc 80% produse eco, masti preparate de mine in casa, cu produse naturale. O data pe saptamana imi clatesc parul cu apa minerala pentru a avea mai multa stralucire si pentru a intari firul de par. Folosesc si celebrul ulei de masline amestecat cu putin ulei de ricin si galbenus de ou. Pentru ten, am tot soiul de masti care se prepara in casa si pe care le-am invatat din diverse locuri pe unde am calatorit.

 

Tonica: Esti o impatimita a salilor de fitness? Ce faci pentru a te mentine in forma si pentru a arata atat de bine?

Nu pot sa spun ca merg la sala foarte des, fiindca, la modul real, nu am timp. Ma hidratez foarte bine, consum multe ceaiuri si apa plata cu lamaie, mananc foarte multe salate, nu mananc nimic prajit, decat la cuptor sau la abur, si nu asociez anumite alimente. Ritmul meu alert este cel care ma face sa fiu in forma fiindca nu-mi permite sa asimilez, consumul de energie fiind foarte mare.

 

Tonica: Spune-ne ce produse de beauty pastrezi de la un anotimp la altul, si apropo, care este anotimpul tau preferat?

Crema hidratanta se regaseste pe raftul meu in orice sezon. La fel, fondul de ten, blush-ul si rimelul. Le adaptez in functie de paleta de culori pe care o impune anotimpul si tenul, uneori mai bronzat sau mai pal. Vara imi place foarte mult sa-mi las fata cat mai naturala. Iarna, e drept ca stand mai mult in frig, fara soare, exista o paloare a tenului care trebuie putin „colorata”. Primavara si vara sunt anotimpurile mele preferate, eu sunt o persoana optimista si solara…

 

Tonica: Acum, ca a venit primavara, exista ceva ce abia asteptai sa faci? Ceva de care iti era dor?

Sunt multe lucrusoare pe care ador sa le fac primavara. De abia astept sa-mi plantez flori pe terasa, sa merg diminetile la piata si sa gust mirosul ala de legume proaspete, sa–mi schimb garderoba, sa port haine pastelate si cel mai mult imi e dor de SOARE!!!

 

Tonica: Ce ne pregatesti in materie de muzica primavara aceasta?

Primavara aceasta imi lansez primul meu album ce va contine 12 piese: atat piese proprii, cat si prelucrari ale unor piese vechi lautaresti, reorchestrate, insa pe ritmuri moderne: jazz manoush, rock, pop. Am ales ca prin acest „all styles fusion”, pe care l-am adoptat, sa aduc putina noutate muzicii vechi lautaresti pentru ca am considerat ca doar asa ii pot apropia pe tineri de muzica de odinioara. E un fel de updatare, daca vrei…!

 

La final, transmite-le, te rog, un gand de primavara cititoarelor TONICA…

Sa gandeasca in mod constructiv tot timpul, sa transforme fiecare lucru urat care poate li se intampla intr-o parte pozitiva, sa poarte tocuri, sa zambeasca des, sa poarte culoare, sa se respecte pe sine si sa faca o fapta buna, oricat de micuta ar fi, dar sa o faca, ori de cate ori li se iveste prilejul!

 

Text: Ruxandra Raica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *