Fashion

Fashion Diplomacy la învestirea în funcție a lui Joe Biden și Kamalei Harris

Cu un public restrâns, securitate consolidată și un sentiment de solemnitate în epoca pandemiei, învestirea în funcție a președintelui ales Joe Biden și a vicepreședintelui Kamala Harris a fost departe de a fi o ceremonie tradițională. Dar, fiind unul dintre cele mai mari evenimente care au avut loc în Washington, DC, de la începutul pandemiei, a fost, de asemenea, o oportunitate primordială pentru afișarea diplomației de modă, de la designerii aleși de Harris și Prima Doamnă Jill Biden până la accesoriile simbolice purtate de parlamentarii și vorbitorii prezenți.

4 minute timp de citire
Share on Facebook Share on WhatsApp


Fashion Diplomacy la învestirea în funcție a lui Joe Biden și Kamalei Harris

Fashion Diplomacy la învestirea în funcție a lui Joe Biden și Kamalei Harris

Culoarea deosebită a zilei nu a fost albastru democratic, așa cum se aștepta, ci violet. Tema inaugurării a fost „America unită”, iar violetul – care reprezintă un punct comun între roșu și albastru în paleta de culoari – a fost un mesaj vizual pentru idea uniunii, care a apărut în mod repetat în discursul lui Biden.

Ținute demne de șefi de stat

Pentru o slujbă la biserica Sfântul Matei, în dimineața de investire, precum și ceremonia în sine, Joe Biden a purtat un costum albastru personalizat, semnat de designerul american emblematic Ralph Lauren, care a realizat costumul, cravata și pardesiul din aceeași țesătură ca și masca sa. 

Fashion Diplomacy la învestirea în funcție a lui Joe Biden și Kamalei Harris

Prima doamnă, Jill Biden, a purtat o rochie și o un pardesiu din tweed, semnate de Alexandra O’Neill, care și-a fondat brandul Markarian în 2017. Brandul este orientat spre durabilitate și sustenabilitate, cu toate hainele făcute la comandă pentru a reduce deșeurile. Brandul Markarian a fost purtat și de artiști precum Kerry Washington, Laura Dern, Lizzo și alte vedete.

O’Neill a declarat pentru „Womenswear Daily” că echipa sa formată din șase membri a fost fundația care a creat ținuta din două piese decorate cu perle și cristale. Abia după ce Jill Biden a apărut în fața camerelor în dimineața ceremoniei, a știut că designerul ei a făcut o treabă excelentă.

Kamala Harris și Doug Emhoff

Fashion Diplomacy la învestirea în funcție a lui Joe Biden și Kamalei Harris

Primul al doilea „gentleman” al istoriei, Doug Emhoff, a purtat tot brandul Ralph Lauren, în timp ce noul vicepreședinte a purtat o haină și o rochie purpurie semnate de Christopher John Rogers. Vicepreședintele ales a purtat, de asemenea, perlele, un accesoriu cu patrimoniu clasic pentru Washington.

Kamala Harris a devenit prima femeie de culoare care va servi ca vicepreședinte, precum și prima persoană de origine asiatică.

Smokey eyes, noul trend al erei măștii de protecție

Smokey eyes, noul trend al erei măștii de protecție


Hillary Clinton

Fashion Diplomacy la învestirea în funcție a lui Joe Biden și Kamalei Harris

În calitate de fostă primă doamnă, Clinton a purtat violet, culoarea pe care a purtat-o și în timpul discursului de concesiune după ce a pierdut alegerile prezidențiale din 2016 în fața lui Donald Trump. Este o culoare asociată istoric cu noblețea, o culoare originală folosită ca o metaforă pentru bipartizanat – roșu și albastru împreună.

Michelle Obama

Fashion Diplomacy la învestirea în funcție a lui Joe Biden și Kamalei Harris

Clinton nu a fost singura fostă primă doamnă care a dat un ton bipartizan- Michelle Obama a purtat un pulover purpuriu Sergio Hudson, pantaloni cu o haină de cașmir și o centură semnată Sergio Hudson din colecția sa FW20. Hudson și-a lansat marca omonimă în 2014, stabilind o estetică definită de croială imaculată și infuzii de androginie asociate cu siluete senzuale.

Cum să fii stylish la plajă vara asta

Cum să fii stylish la plajă vara asta


Lady Gaga

Fashion Diplomacy la învestirea în funcție a lui Joe Biden și Kamalei Harris

Câștigătoarea de Oscar a interpretat imnul național purtând o rochie a brandului Schiaparelli, semnată de designerul Daniel Roseberry și împodobită cu un porumbel de aur – simbolul păcii. Ea a purtat, de asemenea, o mască și o haină semnate de Alaïa când a ajuns la Capitol.

Jennifer Lopez

Fashion Diplomacy la învestirea în funcție a lui Joe Biden și Kamalei Harris

Lopez, care a interpretat „This Land Is Your Land” și „America the Beautiful”, a purtat un costum Chanel alb – o culoare asociată în mod tradițional cu sufragetele(mișcare a femeilor din Anglia din a doua jumătate a sec. XIX și de la începutul sec. XX, al cărei scop a fost obținerea drepturilor politice pentru femei) și adesea favorizată de parlamentari de-a lungul administrației Trump.

Amanda Gorman

Fashion Diplomacy la învestirea în funcție a lui Joe Biden și Kamalei Harris

Laureată cu premiul „poetul național pentru tineret și cel mai tânăr poet inaugural din istorie„, Gorman a purtat o bentiță roșie izbitoare și o haină galbenă, ambele semnate de Prada, în timp ce își citea poezia „Dealul pe care urcăm”( “The Hill We Climb”).

Ella Emhoff

Fashion Diplomacy la învestirea în funcție a lui Joe Biden și Kamalei Harris

Emhoff, fiica vitregă a Kamalei Harris și studentă la Parsons, a purtat o haină în carouri semnată Miu Miu peste o rochie marca Batsheva. Alegerea ei de modă, avangardistă conform standardelor de la Washington, a câștigat multă atenție.

Meena Harris

Fashion Diplomacy la învestirea în funcție a lui Joe Biden și Kamalei Harris

Nepoata vicepreședintelui Harris, a purtat o rochie Ulla Johnson și o haină din lână de la Coach.

Donald și Melania Trump

Fashion Diplomacy la învestirea în funcție a lui Joe Biden și Kamalei Harris

Plecarea lui Trump de la Casa Albă a avut un contrast puternic. Niciunul dintre membrii familiei lui nu au purta măști pentru a completa ansamblul vestimentar. 

Melania Trump a ales o ținută neagră pentru ziua plecării. Aceasta a avut un sacou semnat de Chanel, rochie Dolce & Gabbana, pantofi Christian Louboutin, iar geanta a fost Hermes Birkin care are un preț de aproximativ 30.000 de lire sterline.

Text: Iulia Mirică

Sursă foto: www.vanityfair.com, www.theguardian.com, hepta



REVISTELE NOASTRE
Mergi la început Back to top