Filmele romantice ne incalzesc?

-0shutterstock_87474586Stiati ca, atunci cand este frig, cinefilii se uita mai mult la filme romantice decat la alte genuri? Ei bine, cercetatorii din Hong Kong de la Universitatea de Stiinta si Tehnologie impreuna cu cei de la Universitatea din Colorado, Boulder, au realizat un studiu ce a implicat patru etape de laborator si o analiza a datelor de la o companie online de inchiriere a filmelor.

In studiile lor, autorii au demonstrat ca filmele de dragoste sunt mult mai de dorit atunci cand este frig afara, pentru ca activeaza nevoia psihologica de caldura.

“Adesea, iubirea este asociata cu caldura. Aceasta legatura dintre iubire si caldura apare in cantece si poezii”, au declarat autorii studiului, Jiewen Kong de la Universitatea de Stiinta si Tehnologie, si Yacheng Sun, de la Universitatea din Colorado, Boulder. „Oare chiar exista o legatura intre dragoste si caldura sau este doar o metafora? Noi credem ca aceasta legatura exista.”
Oamenii de stiinta au ajuns la aceasta concluzie dupa ce au realizat un studiu in care cinefilii au fost pusi sa consume bauturi reci si bauturi calde. In momentul in care iubitorii de film au fost pusi in situatia de a bea ceva cald, automat au ales filme romantice.
Intr-un alt studiu, cercetatorii au variat temperatura din camera in care participantii s-au asezat pentru a viziona un film si au ajuns la aceleasi rezultate.

Interesant a fost momentul in care participantii au fost pusi intr-o camera cu temperatura scazuta deoarece acestora le-a disparut imediat interesul pentru filmele romantice.

Pentru a arata ca rezultatele de laborator sunt adevarate, autorii studiului au analizat date despre filmele inchiriate de la o companie online.

In urma studiului realizat, cercetatorii au constatat ca oamenii inchiriaza mai multe filme de dragoste atunci cand este frig afara si dupa ce beau ceva cald. „Aceasta cercetare ofera implicatii pentru industria de film. In plus, producatorii de film ar putea realiza mai multe filme de dragoste pe timpul iernii deoarece acest lucru le-ar putea aduce un succes garantat”, au declarat cercetatorii.

Deci, cinefilii au o iarna plina… de filme romantice.

 

Text: Andreea Popescu