Drama prin care trec Chrissy Teigen și John Legend

Chrissy Teigen, modelul în vârstă de 34 de ani, și-a anunțat fanii pe pagina sa personală de Instagram că a pierdut cea de-a treia sarcină din cauza unor complicații.

Vedeta s-a internat duminică la Cedars-Sinai Medical Center cu sângerări grave şi, deşi i s-au făcut transfuzii de sânge, copilul nu a supravieţuit, acesta fiind născut prematur.

Chrissy a dat vestea pe contul personal de Instagram, la puțin timp după ce a născut copilul decedat. De la începutul sarcinii, celebritatea a spus că se confruntă cu o sarcină cu probleme, cu sângerări dese și abundente.

https://www.instagram.com/p/CFyWQLWpJ3u/

Mesajul postat pe Instagram a lui Chrissy Teigen alături de câteva poze alb-negru făcute în spital: „Suntem şocaţi şi ne încearcă o mare durere, aceea de care doar auzi povestindu-se, aceea pe care nu am cunoscut-o până acum. Nu am reuşit niciodată să oprim sângerarea şi să-i dăm copilului nostru fluidele de care avea nevoie, în ciuda numeroaselor pungi de sânge folosite pentru transfuzie. N-a fost suficient. Nu ne-am decis niciodată asupra numelor copiilor noștri decât în ultimul moment după ce se nășteau și chiar înainte să ieșim din spital. Însă, dintr-un motiv sau altul, am început să îi spunem acestui micuț din burtică Jack. Așa că întotdeauna va fi Jack pentru noi. Jack s-a luptat din greu să fie parte din mica noastră familie și va fi, pentru totdeauna.

Pentru Jack al nostru – Îmi pare rău că primele puține momente din viața ta au fost cu atât de multe complicații și că nu am putut să îți oferim casa de care aveai nevoie pentru a supraviețui. Te vom iubi mereu. Mulțumim tuturor celor care ne-au trimis energie pozitivă, gânduri și rugăciuni. Simțim toată dragostea voastră și o apreciem cu adevărat. Suntem atât de recunoscători pentru viața pe care o avem, pentru bebelușii noștri minunați Luna și Miles, pentru toate lucrurile uimitoare pe care le-am putut experimenta. Din păcate, nu este fiecare zi plină de soare. În cele mai întunecate zile, ne vom întrista, vom plânge. Dar ne vom îmbrățișa și ne vom iubi mai mult și vom trece împreună prin asta”.

Chrissy Teigen şi John Legend mai au doi copii, care au fost concepuți prin fertilizare in vitro, Luna Simone, o fetiță în vârstă de 4 ani, și Miles Theodore, un băiețel în vârstă de 2 ani.