Donează sânge și salvează vieți!

Știi că sângele nu poate fi obținut din nicio altă sursă decât de la o altă ființă umană? Deși suntem în secolul vitezei, a multiplelor mașinării și a unor performanțe tehnologice uimitoare, sângele rămâne o resursă care fără contribuția unui OM nu poate fi multiplicată. De aceea este atât de important să donezi sânge!



Unde și când se donează?

În București se poate dona la Centrul de Transfuzie Sanguină al Municipiului București, care este localizat în zona Piața Victoriei – zonă ușor de accesat de oriunde din București, cu orice mijloc de transport în comun.

Recoltarea se face de luni până vineri, între orele 7.30 – 13.30.

Condiții donare:

Pentru a putea fi donator de sânge trebuie să îndeplinești următoarele condiții:

  • vârsta între 18-60 ani;
  • greutate peste 50Kg;
  • puls regulat, 60 -100 bătăi/minut;
  • tensiune arterială sistolică între 100 şi 180 mmHg;
  • să nu fi suferit în ultimele 6 luni intervenţii chirurgicale;
  • femeile să nu fie: însărcinate, în perioada de lăuzie, în perioada menstruală;
  • să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puţin 48 de ore înaintea donării;
  • sa nu fi sub tratament pentru diferite afectiuni: hipertensiune, boli de inima, boli renale, boli psihice, boli hepatice, boli endocrine.

Donatorii nu trebuie să aibă sau să fi avut următoarele boli:

  • hepatită (de orice tip);
  • TBC;
  • Sifilis;
  • Malaria;
  • Epilepsie și alte boli neurologice;
  • Boli psihice;
  • Bruceloză;
  • Ulcer;
  • Diabet zaharat;
  • Boli de inimă;
  • Boli de piele: psoriazis, vitiligo;
  • Miopie forte peste (-) 6 dioptrii;
  • Cancer.

Beneficii:

Beneficiile materiale ale actului în sine de donare de sânge sunt următoarele:

  • Bonuri de masă, 7 la număr, în valoare de aproximativ 65 lei;
  • Adeverință de reducere 50% pe RATB și Metrorex;
  • Adeverință de zi liberă pentru serviciu.

Mai există și alte beneficii, să le spunem de ordin moral:

  • Salvezi două vieți! Punguța ta de sânge de 450ml este atribuită încă de la recepția centrului, înainte de donarea efectivă, atâta nevoie este de sânge!
  • Faci o faptă bună! Este un alt mod de a contribui în societate, de a-ți ajuta semenii.
  • În plus, să donezi sânge are efect de intinerire asupra corpului, fiind un act benefic organismului tău.

Astfel că, indiferent de motivele tale sau care dintre acestea te ating sau te mișcă mai tare, fie că este vorba de micile beneficii materiale sau de cele majore, la nivel socio-moral, gestul tău de donare de sânge contează enorm!

Procedură donare de sânge:

De menționat că la recepția institutului de donare se completează un chestionar, cu întrebări standard, de rutină, despre sănătatea donatorului, mod de viață etc. Apoi se merge către un cabinet medical, unde doctorul îți face un mic consult fizic: tensiune, temperatură, se discută pe baza chestionarului de la receptie. Ulterior, se merge către un alt cabinet, unde se recoltează puțin sânge din deget pentru niște analize de bază: glicemie, globule roși etc. Dacă analizele ies în parametri, se poate merge către donarea fizică de sânge. Procesul preliminar donării este foarte riguros și doar pentru un parametru ieșit din schemă (mai mare sau mai mic și cu o unitate față de intervalul de referință) se refuză donarea, se face o amânare, înregistrată în carnetul de donator, dar fără efecte adverse față de donările următoare și se recomandă revenirea pentru donare peste cel puțin 1 lună. Ultima oprire, odată ce toate analizele sunt bune și ai ok-ul doctorului pentru donare, este cabinetul de recoltare. Sunt scaune comode, gen pat, în care donatorii iau loc și începe procedura. O donare de sânge, în funcție de venele pacientului și viteza sângelui, poate dura între 5 – 10 minute și 20 – 25 minute.

Donarea de sânge se poate face pentru o persoană anume, un prieten, un membru de familie, încă de la registratură, oferindu-se numele pacientului și spitalul sau se poate dona, pur și simplu, pentru banca de sânge, urmând ca sângele să își găsească, cu rapiditate, corespondentul. Femeile pot dona de 4 ori pe an, iar bărbații de 5 ori pe an, deoarece între donări trebuie să treacă minim 2 luni de zile.

Așa că, dacă sănătatea îți permite, nu ezita și fă o faptă bună! Donează sânge și salvează vieți! Te asigur că recompensa ta emoțională va fi atât de mare, încât vei număra lunile până la următoarea donare!

Text: Cristina Niculescu