Sănătate > Psihologie

Suntem adolescenți până la 32 de ani!

Vârstele creierului: studiul care arată că suntem adolescenți până la 32 de ani!

Un studiu recent, realizat de Universitatea Cambridge din Marea Britanie, publicat în revista științifică Nature Communication, aduce o adevărată revelație asupra vârstelor creierului: creierul trece prin cinci momente-cheie care îi rescriu modul de funcționare.

6 minute timp de citire
Share on Facebook Share on WhatsApp


Astfel, între 0-9, 9-32, 32-66, 66-83 și 83-90+ ani, rețelele neuronale își schimbă direcția de dezvoltare și încep o nouă etapă de viață.

Pentru a ajunge la aceste concluzii, cercetătorii au luat în considerare mai multe aspecte: compartimentarea creierului, dar și modificările și deteriorarea fibrelor nervoase de la nivelul creierului. La studiu au participat 3.802 persoane neurotipice (persoane care gândesc și procesează informațiile într-un mod așteptat pentru cultura și mediul lor și ating etapele de dezvoltare într-un timp similar cu al celorlalți), cu vârste cuprinse între 0-90 de ani, care au fost suspuse scanării RMN.

Acest studiu este important prin prisma faptului că oferă o perspectivă nouă asupra perioadelor din viață în care capacitățile cognitive, emoționale sau de adaptare se schimbă măsurabil, iar înțelegerea acestor transformări ne poate ajuta să luăm decizii mai inspirate pentru sănătatea noastră mintală.

Copilăria durează până la 9 ani: creierul face „curățenia sinaptică”

În primii ani de viață, creierul copilului trece printr-o dezvoltare intensă și uimitoare, așa cum se știe deja. Rețelele neuronale se construiesc cu o viteză fantastică, apoi sunt rafinate printr-un proces de selecție: conexiunile inutile se elimină, iar cele utile sunt fixate.

Potrivit studiului, această primă etapă se întinde până aproape de vârsta de 9 ani – primul mare punct de cotitură. Deși creierul devine mai matur din punct de vedere structural, eficiența rețelelor sale scade în această perioadă din cauza „curățeniei sinaptice” amintite.

Tot în jurul acestei vârste apar semnele debutului pubertății, mai ales la fete – un moment în care hormonii încep să influențeze direct dezvoltarea neuronală. Nu este întâmplător că acesta este și momentul în care se schimbă comportamentul social, cresc capacitățile cognitive și pot apărea primele vulnerabilități în sfera emoțională.

Este trecerea de la copilărie la preadolescență, o schimbare pe care creierul o marchează clar în arhitectura sa internă.

9 – 32 de ani: adolescența prelungită, etapa cea mai surprinzătoare

A doua etapă identificată de cercetători este, probabil, cea mai interesantă din cadrul studiului: adolescența topologică a creierului (modul în care sunt organizate conexiunile dintre diferite regiuni ale creierului) nu se încheie la 18 ani sau nici măcar la 25, cum spun studii anterioare, ci abia în jurul vârstei de 32 de ani.

Cu alte cuvinte, creierul nostru este încă în formare, se rafinează și se  reorganizează profund până la începutul decadei a patra.

Această constatare explică multe fenomene pe care le trăim în această perioadă:

  • nevoia de a ne redefini identitatea,
  • dorința de stabilitate emoțională și profesională,
  • reevaluarea relațiilor,
  • creșterea maturității emoționale,
  • consolidarea încrederii în sine.

Vârsta de 32 de ani este considerată momentul cu cea mai mare schimbare topologică a creierului din toată viața. Este perioada în care eficiența rețelelor neuronale atinge un maxim, iar substanța albă – responsabilă de transmiterea rapidă a informației – se află în cel mai bun punct al său. Practic, creierul ajunge la o formă optimizată, fiind pregătit pentru stabilitatea care urmează.

Generația Z vs Baby Boomers: tinerii cred că soția nu ar trebui să iasă din cuvântul soțului


32 – 66 de ani: maturitatea, anii de echilibru

Între 32 și 66 de ani, creierul intră în cea mai lungă etapă de stabilitate: un fel de „maturitate neuronală”. Rețelele nu se mai reorganizează dramatic, ci evoluează lent. Schimbările la nivelul creierului observate în acest interval indică o creștere a nivelului de claritate în specializarea rețelelor neuronale, în timp ce eficiența generală a acestora începe să scadă lent, dar natural. Aceasta este perioada vieții în care stabilitatea emoțională și mentală este la cote maxime.

În această perioadă:

  • inteligența se menține stabilă,
  • trăsăturile de personalitate rămân constante,
  • capacitatea de luare a deciziilor este consolidată,
  • comportamentele devin previzibile și coerente.
Suntem adolescenți până la 32 de ani!

66-83 de ani: reorganizarea “discretă” a creierului

La 66 de ani, cercetătorii au identificat un nou punct de cotitură, însă unul subtil. Nu apar direcții noi de dezvoltare neuronală, dar transformările sunt vizibile în toate scorurile analizate ale rețelelor cerebrale. Pe scurt, creierul începe să se reorganizeze într-un ritm care reflectă fie o încetinire a proceselor, fie o accelerare a degenerării, în funcție de stilul de viață și de starea generală de sănătate. Este un moment delicat, în care atenția la sănătatea cardiovasculară și mentală devine esențială.

În această etapă se observă:

  • începutul declinului integrității substanței albe,
  • creșterea nivelului de fragmentare la nivelul rețelelor cerebrale,
  • riscuri crescute de hipertensiune și declin cognitiv,
  • apariția mai frecventă a tulburărilor neurodegenerative.
7 trăsături surprinzătoare pe care bărbații le consideră atractive la femei

7 trăsături surprinzătoare pe care bărbații le consideră atractive la femei


83-90+ : scade capacitatea creierului de reorganizare

Ultima etapă identificată de cercetare arată că după vârsta de 83 de ani, legătura dintre vârstă și modul în care este organizat creierul începe să se estompeze. Cercetătorii sugerează că acest lucru reflectă o simplificare a rețelelor neuronale în ultimii ani ai vieții, dar și o reducere a capacității creierului de a se reorganiza. Este etapa în care funcțiile cognitive variază enorm de la persoană la persoană, în funcție de stilul de viață, factori genetici, activitatea mentală și sănătatea generală.

Ce înseamnă aceste descoperiri?

Într-o lume în care suntem obișnuite să credem că maturitatea apare la 18 ani, că „suntem pe deplin formați” până la 25 și că declinul începe în jurul vârstei de 50 de ani, acest studiu vine ca o gură de aer proaspăt. Studiul trebuie privit dintr-o perspectivă optimistă, dar și realistă: creierul nostru se schimbă toată viața, iar fiecare etapă vine cu propriile avantaje și provocări. În loc să privim vârsta ca pe o linie dreaptă, acest studiu ne invită să o vedem ca pe o călătorie uneori rapidă, alteori lentă, presărată cu momente de transformare.

Sursă foto: Shutterstock



REVISTELE NOASTRE
Mergi la început Back to top