Frigiditatea. Cum o depasim?

Frigiditatea. Cum o depasim?Din perspectiva multor femei, frigiditatea este o chestiune rusinoasa si un subiect tabu, despre care nu se poate discuta deschis. Intr-adevar, viata sexuala a fiecaruia dintre noi tine de intimitate, insa ce se intampla atunci cand aceasta are consecinte dezastruoase asupra calitatii vietii de cuplu, profesionale si chiar sociale? Este frigiditatea o problema?

Cum o depasim?

       Frigiditatea este o disfunctie sexuala feminina care se manifesta prin lipsa libidoului si incapacitatea de a avea orgasm in urma unui contact sexual. O femeie frigida prezinta dificultati in privinta excitarii sexuale sau a placerii si evita pe cat posibil tot ceea ce implica sexul. Indiferent daca isi iubeste sau nu partenerul, aceasta incapacitate nu poate fi controlata, cele mai multe dintre femei alegand sa traiasca in minciuna si sa mimeze orgasmul. Potrivit statisticilor, o femeie din zece este afectata de aceasta tulburare, insa majoritatea cazurilor nu sunt diagnosticate. Sexul “din obligatie” reprezinta o adevarata problema pentru viata de cuplu, acest lucru deteriorand in final relatia dintre cei doi. Absenta sexului in viata fiecaruia dintre noi favorizeaza sentimentul autocritic, de frustrare, vina si, ulterior, disperare. Echilibrul fizic si psihic este deteriorat, comunicarea devine tot mai inexistenta, toate acestea instaland sentimentul de singuratate si izolare sociala. Desi cele mai multe persoane nu isi accepta acest stigmat, primul pas spre rezolvarea acestei probleme il reprezinta constientizarea ei si dorinta de vindecare. Desi, uneori, realitatea este trista si greu de infruntat, informatiile, educatia sexuala si ajutorul specializat pot fi calea spre o viata sexuala satisfacatoare.

 

Frigiditatea primara si secundara

   In functie de simptomatologie, se disting doua forme clinice de frigiditate: primara si secundara. Frigiditatea primara sau nativa se manifesta prin aversiune totala fata de sex, diferite fobii sexuale si absenta oricarei dorinte, senzatii sau stimulari erotice. Frigiditatea primara este stigmatul oricarei femei care nu a avut niciodata orgasm si care efectiv uraste sexul. Frigiditatea secundara apare ca un simptom declansat de anumiti factori fizici sau emotionali. In acest caz, femeia simte o oarecare dorinta sexuala, insa leziunile negative din trecut (avorturi, depresii, stres, oboseala cronica, penetrare fortata sau oscilatiile de libido) au ca rezultat dezgustul si antipatia fata de activitatea sexuala propriu-zisa.

 

Cauzele si diagnosticul frigiditatii

   Absenta libidoului poate fi o problema frustranta pentru fiecare dintre noi, insa, ca orice alta problema, trebuie semnalata si gasita o solutie. Intai de toate trebuie sa o constientizati si apoi sa o abordati si sa-i identificati factorii declansatori. Din pacate, lipsa apetitului sexual are numeroase cauze de natura fizica sau psihologica. Frigiditatea poate fi o consecinta a unor afectiuni ale aparatului genital: infectii, leziuni, micoze, prin urmare placerea este anulata de durere. Traumatismele sexuale, regulile si conceptiile stricte in ceea ce priveste sexualitatea, menopauza, efectul unor medicamente sau al stupefiantelor, lipsa preludiului, extenuarea fizica si psihica, penetrarea brutala, frica de durere si alte fobii de natura sexuala sunt cazurile diagnosticate din prima categorie. Dincolo de cauzele fizice, psihicul si comportamentul uman pot bloca, de cele mai multe ori, acea dorinta sexuala si indeplinirea actului sexual. In general, frigiditatea de natura psihologica este influentata de comunicarea deficitara dintre parteneri, lipsa increderii, stima de sine scazuta, experientele de agresiune sexuala, dezechilibre emotionale si complexele fizice.

   Libertatea de exprimare sexuala, prezenta unui partener stabil si intelegator pot solutiona aceasta problema. O relatie deschisa care implica dragoste si devotament reprezinta o prima etapa pentru depasirea acestei disfunctii. In functie de severitate, consultul de specialitate, discutia cu un sexolog sau psiholog, dupa caz si metoda terapeutica merita incercate.

 

Text: Alexandra Lupu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *