“Europe Shine a Light”, show-ul care va înlocui Eurovisionul din acest an

Inspirat de melodia câştigătoare din 1997 “Love Shine a Light” a formaţiei britanice Katrina and the Waves, spectacolul “Europe Shine a Light” va fi difuzat pe tot continentul, pe 16 mai, în locul Eurovisionului.

Ediţia din acest an a concursului Eurovision a fost anulată din cauza pandemiei cu coronavirus, însă organizatorii onlandezi au venit cu această variantă. Emisiunea televizată a fost realizată fără public şi va fi lansată în seara în care trebuia, initial, să aibă loc marea finală a concursului.

În acest an, 41 de ţări trebuiau să participe la competiţie. Având în vedere situaţia creată, cei 40 de interpreţi din Europa şi unul din Australia vor cânta, în emisiune, un hit anterior de la Eurovision.

Reprezentanta României din acest an este Roxen, o tânără care trebuia să interpreteze piesa “Alcohol You”.

Text: Bettina Cristea

Photo: Google Images