In continuare, va invitam sa descoperiti cateva idei pentru a celebra 8 Martie asa cum se cuvine, iar daca va aflati intr-o relatie, atunci, cu siguranta, va trebui sa va lasati surprinsa de partener.
Cina intre prietene
Ziua Femeii este o ocazie speciala pentru a va evidentia calitatile. Stabiliti in grupul vostru de prietene o iesire nocturna si propuneti o tema speciala. Fiecare dintre voi trebuie sa recunoasca in fata celorlalte ce anume o face mandra si fericita pe deplin. Aceste destainuiri va vor ajuta sa va priviti cu alti ochi si sa va acordati importanta pe care o meritati.
Liber de la munca
Nimanui nu-i place sa munceasca de ziua lui, nu-i asa? Insa, cu putina imaginatie, putem transforma aceasta zi de lucru intr-una distractiva. Cum? Incepeti prin a-i propune sefului o ora libera in care sa va strangeti undeva la o cafea si sa barfiti ca fetele sau invoiti-va si plecati cu o ora mai devreme, inainte de terminarea programului, si strangeti-va in oras intr-un loc care sa va permita desfasurarea unor jocuri de societate. Veti transforma astfel aceasta zi in ceea ce este: Ziua Femeii!
Rasfata-te!
De 8 Martie, ia-ti un voucher la un salon de infrumusetare sau la un SPA si acorda-ti cateva momente de relaxare doar pentru tine. Nu conteaza ca esti sau nu intr-o relatie, acesta trebuie sa fie cadoul pe care tu singura ti-l oferi pentru ca iti recunosti valoarea si meritele. Indeplineste-ti acea dorinta pe care o tii ascunsa de ceva vreme sau cumpara-ti acea pereche de pantofi rosii care ti-a facut cu ochiul zilele trecute, fara sa te gandesti ca mai ai inca 3 astfel de perechi acasa. Fa o nebunie − e ziua ta, femeie!
Trimite o felicitare personalizata
Acum este momentul cel mai potrivit sa le arati prietenelor tale ca le iubesti, ca le admiri si ca esti mandra ca sunt prietenele tale. Gandeste-te exact ce aspect apreciezi cel mai mult la prietena ta si scrie-i cateva randuri in care sa o feliciti pentru acel fapt. Pot fi cuvinte de lauda pentru acel atu pe care-l detine, pentru acea imagine pe care si-a construit-o sau pentru acel tel pe care l-a atins. Femeile stiu cel mai bine ce-si doresc alte femei!
La multi ani, femeie!
Text: Madalina Manole
















