Un film “pentru export”
Iertați tonul poate mult prea voios și puțin ireverențios, dar el se vrea sincronizat cu lansarea de acum 20 de ani a filmului. Pentru a „merge la export” regizorului i s-a sugerat să mergă pe calea dark comedy. De la marketing la afișul filmului toți s-au conformat doar că, privit la maturitate (credem noi) filmul este departe de un dark comedy.
Poate cea mai bună (de)poziție, la (re)lansarea filmului a avut-o Șerban Pavlu, interpretul unui vecin bășcălios, care trece să lase o bormașină câteva etaje mai jos (cinci minute și două cadre a la Puiu), care a spus despre „Moartea domnului Lăzărescu” că este un film „anticipativ”.
Din păcate nimeni nu-l poate contrazice.
Problema este că pe cât este de anticipativ, „Moartea domnului Lăzărescu” este și documentar.
„O declarație de dragoste pentru oameni”, asta a spus Puiu despre filmul său.
Da, în primul rând un exercițiu de umanitate, ascuns sub o poveste pe cât de suprarealistă, pe atât de adevărată.
Despre ce e vorba
Pentru cei care au deschis televizorul mai târziu, ca să folosim o expresie consacrată, filmul spune povestea lui Dante Remus Lăzărescu – un bătrân pe moarte, interpretat de Ion Fiscuteanu – însoțit într-o noapte de asistenta de ambulanță Mioara Avram (Luminița Gheorghiu), de la un spital la altul, în căutarea unui diagnostic și a unei soluții clare.
Da, puteți să vă gândiți liniștiți la Dante și cercurile infernului, pentru că, da, „Lăsați orice speranță voi ce intrați aici” are o puternică încărcătură și astăzi.
Dacă povestea cu pacienul plimbat între spitale vi se pare cunoscută este pentru că – anticipativ sau documentar – ea a mai avut loc de la prima lansare a „Domnului Lăzărescu” și până acum. O vedeți de cel puțin două sau trei ori pe an, la știri, sub diferite forme.
Iar dacă vreți adevăr istoric, filmul produs de Mandragora a fost inspirat de cazul real al unui pacient care a murit după ce a fost plimbat timp de cinci ore cu ambulanța și refuzat la internare de trei spitale din județul Dolj.
Distribuție stelară
„Moartea domnului Lăzărescu” (2005) este al doilea film al lui Cristi Puiu, după „Marfa și banii” (2001), debutul său în lungmetraj și este, totodată, cel mai bine cotat pe IMDB (7,8). Cu timpul, filmul a devenit unul dintre cele mai citate și apreciate titluri românești, rămânând un reper cultural actual și relevant.
Alături de Ion Fiscuteanu și Luminița Gheorghiu, din distribuția filmului au mai făcut parte (selectăm din ampla distribuție, cu scuzele de rigoare) Doru Ana, Monica Bârlădeanu, Mimi Brănescu, Dana Dogaru, Bogdan Dumitrache, Rodica Lazăr, Șerban Pavlu, Simona Popescu, Gabriel Spahiu, Adrian Titieni, Clara Vodă, Florin Zamfirescu.
Peste unii dintre ei a căzut între timp cortina, să folosim o expresie din teatru.
Luminița Gheorghiu s-a stins în 2021, iar Doru Ana în 2022, lăsând în urmă cariere impresionante, vitrine de premii și regrete care vor exista atâta vreme cât lumea va continua să meargă la cinema. Însuși domnul Lăzărescu, actorul Ion Fiscuteanu, a decis să plece primul, în 2007.
Amintirile lui Cristi Puiu
În 2010, regizorul Cristi Puiu, prezent în emisiunea „Profesioniștii” a Eugeniei Vodă de la TVR a vorbit despre actorul Ion Fiscuteanu și despre munca la film.
„Nici nu mai vreau să văd filmul ăsta!… Dacă mi se-ntâmplă să mă nimeresc în faţa televizorului când este difuzat, mă gândesc în primul rând la Fiscuteanu şi la taică-meu (NR Cristi Puiu și-a distribuit și părinții în acest film în două roluri de figurație). Când am fost la înmormântare la Fiscuteanu şi am întrebat-o pe soţia lui cum s-a-ntâmplat, ea mi-a zis că s-a întâmplat ca-n film. A ieşit din operaţie şi spunea bancuri, glume, nu ştiu ce… şi s-a-ntâmplat nenorocirea”, povestește regizorul.
„Eu am avut o discuţie foarte serioasă cu el, la filmare. O discuţie din asta, cu scântei, dacă se poate numi discuţie… Eu am ajuns să urlu, să fac ca toate animalele pe platou din cauza opoziţiei pe care mi-o făcea Fiscuteanu. Îi spuneam: «Omul nu simte că moare, omul nu ia în calcul moartea.» «Nu – îmi spunea el -, omul simte că moare». Şi avea un joc în care cerşea milă. Am ajuns în ultimă instanţă să-i spun: «Bine, e cum credeţi dumneavoastră, omul simte că moare. Acest om pe care eu l-am scris nu simte. Punct!» Şi cumva s-a întâmplat cum îi ceream eu să facă. Iar asta m-a cam speriat”, își aduce aminte Cristi Puiu.
„Adică nu era un om care simţea că moare, ci unul care-şi dorea foarte mult să trăiască. De fiecare dată când văd fragmente din film mă gândesc la el şi la taică-meu şi mă gândesc cum au murit unul după celălalt. Îmi amintesc de secvenţa de pe culoar, de la Spitalul Municipal, în care i-am zis lui Fiscuteanu: «Vă ridicaţi în cot şi vă uitaţi la taică-meu. Şi apoi reveniţi în poziţie orizontală.» Lucrurile astea mă cam sperie. Eu nu sunt neapărat superstiţios, dar în momentul în care evenimentele se suprapun în maniera asta… mă gândesc că pur şi simplu nimic nu este întâmplător.”, mai spune regizorul.
Alți actori precum Rodica Lazăr sau Șerban Pavlu, neafirmați pe deplin în 2005, au ajuns să aibă cariere frumoase în cei 20 de ani care au trecut de atunci. Florin Zamfirescu s-a oprit de ceva vreme din activitate, iar Adrian Titieni mai mănâncă și astăzi ciorbă în filmele românești, o spunem cu toată dragostea.
Istoricul filmului
Regizat de Cristi Puiu, pe baza unui scenariu la care acesta a colaborat cu Răzvan Rădulescu, filmul „Moartea domnului Lăzărescu” a avut un parcurs festivalier impresionant: după ce a câștigat Premiul secțiunii Un Certain Regard la Cannes, în 2005, pelicula a obținut peste 30 de premii internaționale și a fost nominalizată la European Film Awards pentru Cea mai bună regie și Cel mai bun scenariu.
În final, o recomandare. Duce-ți să (re)vedeți această capodoperă, altfel Puiu nu se va lăsa și îi va face dlui Lăzărescu și de 30 de ani.
Și apoi unde veți mai avea ocazia să vedeți dacă lucrurile s-au mai schimbat în ultimele decenii?
Foto Mandragora
