Directorul General Catena și Directorul General Fildas Trading, în Top 100 cei mai admirați CEO din România

Performanțele obținute de Fildas-Catena au fost din nou confirmate și recompensate cu două trofee acordate managementului Grupului. Astfel, doamna Alina Marinescu, Director General Catenă, și domnul Dragoș Mihai, Director General Fildas Trading, au fost incluși în TOP 100 cei mai admirați CEO din România – ediția 2022, realizat de publicația Business Magazin.

Potrivit realizatorilor topului, proiectul a fost gândit „cu scopul de a arată că reușită în business ține mai ales de impact și inspirație, de oamenii care conduc businessurile din România și de felul în care pot ei să influențeze în bine alți tineri antreprenori și manageri aflați la început de carieră”.

Doamna Alina Marinescu, Director General Caten, ocupă funcția actuală din 1999, anul în care a fost creat brandul Catena și rețeaua de farmacii ajunsă acum lider al pieței de profil românești. Doamna Alina Marinescu a ocupat funcția de director executiv în cadrul Farmaceutică Argesfarm, companie căreia i se alăturase încă din 1996, din care a luat ființă rețeaua Catena. Este absolventă a Facultății de Farmacie din cadrul UMF “Carol Davila”, București, și a urmat o serie de alte cursuri și MBA-uri de management, marketing și leadership.

Domnul Dragoș Mihai, Director General Fildas Trading, ocupă actuală funcție din 2008, alăturându-se companiei în anul 2000, că director al Filialei Argeș. A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, cu specializarea medicină generală, iar între 1998 și 2000 a fost lector universitar în cadrul Universității Pitești.

Top 100 cei mai admirați CEO din România – 2022 a fost realizat în urmă a 6.000 de voturi. Potrivit Business Magazin, „fiecare ediție a catalogului reprezintă o colecție de modele demne de urmat – în business și nu numai”.